vineri, 27 aprilie 2012

AMUZAMENT MAAARE - politica Romaneasca

Potrivit calculelor ziaristilor şi după ultimele migraţii dinspre Putere spre Opoziţie, pe hârtie, moţiunea are şanse să treacă. Dacă totuşi acest lucru se va întâmpla, există varianta ca funcţia de premier să-i fie pusă în braţe preşedintelui PSD, Victor Ponta şi acesta să fie silit să-şi respecte promisiunile electorale. Moţiunea de cenzură va fi votată mâine, iar "Evenimentul zilei" a cerut părerea analiştilor politici din România pentru a afla ce şanse va avea aceasta.
AMUZANT : Traian Băsescu își pregătește la rândul lui asaltul, având în același timp în minte și retragerea. Acest gând îl face să se simtă ca un prizonier într-o plasă, cu teama că de data aceasta s-ar putea să nu mai fie salvat de noroc.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Într-un editorial din revista Le Point, Bernard Henri Levy, unul dintre cei mai distinşi filosofi ai Franţei, cunoscut pentru opiniile sale de dreapta, lansează aproape un manifest adresat, în egală măsură, celor doi candidaţi care aduce aminte de Zola şi celebra sa scrisoare "J'accuse": "Ea (Marine Le Pen - n.n.) ridiculizează, în sfârşit, Franţa (…) Istoria va spune cui îi revine responsabilitatea acestui dezastru, a acestei ruşini (…). Trebuie făcut totul - dacă este posibil - ca Marine Le Pen să nu fie arbitrul turului al doilea."

Polemica s-a aprins imediat după turul I de duminică, după ce a fost clar că votul extremelor va da viitorul preşedinte. Ea s-a extins după ce Sarkozy a susţinut că, de vreme ce Marine Le Pen a fost "autorizată" să candideze, înseamnă că partidul ei, Frontul Naţional, este "compatibil cu Republica" şi după ce Hollande a afirmat că este de datoria lui să convingă electoratul extremist să-l voteze. Între aceste două declaraţii s-a împărţit presa de stânga şi de dreapta. Le Monde şi Liberation îl acuză pe Sarkozy că a depăşit orice limită, în vreme ce Le Figaro (dreapta), pune accentul pe declaraţia lui Hollande.

Cum vede filosoful Bernard Henri Levy ieşirea din această teribilă capcană în care s-a aruncat Franţa?

Nu poţi cere acestui electorat să stea în casă, dar îi poţi spune: "Veniţi la vot, dacă vreţi, dar doar dacă nu găsiţi nimic în discursul meu care va fi o concesie făcută sectei din care veniţi (…)."

Cu alte cuvinte, un angajament că nu va exista nici o concesie făcută extremismului pentru un câştig pe termen scurt

Anonim spunea...

În şedinţa BPJ de joi seară, Ciuhandu ar fi invocat motive familiale, însă şi-a asigurat colegii că nu se va retrage din politică, susţin aceleaşi surse.

În anul 1996, Ciuhandu a fost ales pentru prima dată în funcţia de primar al municipiului Timişoara, cu 45 la sută din voturi. În 2000 a fost reales, în al doilea tur. În 2004, a devenit primar cu 60 la sută din sufragii, iar în 2008 a fost reales pentru a patra oară în funcţia de primar al municipiului Timişoara, din nou din primul tur de scrutin, cu peste 53 la sută din voturi.

Anonim spunea...

Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's a revizuit în scădere, cu două trepte, de la "A" la "BBB plus", ratingul suveran de credite al Spaniei, avertizând că ţara ar putea fi nevoită să se împrumute mai mult pentru a sprijini sectorul bancar, transmit AP şi BBC.

Sursa: SHUTTERSTOCKDe asemenea agenţia a atribuit ratingului Spaniei o perspectivă negativă, ceea ce înseamnă că ar putea urma o nouă retrogradare. Revizuirea în scădere a ratingului suveran al Spaniei va creşte costurile de împrumut ale ţării deoarece investitorii vor cere probabil rate mai ridicate ale dobânzilor pentru a compensa riscul mai ridicat cauzat de retrogradare, scrie Agerpres.

Anunţul S&P de revizuit în scădere a calificativului Spaniei nu reprezintă o surpriză deosebită, după ce agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat în februarie ratingul Spaniei, tot cu două trepte.



S&P estimează că economia Spaniei se va contracta anul acesta cu 1,5%, faţă de prognoza anterioară ce indica o creştere de 0,3%. Pentru 2013 agenţia se aşteaptă la un declin al economiei spaniole de 0,5%, după ce în estimarea precedentă indica un avans de 1%.

Anonim spunea...

- “Suntem martorii unui „război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omului i se cere o atenţie sporită faţă de ceea ce se întâmplă în jur, pentru a evita ceea ce altfel i-ar putea distruge viaţa, fără ca măcar să-şi dea seama de ce a ajuns atât de neputincios şi lipsit de vlagă.

Ajungem treptat asemenea puilor din crescătoriile de păsări – o masă de carne, obezi, fără memorie şi iniţiativă, cu dată de expirare cât mai recentă, înhămaţi mai degrabă la căruţa morţii. Şi – dacă se poate – fără urmaşi!”, scrie Petru Molodeţ într-un articol publicat în revista “Familia Ortodoxa”



Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.

Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nici o măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat.

În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai-marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri. De ce?