joi, 20 iulie 2017

Românii vor primi mai puțini bani din salariu dacă partidele aflate la guvernare vor merge până la capăt și vor pune doar în seama angajatului contribuțiile la sănătate și la pensii, CASS și CAS, și îl vor degreva pe angajator de această sarcină fiscală, în ciuda angajamentelor președintelui PSD, Liviu Dragnea, că nimeni nu va fi afectat.  Singurii care ar putea avea totuși de câștigat vor fi cei care acum primesc salariul minim brut pe economie, 1.450 lei, cu condiția ca PSD să aplice impozit zero pentru veniturile de sub 2.000 lei. În rest, toată lumea pierde.   Mai mult, guvernarea PSD – ALDE va mări „din pix“ salariul minim pe economie de la 1.450 lei la 1.780 lei, pentru că sarcina fiscală a angajatorului, 22,77%, va fi mutată la brutul angajatului.  Cum vor fi afectate lefurile? Spre exemplu, la salariul minim brut de azi, 1.450 lei, angajatul ia în mână 1.065 lei. În noua ordine fiscală, cu 25% pentru sănătate și 10% pentru pensii, ambele în contul angajaților, și în rest zero, salariatul va încasa 1.157 lei, dacă impozitul va fi 0% (conform promisiunii PSD de a elimina impozitele pentru veniturile de sub 2.000 lei), sau 1.019 lei, dacă impozitul rămâne la 16%.

luni, 17 iulie 2017

„Guvernarea PSD nu a produs nimic pentru acele elemente care asigură dezvoltarea unei țări. Nu avem investiții în infrastructură. Nu vedem nimic consistent in materie de autostrăzi. Toate proiectele majore sunt amânate în așteptarea unui fantomatic fond de dezvoltare. Investițiile în modernizarea Armatei, care implicau și renașterea industriei locale, au fost bifate doar teoretic, dar nu devin realitate. În schimb, datoria externă a României a crescut cu 1,88 miliarde euro în primele cinci luni, un nou nivel maxim din decembrie 2014, deficitul de cont curent este cu 15% mai mare raportat la aceeaşi perioadă din 2016, investiţiile statului sunt cele mai mici din ultimii zece ani (au scăzut cu 54% comparativ cu anul trecut), iar companiile străine şi-au redus investiţiile directe în România cu 13%. Nu există niciun dram de stabilitate fiscală: Liviu Dragnea, Mihai Tudose, Ionuţ Mişa se contrazic de la o zi la alta şi bulversează mediul de afaceri”, a afirmat duminică liberalul, într-un comunicat de presă.
Parlamentarul PNL mai acuză faptul că „în oraşele care au fost conduse de PSD banii merg spre ajutoare sociale şi stadioane inutile", în timp ce "oraşele din vestul ţării, care au fost conduse de primari de dreapta (Cluj, Timişoara, Sibiu, Arad, Oradea, Alba Iulia, Braşov) şi-au schimbat faţa, au cunoscut un proces major de modernizare”. 

vineri, 14 iulie 2017

Guvernul german a adoptat, ieri, un decret care înăspreşte regulile privind investiţiile străine în companiile de importanţă strategică, pe fondul apetitului Chinei pentru companiile germane, informează AFP, potrivit Agerpres.  Noile reglementări permit Guvernului să blocheze preluarea unor companii dacă există riscul ca expertiza (know-how-ul) să ajungă peste hotare. Regulile nu au nevoie de aprobarea Parlamentului.  "Rămânem una din cele mai deschise economii din lume, dar trebuie de asemenea să veghem astfel încât condiţiile competitive să rămână juste. Datorăm acest lucru companiilor noastre. Deseori concurează cu ţări ale căror economii nu sunt la fel de deschise ca a noastră", a declarat ministrul german al Economiei, Brigitte Zypries, într-un comunicat.  Preluarea, de anul trecut, a producătorului german de roboţi Kuka de către firma chineză Midea a dat naştere la îngrijorări că statul chinez dobândeşte acces la tehnologii de vârf, dar, în acelaşi timp, îşi protejează propriile companii de preluarea de către companii străine.  Noile reguli stabilesc pentru prima dată criteriile pentru blocarea unei tranzacţii, care pune în pericol infrastructuri vitale, precum spitalele sau reţelele energetice. În plus, Guvernul de la Berlin vrea să aibă la dispoziţie patru luni, în loc de două în prezent, pentru a examina ofertele de preluare venite de la companii din afara Uniunii Europene.  De asemenea, Executivul de la Berlin extinde câmpul tranzacţiilor care vor fi supuse examinării sale, în special în domeniul prestatorilor de servicii sau producătorilor de software utilizate de companii care aparţin sectoarelor strategice, precum reţelele de electricitate, centralele nucleare, aprovizionarea cu apă, reţelele de telecomunicaţii, spitalele sau aeroporturile.  Anunţul autorităţilor germane vine la câteva zile după summitul G20 de la Hamburg la care liderii lumii au convenit că vor combate protecţionismul, inclusiv practicile comerciale incorecte.  La nivelul Uniunii Europene, Germania a anunţat recent că susţine iniţiativa preşedintelui francez, Emmanuel Macron, care vrea să ofere Bruxelles-ului o putere mai mare pentru a controla achiziţiile străine în UE, pentru a putea proteja sectoarele strategice. Însă această ideea se loveşte de reticenţa unor state membre, în special Portugalia, Grecia şi Spania, care sunt îngrijorate de riscul ca o astfel de iniţiativă să nu afecteze investiţiile străine în ţările lor. În timp ce chinezii vizează în special companiile high-tech din Europa Occidentală, investiţiile lor în sudul şi estul continentului sunt mai mult decât binevenite pentru aceste economii.

miercuri, 12 iulie 2017

Procuratura din Italia a decis să acţioneze în instanţă "Morgan Stanley", banca americană de investiţii fiind acuzată că a cauzat pierderi de 2,7 miliarde de euro (3,1 miliarde de dolari) statului din unele trazacţii cu produse derivate, conform unei surse apropiate situaţiei, citată de Reuters.
Sursa spune că acest caz împotriva "Morgan Stanley" va fi lansat de Curtea de Conturi de la Roma în numele contribuabililor italieni. Procurorii instanţei menţionate au luat decizia în acest sens în urma unei investigaţii a contractelor pe derivate, despre care spun că au fost elaborate de către "Morgan Stanley" şi oficialii italieni. Sursa precizează că aceste contracte au cauzat pierderi statului.  Conform Reuters, audierile în acest caz sunt aşteptate să înceapă în aprilie 2018, iar dacă acuzaţiile vor fi găsite întemeiate, instanţa ar putea să decidă ca "Morgan Stanley" să despăgubească guvernul italian.

duminică, 9 iulie 2017

Impozitul progresiv (pe venit; deci si profit) e una, impozitul pe cifra de afaceri cu totul altceva. Ideea de la care se pleaca in ineptia asta numita "impozit pe incasare" (care deja se aplica de ani buni la depozitele bancare ale popualtiei; dar nimeni nu reclama si sesizeaza, in afara de umilul de subsemnat) este ca firmele isi ascund profitul si nu platesc impozit.  Si atunci, trage-i cu impozitul pe incasare, ca asa nu scapa nimeni de impozitare....Gresit.  Daca formula impozitului se va schimba, firmele mari isi vor schimba si ele metodele si veti asista la o scadere dramatica a incasarilor vizibile. Nu se va rezolva problema evazionismului in acest mod. Si vor suferi tot firmele si oamenii de afaceri cinstiti. Asta e o gogorita: " Nu platesc aia, deci schimbam sistemul de impozitare". Buna pentru proletcultisti si urmasii lor.  Daca aveti firme ce nu platesc, de ce nu le dovediti si sanctionati? La cate drepturi v-ati votat, e floare la ureche sa o faceti. Dar nu vreti. Pentru ca printre cei mai mari evazionisti sunt firmele voastre, tinute de sotii, amante sau oameni de paie. Eventual mame... Si atunci, ca sa nu deranjati persoanele grele, aruncati toata economia in aer. Ce firme nu platesc acum impozite? Publicati-le!   Apoi, ati facut un calcul estimativ referitor la suma cu care un investitor trebuie sa porneasca la drum in actualul sistem si cu cat va fi obligat sa porneasca afacerea in cazul impozitarii incasarii? Ia vedeti..... Prin impozitul asta, inchideti orice cale de investitie pentru afacerile mici. Si chiar mijlocii. Chiar daca le dati pomenile alea de la guvern pentru IMM... Cu cat va trebui sa mariti pomenile alea, date pe ochi frumosi?  In al treilea rand, nu uitati ca o fiscalitate absurda si mare, va inchide o multime de firme, care abia se tarasc acum, la limita supravietuirii. Cati someri va produce acest fenomen? Unde ii angajati? Partidul muncitorilor si saracilor?..... Oare?  Ati intrebat bancile, ce capital au pentru afaceri si in ce conditii il ofera? Voi la ce visati? Sa va dea bancile bani moka? Sau sa vina investitorii cu bani de acasa, sa tina locuri de munca si sa plateasca salarii, asigurari SI impozite pe profit "0" sau sub profit?  Ma, ce mincati voi de va credeti asa destepti?  Actualul impozit este ineficient, pentru ca ANAF nu-si face datoria, pentru ca exista protectie politica in piata (sau a serviciilor), pentru ca dati premieri la functionari care nu fac nimic (oamenii isi platesc impozitele, normal, voi premiati pe aia care se obosesc sa le ia banii). Dar cei care se lupta sa adune bani de la rauplatnicii reali (nu aia inventati de voi) nu sunt rasplatiti la justa valoare a efortului depus. Ba chiar ostracizati, pentru ce deranjeaza pe unii sau altii... Eventual altele... Cand s-a adus sistemul asta de impozitare, s-a trimbitat ca e cel mai nou si bun pe plan mondial si a asigurat dezvoltarea economica a zeci de tari. Acum spuneti ca nu e bun?!!!!!!  Vreti sa va hotariti?  Sa va spun un secret: atita timp cat interventiile in piata si protectia politica si a serviciilor va exista, conjugat cu tinerea justitiei sub obroc, nimic nu va merge in economie. Clar? Asa ca jos mainile de pe justitie, stop protectiei politice sau a serviciilor! Nu aveti bani la buget? Introduceti impozitul forfetar pe prostituate, mariti redeventele firmelor ce extrag minerale la minim 35%... Veti avea bani pentru promisiunile populiste din campanii. Daca nu faceti asa ceva, nu veti reusi decat sa distrugeti economia (cata mai e) si sa va ridicati poporul in cap. N-ar fi prima oara. Acum, poate, definitiv....

sâmbătă, 8 iulie 2017

 Preţurile petrolului au scăzut astăzi cu 3%, în urma datelor care au arătat creşterea producţiei în SUA, săptămâna trecută, în timp ce exporturile OPEC au atins maximul anului 2017, ridicând semne de întrebare legate de capacitatea producătorilor de a reduce oferta, relatează Reuters. Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, a coborât cu 1,43 dolari, respectiv cu 3%, la 46,68 dolari pe baril, după ce în timpul tranzacţiilor a atins 46,63 dolari per baril, cel mai redus nivel atins în mai mult de o săptămână, potrivit News.ro. Preţul petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, este tranzacţionat la 44,14 dolari pe baril, în declin cu 1,38 dolari, respectiv cu 3%. Minimul şedinţei, de 44,05 dolari pe baril, este la rândul lui cel mai scăzut nivel din ultima săptămână. Date din SUA au arătat ieri că producţia de ţiţei a SUA a crescut săptămâna trecută cu 1%, la 9,34 milioane barili pe zi, corectând declinul din săptămâna anterioară, determinat de lucrările de întreţinere şi condiţiile meteo nefavorabile. Creşterea producţiei din SUA a coincis cu avansul exporturilor OPEC în iunie pentru a doua lună consecutive.

joi, 6 iulie 2017

miercuri, 5 iulie 2017

Uniunea Europeana a aprobat acordarea unui ajutor de stat de 5,4 miliarde de euro (6,1 miliarde de dolari) catre "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA din Italia, cea mai veche banca din lume, ceea ce reprezinta de facto nationalizarea grupului italian, scrie Reuters.  Ajutorul de stat vine dupa ce banca a acceptat un plan sever de restructurare, inclusiv transferul creditelor neperformante catre un fond special si plafonarea salariilor managerilor. A patra banca italiana ca marime va trece printr-un plan de restructurare pe cinci ani.  Banca Monte dei Paschi di Siena, infiintata in 1472, a cerut ajutor de stat dupa ce nu a reusit sa gaseasca un investitor dispus sa participe la majorarea capitalului.  In afara Greciei, in Europa nu a mai fost acordat un atat de mare ajutor financiar de salvare de la stat dupa criza financiara mondiala. Cazul din Italia ridica preocupari politice cu privire la utilizarea in continuare a fondurilor publice pentru a elimina pierderile bancilor, in pofida introducerii unor noi norme UE menite sa previna acest lucru, mai scrie Reuters.  Monte dei Paschi di Siena navigheaza in ape tulburi de ani de zile. Fragilizata de achizitia dezastruoasa in 2007 a bancii Antonveneta, si apoi de un scandal financiar, ea a acumulat pierderi enorme (14 miliarde intre 2011 si 2015). Banca a procedat deja la majorari de capital, in total de peste 8 miliarde de euro.

marți, 4 iulie 2017

Care e justificarea să creezi un Fond de Investiţii ca să faci investiţii, când tu, de fapt, nu cheltuieşti banii nerambursabili? (...) De ce trebuie să decapitalizezi companiile cu capital de stat în defavoarea utilizării banilor pe care îi ai la dispoziţie? În afară de cei 23,5 miliarde fonduri nerambursabile, mai avem în total credite pentru investiţii de circa 6 miliarde de la BEI, BERD şi BIRD. Răspunsul este clar: pentru bani adresaţi celor care sunt clientelă PSD", a susţinut fostul şef al statului, la Parlament, la finalul şedinţei Consiliului Executiv al PMP.  De asemenea, Traian Băsescu a cerut Guvernului să treacă înapoi în subordinea Ministerului Mediului atât Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării, cât şi Administraţia Naţională de Meteorologie, după ce aceste instituţii au fost trecute, în ultima şedinţă a Executivului, prin ordonanţă de urgenţă, în subordinea Secretariatului General al Guvernului.  "Cred că este o mişcare greşită. Clientela PSD a vrut să aibă Delta la dispoziţie, dar şi investiţiile programate în Administraţia Naţională de Meteorologie. A mai fost o iniţiativă să fie transformată în societate comercială, acum a venit în subordinea domnului Busuioc de la SGG, care ştie şi cu Delta şi cu ANM. Cerem public Guvernului să mute înapoi la Ministerul Mediului cele două mari entităţi", a afirmat Traian Băsescu, conform Agerpres. 

duminică, 2 iulie 2017

S-A DISTRIBUIT SPAGA...VEZI MAI JOS...

Bucuresti -- Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, care prevede constituirea fondului Preşedintelui României, a fondului preşedintelui Senatului, a fondului preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a fondul prim-ministrului, care se aprobă anual prin buget, în limita sumei maxime de 500 mii lei. În OUG care a fost adoptată în şedinţa de vineri, fiind publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial, se arată, potrivit Agerpres, care relatează cele ce urmează: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru acordarea de ajutoare, recompense, contribuţii la acţiuni umanitare şi burse, se constituie fondul Preşedintelui României, fondul preşedintelui Senatului, fondul preşedintelui Camerei Deputaţilor, fondul prim-ministrului, care se aprobă anual prin buget, în limita sumei maxime de 500 mii lei".  Potrivit OUG, ministrului delegat pentru fonduri europene i se deleagă calitatea de reprezentant şi de ordonator principal de credite pentru activităţile aferente domeniului pentru care a fost învestit, cu excepţia reprezentării în instanţă a MDRAPFE. Totodată, ministrul delegat pentru fonduri europene emite ordine şi instrucţiuni în domeniul în care a fost învestit şi reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi instituţii publice interne şi internaţionale, pe domeniul în care a fost învestit. Conform aceluiaşi act normativ, cheltuielile necesare desfăşurării activităţii viceprim-ministrului fără portofoliu şi a cabinetului acestuia se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG).  OUG mai prevede că se înfiinţează Agenţia pentru Competitivitate, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea SGG. Agenţia este condusă cu de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului. Organizarea, funcţionarea, atribuţiile şi structura organizatorică a instituţiei se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea SGG.  În aceeaşi OUG se mai spune că SGG îndeplineşte atribuţiile de minister de resort faţă de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", Regia Autonomă "Monitorul Oficial" şi faţă de Administraţia Naţională de Meteorologie.   Potrivit OUG, Administraţia Naţionala de Meteorologie are statut de regie, se organizează şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, sub autoritatea SGG. OUG mai prevede că managementul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" se realizează de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, aflată în subordinea SGG.  În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acestei OUG, Ministerul Mediului şi SGG încheie protocol de predare-preluare pentru aplicarea măsurilor referitoare la Administraţia Naţională de Meteorologie şi Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", care va cuprinde obligatoriu creditele bugetare pe anul 2017 aferente Administraţiei "Delta Dunării". OUG a fost adoptată având în vedere hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii noului Guvern şi luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită desfăşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii Executivului şi a ministerelor. Potrivit OUG, în cazul neadoptării acestor măsuri, "nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice, cu repercusiuni directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare". 
Mina Irina