joi, 31 ianuarie 2013

Companiile care desfasoara activitati de cercetare atat in Romania, cat si in statele UE sau ale Spatiului Economic European isi pot deduce fiscal jumatate din cheltuielile destinate cercetarii-dezvoltarii. Prevederea a fost introdusa de Guvern in Codul Fiscal, in conditiile in care pana acum deducerea era de 20% si se acorda doar pentru cercetarea din Romania. Ministerul Finantelor spune ca extinderea a fost ceruta de Comisia Europeana. "Atentie, legea lasa loc unor abuzuri", spune Gabriel Sincu, partener in cadrul firmei de consultanta si audit Mazars. Dragos Ciuparu, fostul sef al Cercetarii, sustine ca exista pericolul ca Romania sa devina o colonie tehnologica. In replica, Mihnea Costoiu, ministrul delegat al Cercetarii, spune ca intentia este "de a aplica si acelor companii din strainatate care desfasoara activitatea in Romania aceasta facilitate pentru a-si mentine aceasta activitate pe teritoriul Romaniei".

Deutsche Bank se numărăr printre mai multe bănci care sunt investigate în Germania de autoritatea de reglementare a sectorului financiar, Bafin, pentru manipularea dobânzii interbancare Euribor, au declarat două surse apropiate situaţiei. O altă bancă, Portigon, fosta WestLB, este la rândul ei investigată, au precizat sursele, citate de Bloomberg. Publicaţia Sueddeutsche Zeitung a relatat luni că Bafin anchetează patru bănci germane, între care Deutsche Bank şi Portigon. Ambele bănci sunt investigate şi pentru manipularea Libor, dobânda interbancară londoneză. Autorităţi de reglementare din Canada şi până în Elveţia investighează dacă mai mult de 12 bănci, printre care Deutsche Bank, Barclays şi Royal Bank of Scotland, s-au asociat pentru a manipula dobânzile interbancare. UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a fost amendată luna trecută cu 1,5 miliarde de dolari de către autorităţile din SUA şi Marea Britanie, pentru influenţarea incorectă a Euribor şi Libor. Un purtător de cuvânt al Bafin a refuzat să identifice băncile implicate, sau numărul acestora.

miercuri, 30 ianuarie 2013

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a respins, sâmbătă, în Chile, apelul premierului spaniol Mariano Rajoy ca statele puternice din zona euro să susţină creșterea economică a regiunii, dar le-a sfătuit să se concentreze pe creşterea competitivităţii în raport cu restul lumii. Merkel, aflată în Santiago, capitala Chile, pentru o reuniune a liderilor europeni şi din America Latină, a spus că statele din zona euro trebuie să se concentreze atât pe consolidarea fiscală, cât şi pe creşterea economică, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax. Cu o zi înainte, premierul spaniol Rajoy a afirmat că ţările care dispun de fonduri ar trebui să le folosească pentru stimularea creştererii economice în uniunea monetară. După o întâlnire cu președintele chilian Sebastian Pinera, cancelarul german a afirmat sâmbătă: ”Nu există fie aşa, fie altfel. Încrederea poate creşte dacă ai finanţe solide, pe de o parte, şi pe de alta o structură de reformă care să permită creşterea economiei. Încercăm să avem o contribuţie”. În pofida faptului că liderii europeni declară sfârşitul celei mai dificile a crizei datoriilor suverane din ultimii trei ani, statele se confruntă în continuare cu recesiunea şi creşterea şomajului. Neimpresionată de apelurile liderilor europeni care susțin ca națiunile puternice, precum Germania, să cheltuiască mai mult, Merkel a afirmat că statele din zona euro trebuie să se concentreze pe creşterea competitivităţii în raport cu restul lumii, țara sa fiind prima care pune în practică această agendă.

marți, 29 ianuarie 2013

Bancherii și miniștri de Finanțe prezenți la Formul Economic Mondial de la Davos, Elveția, avertizează că depășirea problemelor financiare și a șomajului masiv din Europa va dura ani de zile.
"Există o diviziune clară între piețele financiare, unde se crede că multe probleme au fost rezolvate, și oamenii din economia reală,în special din guverne", a declarat ministrul suedez de Finanțe Anders Borg.
Potrivit ministrului suedez, șomajul în Europa va scădea cu numai 0,1% în 2013, economia va stagna, salariile reale nu vor crește în toate țările, iar Franța și Suedia vor avea nevoie de câțiva ani pentru a reforma piața muncii.
“În aceste condiții este foarte periculos să declarăm încheierea crizei, pentru că acest lucru ar submina percepția necesară la nivelul companiilor, populației, sindicatelor, pentru a traversa acest proces”, a arătat Borg.
Suedia nu este membră a zonei euro, iar Borg a fost printre cei mai frecvenți critici ai manierei în care regiunea a administrat criza datoriilor suverane, de la sfârșitul lui 2009, informează CNBC
De asemnea, un reprezentant al unei bănci europene a declarat că optimismul de pe piețele financiare, privind depășirea riscului de rupere a zonei euro, a luat-o înaintea realității. "Criza nu s-a terminat, iar ideea că riscul a dispărut este una periculoasă", a spus bancherul

luni, 28 ianuarie 2013

Comisia Europeana va renunta, pentru prima data, la trimiterea prealabila a proiectului final al raportulului privind Mecanismul de Control si Verificare (MCV) in justitie la Bucuresti, pentru eventuale ajustari, pe motiv ca in anii precedenti, raportul a ajuns in presa inainte de a fi publicat oficial de Bruxelles, transmite RFI. Potrivit corespondetului RFI in capitala Belgiei, oficialii de la Bruxelles au fost deranjati de scurgerea de informatii astfel incat au decis publicarea directa a raportului.
Raportul MCV urmeaza sa fie publicat pe 30 ianuarie.
Cu ocaziile anterioare, autoritatile romane au primit proiectul aproape final cu cateva zile inaintea publicarii astfel incat sa poata modifica unele aspecte, modificarile fiind operate pe forma textului si nu pe fond. precizeaza RFI. Inainte insa ca aceste schimbari de forma sa fie facute, proiectul primit de la Bruxelles ajungea in presa.
Surse comunitare au declarat pentru RFI ca reprezentantii Comisiei Europene considera ca responsabilitatea revine autoritatilor de la Bucuresti, motiv pentru care au decis sa difuzeze raportul fara o instiintare prealabila data de Bucuresti.
Unele surse arata cu degetul Comisia Europeana sustinand ca scurgerile catre presa au plecat in paralel de la Bucuresti si de la Bruxelles, arata sursa citata.

duminică, 27 ianuarie 2013

Taxe si impozite noi pentru energie si resurse naturale. Primul proiect legislativ impune companiilor care exploateaza si comercializeaza resurse naturale, altele decat gazele naturale, o taxa speciala de 0,5%, care va fi aplicata la veniturile luate in calcul in momentul stabilirii cifrei de afaceri. Daca va fi aprobata, aceasta taxa urmeaza sa fie valabila in intervalul februarie 2013-decembrie 2014, in conditiile in care sistemul de redevente si tarife va fi revizuit incepand cu perioada 2014-2015, iar Guvernul cauta solutii pentru pastrarea deficitului bugetar in limitele convenite cu FMI, informeaza Bursa.ro

Ce spune Warren Buffet despre cea mai mare provocare a lui Barack Obama din noul mandat. Miliardarul Warren Buffet este de parere ca cea mai mare provocare pe care o va avea presedintele Barack Obama in cel de-al doilea mandat va fi Congresul american, informeaza Huffington Post. El este insa increzator ca Statele Unite ale Americii vor depasi deciziile slabe luate de catre autoritatilor de reglementare. "Ceea ce este corect pentru America este depasit total de ceea ce este gresit la Washington", a declarat Buffet intr-un interviu acordat celor de la CBS News, potrivit
Gandul.

The Economist: O lume periculoasa, foarte periculoasa. In ''Muntele vrajit'', a lui Thomas Mann, un tanar om de afaceri isi viziteaza varul internat intr-un sanatoriu din Davos, in Alpii elvetieni. La scurt timp, eroul nostru incepe sa se simta tot mai slabit si confuz. Proprietarul sanatoriului il sfatuieste sa se odihneasca; in final, ajunge sa ramana acolo timp de sapte ani, sapte ani interminabili. Rapoartele de risc au un efect similar: cu cat citesti mai multe, cu atat vezi mai multe riscuri, pentru ca, la final, sa cazi prada unei extenuari nervoase. Saptamana trecuta, au fost publicate doua rapoarte care se potrivesc perfect acestui profil ''angoasant'': ''Riscuri globale in 2013'', realizat de Forumul Economic Mondial (FEM), si ''Cele mai mari riscuri din 2013'', publicat de compania de consultanta Eurasia, relateaza
Capital.

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Principalele declaratii - David Cameron PM Marea Britanie : Vreau ca Uniunea Europeana sa fie un succes si vreau o relatie intre Marea Britanie si UE care sa ne mentina inauntrul ei
  • Parlamentele nationale trebuie sa ramana adevarata sursa de legitimitate democratica
  • Suntem o familie de natiuni democratice a carei fundatie este o piata unica mai degraba decat o moneda unica; noi cei din afara euro recunoastem ca cei din zona euro vor fi nevoiti sa faca schimbari instututionale mari.
  • UK nu va adopta moneda unica si nu va face parte din zona euro
  • Sa le cerem cetatenilor britanici sa continue sa accepte o intelegere europeana asupra careia au avut o putere limitata de alegere este o cale prin care ne vom asigura ca, atunci cand se va pune intrebarea, este foarte probabil ca britanicii sa respinga UE
  • Le spun cetatenilor britanici: va fi decizia voastra.
  • Ar fi gresit sa intrebam oamenii daca sa ramanem sau sa plecam inainte de a avea ocazia sa reglemantam relatia
  • Daca UK paraseste UE, este un drum doar dus, nu si intors
  • Cameron isi incheie discursul: "In urmatoarele saptamani, luni si ani, nu voi inceta sa lupt pana cand dezbaterea nu va fi castigata. Pentru viitorul tarii mele. Pentru succesul Uniunii Europene. Si pentru prosperitatea generatiilor viitoare".
Reactia politicienilor :
Liderul laburist Ed Miliband a anuntat chiar inainte de discurs ca premierul se va dovedi slab, "condus de partidul sau nu de interesul economic national".
  • Nigel Farage, liderul partidului eurosceptic UKIP: Referendumul ar trebui sa aiba loc pana in 2015. "Daca este un simplu referendum "In/Out" (Inauntru/Afara), am putea sa il avem pana in alegerile generale. Daca ar fi promis asta, as fi aplaudat. "
  • Lordul Mandelson (laburist): "Am avut un discurs schizofrenic. Pe de o parte, spune ca vrea o Europa noua si imbunatatita. Pe de alta parte, spune ca apartenenta Marii Britanii la UE este o foaie de hartie alba care trebuie complet renegociata. Este o abordare care nu va gasi un raspuns pozitiv de la partenerii nostri europeni".
  • Fostul lider liberal-democrat, lordul Ashdown: Discursul plaseaza UK pe un drum cu sens unic afara din UE.

joi, 24 ianuarie 2013

Unsprezece tari din Uniunea Europeana au obtinut marti aprobarea celorlalte state membre pentru a aplica o taxa asupra tranzactiilor financiare, a anuntat ministrul francez al Economiei, Benoit Hamon, citat de AFP."O cooperare intarita a fost adoptata" in cadrul reuniunii ministrilor de Finante ai celor 27 de state membre, care a avut loc la Bruxelles, a spus Hamon.
Aceasta era ultima aprobare de care aveau nevoie cele 11 state pentru a aplica noua taxa, dupa cel al Comisiei Europene, in octombrie, si cel al Parlamentului European, in noiembrie.
Hamon, care a afirmat ca doreste aplicarea taxei "cat mai repede posibil", a precizat ca asteapta acum "un text practic si rapid" din partea Comisiei Europene. "Este un fapt pozitiv ca exista 11 state in UE care vor introduce o taxa ce incepe sa deseneze ce este lumea post-Lehman Brothers", a subliniat ministrul francez.  Este vorba despre prima cooperare intarita intre tarile europene in domeniul fiscal. Franta, Germania, Belgia, Portugalia, Slovenia, Austria, Grecia, Italia, Spania, Slovacia si Estonia sunt cele 11 state implicate in aceasta procedura.  Potrivit propunerii initiale inaintate de Comisie celor 27 de tari membre in urma cu un an si jumatate, dar care ar putea fi modificata, se are in vedere taxarea tuturor tranzactiilor intre institutiile financiare (banci, burse, societati de investitii, companii de asigurare, hedge funds). Schimburile de actiuni si obligatiuni ar urma sa fie taxate cu 0,1% iar contractele derivate cu 0,01%. Taxa se aplica in momentul in care cel putin o institutie financiara care participa la tranzactie este din UE, chiar daca tranzactia are loc in afara Uniunii.

miercuri, 23 ianuarie 2013

POPORUL DORESTE.....


1) - POPORUL DORESTE CA INTREAGA CLASA POLITICA SA INTRE LA INCHISOARE.  POPORUL DORESTE CA IN VECI SA NU MAI AUDA DE: CAPITALISM, COMUNISM, SIONISM, MASONERIE, ATEISM, SECTARISM, PRIVATIZARI, INVESTITORI, LIBERALIZARI....
 
2) - POPORUL DORESTE IESIREA DIN BABILONIA NUMITA U.E.
3) - POPORUL DORESTE NATIONALIZAREA RESURSELOR STRATEGICE,
4) - POPORUL DORESTE SA FIE INDEPENDENT SI SUVERAN, PACE SI RESPECT RECIPROC CU ALTE STATE. 
5) - POPORUL DORESTE ARMATA NATIONALA PENTRU APARAREA TARII.
6) - POPORUL DORESTE STAT - SPITALE, SCOLI, GRATUITE. 
7) - POPORUL DORESTE ORDINE PUBLICA, DREPTATE, ADEVAR, DRAGOSTE SI PACE IN TARA.
8) - POPORUL DORESTE NEAMESTECUL IN TREBURILE INTERNE A ALTOR STATE.
9) - POPORUL DORESTE SA MUNCEASCA DOAR PENTRU EL NU PENTRU STRAINI.
10) - POPORUL DORESTE SA-SI PASTREZE IDENTITATEA NATIONALA, CULTURALA SI  RELIGIOASA.
11) - POPORUL DORESTE CA FAMILIA( CRESTIN ORTHODOXA PE CIT POSIBIL) SA FIE LA TEMELIA SOCIETATII ROMANESTI.

Prin viclenii numite : drepturi si libertati, democratie, capitalism, comunism privatizari, liberalizare, parteneriat public privat....totul este controlat si dirijat din umbra de catre indivizii nelegiuiti, mari arhitecti din occidentul nelegiuit: ue, ussa, fmi . Cei care conduc această ţară de 20 de ani, ar trebui să explice: cum de au luat o ţară cu zero datorii externe, 22,8 milioane de locuitori şi opt milioane de locuri de muncă şi după 22 de ani datoria externă este de 100 miliarde de euro, datoria statului este de 50 miliarde de euro, numărul de locuitori este de 19 milioane, iar numărul de locuri de muncă este de 4,2 milioane , tragi-comic ? In fapt dramatic, dar asta este realitatea cruda si purul adevar !

marți, 22 ianuarie 2013

Viitorul Europei ...

Lideri mondiali precum cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierul rus, Dmitri Medvedev sau șeful executivului italian, Mario Monti, vor conduce întâlnirile ce vor avea loc cu ocazia Forumului Economic Mondial (FEM), din localitatea elvețiană Davos, scrie antena3.ro. Potrivit Washington Post, punctul central al întâlnirii anuale a liderilor mondiali va fi reprezentat de promovarea măsurilor pentru scoaterea economiei mondiale din criză. Angela Merkel, Mario Monti și Dmitri Medvedev vor decide pașii necesari pentru relansarea economică, spun oficialii FEM. În contextul noilor evoluții ale economiei mondiale din ultimii ani, întâlnirea se pare că se va desfășura într-un climat mai calm decât preconizau mai mulți participanți cu câteva luni în urmă. Klaus Schwab, fondatorul forumului, a spus că “este foarte clar că problema economiei mondiale este bazată pe restabilirea încrederii”. Acesta a numit forumul “un laborator de noi idei” pentru îmbunătăţirea lumii.
Organizatorii au transmis că aproape 50 de preşedinţi şi prim-miniștri, dar şi peste 1.000 de preşedinţi şi directori ai unor companii mondiale sunt aşteptaţi să participe la Forumul Economic Mondial, între 23 şi 27 ianuarie. Printre cei care sunt aşteptaţi să ia parte la întâlnire se numără şi fondatorul Microsoft, Bill Gates, secretarul general al ONU, Ban Ki Moon sau preşedinţii Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional, Mario Draghi, respectiv Christine Lagarde....
CONCLUZIA :
Reteta germano - Sovietica (Rusa) ? ...o gasiti in pactul ribbentrop - molotov = toata Europa trece sub cizma germana iar resursele si capacitatile energetice in turbinca ruseasca - vezi pactul euroasiatic incheiat recent de putin si acolitii sai ( de fapt un pact de reintegrare a a fostelor republici ale URSS ) ...in realitate,  Euro a fost inventat pentru a facilita preluarea resurselor si capacitatilor energetice de catre rusi, indatorarea tarilor crestine si preluarea administrativa  a Europei de catre nemti (neam necrestin si barbaric) - deuchland uber alles ! arbeit macht frei ...va urez "succesuri" multiple !!!!

Una, alta despre noi bucurestenii si Bucurestiul nostru

Mosii Vechi in Istoria Bucurestiului- In urma cu peste 400 de ani, strada pe care noi astazi o numim Mosii Vechi se numea "Podul Targului de Afara". In vechime, prin pod se intelegea drumul insusi, acesta fiind acoperit cu barne din lemn. Targul din Afara era locul situat in afara hotarului orasului unde se vindeau vite si furaje - oborul. Podul Targului din Afara (Calea Mosilor) facea legatura intre Curtea Domneasca si zona centrului comercial al orasului. Locul targului s-a mutat pe masura ce orasul s-a extins. G.I. Ionnescu - Gion scrie in Istoria Bucurescilor ca Podul Targului de Afara a aparut cam in aceeasi perioada cu Podul Targovistei, mentionat in timpul domnitorului Serban Voda Cantacuzino (1640 - 1688). "De langa Curtile Domnesci, odata cu Podul Targovistei, a luat nascere si Podul Targului de Afara. Actele Manastirei Stelea din secolul XVI vorbesc de drumul cel mare care duce la Targul de Afara", scrie Ionnescu - Gion. "Acest drum, mai tarziu podit, si, deci, acest pod nu incepea ca astazi (n.r. sfarsitul secolului XIX), tocmai din gura pietei, de la Bazaca, ci de sus, de pe colina, de la biserica sfantului Gheorghe - Vechiu, deoarece portiunea Calei Mosilor de astazi, cuprinsa intre Pieta Sfantului Anton si ulitele Decebal si Sfanta Vineri era ocupata de locurile de jos ale Curtii Domnesti, de Puscaria Domneasca, de gardul Viei Domnesti care suia spre strada Patria, iar mai sus, spre Nord Si Est, adica spre sfantul Gheorghe Vechiu si Baratia de mai tarziu, erau zidurile de aparare aleCurtii Vechi. (...)  La doi pasi mai inainte tot spre dreapta, mergand tot spre Obor, Podul Targului de Afara trecea pe langa gardul vitelor, proprietate a manastirei Spatarului Stelea, cari au ramas multa vreme inca dupe 1600, ca si vitele domnesci, despre care ne vorbesc un document la 1740. (...) Urmandu-si firul spre Obor, Podul Targului de Afara ajungea numai decat la ulita care ducea spre Pescaria Veche, la stanga, si la alta care, pe langa rauletul Bucurescioara, ducea la dreapta spre biserica Domnitei Ancuta, adica aVergului. Ce era in secolul XVII pe portiunea de loc cuprinsa in triunghiu de Calea Mosilor, strada Decebal si Gradina Asfantului Gheorghe Nou, nu stiu. Podul targului de Afara mergea inainte si intalnea la stanga mahalaua Sibilelor, adica pe lacea de astazi Biserica Sfintilor", scrie Ionnescu - Gion in Istoria Bucurescilor. "In 1767, Podul se intindea pana la Biserica Ceaus Precup care este una dintre bisericele Precupetii. Cand s-a podit Podul targului de Afara, nu scim. Scim insa din amanuntele ce ni se dau de Paul sin Aleppo si alti calatori ca podirea ulitelor la Iasi si Bucuresci era in fiinta in secolul al XVII. La 1972, Domnia numeste o comisie de patru boieri care sa repare cele trei mari poduri ale Capitalei: Podul Targului de Afara, Podul Mogosoaei si Podul Calicilor. Vornicia si polcovnicia de poduri da porunca inca de la 1782 ca tot mahalagiul sa mature si sa repare podul, cat tine lungimea curtei lui, iar baltoacele, unde se fac, sa le astupe cu cenuse, praf, paie si alte sfaramaturi. Mai tarziu, in 1793, Epitropia Obstiei ia sub ingrijirea sa podurile. Astazi (sf. sec XIX), lumina electrica te desemneza perfesct pe asfaltul bulevardelor vecine. Carul cu boi de la 1799, tramvaiul electric de la 1899! Si vechiul Pod al Targului de Afara va avea sa mai vada in curanda vreme si altele mai minunate. Bucuresci nu merg ci alearga pe calea Progresului. Devisa lor: tot inainte" ", se continua povestea Caii Mosilor in Istoria Bucurescilor (Ionnescu - Gion).sursa hotnews
"Pe acest "pod" erau dusi, intr-un car cu boi si cu sentinta atarnata de gat, cei osanditi la moarte, executia prin spanzuratoare avand loc la Targul din Afara. Asa a fost purtat, in 1693, Stanciu Merisanul, care umblase dupa domnie, parand pe Brancoveanu la imparatie, la marele vizir, de unde venise insa "in obezi si in catuse" (...). Tot pe acest pod, plin de lume, erau purtati, mai mult decat prin altele, cei condamnati a fi "dati prin targ", vinovatii proveneau mai ales dintre negustorii care vindeau lipsa: brutari, macelari, carciumari etc. Cel prins "cu ocaua mica" era dezbracat pana la brau si, cu mainile legate, tras de o funie prin oras de un arnaut al spatariei, pe cand un al doilea il lovea cu o nuia peste spatem strigand in gura mare "cine o face ca dansul, ca dansul sa pliteasca"", scrie Costantin C. Giurescu, in "Istoria Bucurestilor".
 

luni, 21 ianuarie 2013

Romania si Ungaria - In timpul crizei financiare din 2008, Ungaria a evitat un colaps financiar cu ajutorul unui împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, UE şi Banca Mondială.
Guvernul ungar a fost nevoit să înceapă în 2011 noi discuţii cu FMI şi UE pentru un acord preventiv, în urma deprecierii forintului, dar discuţiile au fost tergiversate, după ce perioadele de temperare a crizei din zona euro au redus presiunea asupra Ungariei pe pieţele financiare internaţionale.
Pe de altă parte, România are în derulare un acord stand-by cu FMI început în primăvara anului 2011, care urmează unei înţelegeri de finanţare cu FMI, Comisia Eeuropeană şi Banca Mondială, derulată între 2009 şi 2011, cu o valoare de aproape 20 de miliarde de euro.
Actualul acord cu FMI şi CE, în valoare cumulată de 5 miliarde euro, este tratat de autorităţile de la Bucureşti ca o înţelegere de tip preventiv.
Programat să se încheie în primăvara acestui an, acordul va fi prelungit, cel mai probabil, până în luna iulie, pentru ca partea română să poată recupera întârzierile în îndeplinirea condiţionalităţilor, cauzate în principal de alegerile parlamentare din decembrie. FMI ar fi în principiu în favoarea unui nou acord de tip stand-by cu România, dacă Guvernul va reuşi să finalizeze actuala înţelegere cu succes, prin recuperarea obligaţiilor asumate, care privesc în principal reforme structurale, inclusiv privatizări sau lichidări ale unor companii de stat. Rămâne însă în continuare deschisă problema acceptului din partea Comisiei Europene pentru o nouă înţelegere cu autorităţile de la Bucureşti, în condiţiile în care o serie de state din zona euro cer asistenţă de la instituţia europeană, iar România beneficiază de fonduri europene nerambursabile de miliarde de euro, pe care nu reuşeşete să le atragă. Iniţial, Executivul dorea închiderea în ianuarie a acordului actual şi perfectarea unei noi înţelegeri cu instituţiile financiare, în care să fie preluate şi din condiţionalităţile asumate deja şi neîndeplinite, dar experţii internaţionali au respins o astfel de propunere, cerând în primul rând respectarea obligaţiilor amânate.

duminică, 20 ianuarie 2013

Aprecierea de 4-5% a leului faţă de euro, în decursul a câteva zile, a produs pierderi de 100 milioane de euro, pe lună, exportatorilor, care sunt obligaţi să onoreze contractele în derulare, deoarece în caz contrar intră în penalizări faţă de clienţii externi",....SIMILARITATE... Exportatorii elveţieni ar fi într-o situaţie mult mai bună acum dacă francul nu s-ar fi apreciat atât de mult în ultimii doi ani. Ar avea la fel de mult succes ca cei germani, deoarece sectoarele exporturilor sunt similar poziţionate în cazul ambelor ţări", a declarat Alexander och, economist la UniCredit Group Munchen... BNR a distrus economia, prin mentinerea dobinzii de referinta sus si prin politica de mentinere la cote inalte a leului, politici care au omorit total orice export si productie interna ! De la începutul anului, MFP a derulat până acum 5 licitații, în care și-a propus să atragă 3,7 miliarde lei. Cu toate acestea, băncile și clienții lor au pus la bătaie sume impresionante, de 18,4 miliarde lei cumulat, de 5 ori mai mult decât nevoile Finanțelor. Inundată de atâta lichiditate, Trezoreria a atras 10 miliarde lei, de aproape 3 ori mai mult decât îi trebuia. În același timp, costul la care România a ajuns să se împrumute s-a redus de la o licitație la alta, atingând joi cel mai mic nivel din istorie - 5,40%! Trebuie adăugat acestor sume cele de la licitațiile din a doua parte a lunii decembrie, de după alegerile parlamentare, momentul din care pe piața monetară au început să intre lichidități tot mai mari din partea străinilor. În ultimele 4 licitații de anul trecut, MFP a atras 6,7 miliarde lei, deși anunțase că are nevoie de 1,6 miliarde lei. Adică, a luat din piață de peste 4 ori mai mult. Și asta pentru că ofertele au fost de 10 ori mai mari, mai exact, au cumulat 11,5 miliarde lei. Cu alte cuvinte, în cele 9 licitații de după alegerile parlamentare, timp de aproximativ o lună, România s-a împrumutat de pe piața monetară cu 16,7 miliarde lei (3,8 miliarde euro), cam cât tot deficitul bugetar de anul trecut. În acest timp, costul de împrumut s-a redus incredibil de mult. Spre exemplu, la obligațiunile pe 5 ani, randamentul a scăzut în doar o lună de la 6,57% la 5,4%, adică Finanțele au ajuns să se împrumute cu 4% mai ieftin. Totodată, intrarea acestor sume pe piața monetară s-a resimțit și asupra cursului de schimb. Astfel, deși toată lumea îl vedea depreciindu-se, leul s-a întărit în ultima lună de zile cu mai mult de 3%, cursul euro coborând de la 4,47 la 4,33 lei, cel mai mic nivel din ultimele 12 luni. Dealerii contactați de Capital spuneau încă de acum o săptămână că dacă interesul pentru leu se va menține, este posibil să vedem cursul coborând spre 4,30 lei. Se pare că într-acolo se îndreaptă cursul. Pe atunci, dealerii încă mai credeau că tendința poate fi frânată și chiar dirijată de BNR, în sensul în care banca centrală cumpăra înapoi din valuta vândută pe perioada crizei politice și limita aprecierea leului. Acum ei sunt convinși că BNR a pierdut controlul pieței.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Până nu de mult, piaţa monetară era pur şi simplu la îndemâna BNR, banca centrală fiind cea care controla nivelul lichidităţii, astfel încât aceasta să fie „adecvată” sau „fermă” şi Ministerul de Finanţe să aibă de unde să se adape pentru setea sa de bani. De altfel, și cursul de schimb euro/leu era controlat atent până acum de BNR, nu neapărat prin schimbarea tendinței, ci prin limitarea variațiilor bruște. Rezultatul alegerilor parlamentare, văzut de investitori ca un semn de stabilitate, și coroborat cu perspectiva unui nou acord cu FMI, a făcut ca leul să devină cea mai atractivă monedă din regiune, grație randamentelor ridicate la titlurile de stat. În acest fel, după alegerile parlamentare, România a fost lovită de un tsunami de lichiditate din partea străinilor care a inundat piața monetară și a luat banca centrală prin surprindere. Totul a culminat cu includerea obligațiunilor guvernamentale românești într-un indice al JP Morgan pentru piețe emergente, anunțat care a atras după sine aprecierea leului până la cel mai bun nivel din ultimele 12 luni și scăderea costului de împrumut pentru România până la cel mai mic nivel din istorie! "BNR tocmai ce a pierdut controlul pieței monetare. Ordinele din piață sunt uriașe, piața e făcută de jucătorii din Londra și New York. MFP nu mai poate să controleze din ofertă, ci joacă de acum după cum voi cei de afară, având de acoperit deficite mari. Devenind principalii finanțatori, ei vor dicta tonul, nu FMI și CE, cum a fost până acum", a declarat un dealer pentru Capital.După mai multe licitaţii cu titluri de stat care au atras puternic interesul investitorilor străini, BNR a pierdut controlul pieţei monetare, aceasta fiind acum la îndemâna jucătorilor din Londra şi New York, spun dealerii. Astfel, guvernul va juca de acum după cum vor cânta aceşti investitorii strănii, şi nu, ca până acum, după notele FMI şi CE. Şi asta pentru că MFP a ales să se înfrupte din greu din banii tot mai ieftini şi mai mulţi ai marilor bănci occidentale. Cu o piață “confiscată”, cursul de schimb va merge după sentimentul investitorilor străini.

vineri, 18 ianuarie 2013

Intervenţia Franţei în Mali a căpătat ieri o nouă dimensiune internaţională, odată cu luarea de ostatici la un complex pentru gaze din Algeria, organizată ca represalii faţă de atacul aerian şi terestru al militarilor francezi împotriva unor fiefuri islamiste în Mali. La începutul săptămânii, islamiştii stabiliţi în nordul statului Mali au anunţat că vor "lovi inima Franţei". "Franţa a atacat islamul. (...) În numele lui Allah, noi vom lovi inima Franţei", a declarat pentru AFP Abu Dardar, un oficial din cadrul Mujao. Intervievat cu privire la locul în care "inima" Franţei va fi lovită, Abu Dardar, a afirmat: "Oriunde. La Bamako, în Africa şi în Europa". Treizeci şi cinci de ostatici şi cincisprezece răpitori au fost ucişi, ieri, în urma unui raid aerian al armatei algeriene asupra unui complex de exploatare a gazelor naturale, situat în sudul Algeriei, relatează Al Jazeera.
Aproximativ 41 de persoane, printre care şi un român, au fost luate ostatice, la complexul gazeifer In Amenas, de către o grupare care solicită încetarea intervenţiei militare a Franţei în Mali. Potrivit răpitorilor, armata algeriană a atacat, în timp ce aceştia încercau să mute ostaticii. Opt luptători ar fi fost, de asemenea, ucişi. Surse locale au declarat pentru Reuters că opt ostatici străini şi şase răpitori au murit în urma atacului. Liderul grupării, Abu el-Baraa, s-ar afla printre cei ucişi. Ostaticii provin din unsprezece ţări, respectiv Norvegia, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia şi Germania, declarase acesta pentru Al Jazeera. Un oficial al forţelor de securitate algeriene a afirmat, sub protecţia anonimatului, că 25 de ostatici, între care doi japonezi, au reuşit să evadeze. Printre captivii rămaşi în viaţă s-ar număra doi americani, trei belgieni, un japonez şi un britanic. Autorităţile algeriene au refuzat să negocieze cu răpitorii, despre care au afirmat că ar fi fost în jur de 20.

joi, 17 ianuarie 2013

Banca centrala germana, Bundesbank, va repatria o mare parte a rezervelor de aur depozitate la Paris, New York si Londra, pentru a satisface recomandarile Curtii germane de conturi, scrie cotidianul economic Handelsblatt in editia de marti, preluata de AFP....Bundesbank se situeaza pe locul doi in lume, dupa Statele Unite, in ceea ce priveste rezervele de aur, avand, la finele lui 2011, un volum de 3.396 tone in valoare de 133 miliarde de euro, potrivit unui raport al Curtii de Conturi.
Or, precizeaza Handelsblatt, 45% din acest volum este depozitat la Federal Rreserve, 13% la Bank of England, 11% la Banque de France si 31% la Frankfurt, sediul Bundesbank. Aceasta decizie a fost luata in timpul razboiului rece din motive de securitate, reaminteste cotidianul, care subliniaza ca acest argument nu mai este valabil acum.
Bundesbank doreste acum sa-si repatrieze toate rezervele din Franta si o mare parte din Statele Unite si Marea Britanie, pentru a se conforma unei recomandari a Curtii de Conturi.
Bundesbank a refuzat sa comenteze informatiile dar a precizat ca va organiza o conferinta de presa miercuri dimineata.
Anul trecut, problema rezervelor de aur germane plasate in strainatate a agitat unele medii eurosceptice germane, care au solicitat un audit minutios al aurului Bundesbank.
Curtea de Conturi a recomandat si un inventar fizic al stocurilor.

miercuri, 16 ianuarie 2013

"UNIUNEA EUROPEANA"- Convergenţă şi Uniune (CiU) şi Stânga Republicană Catalană (ERC) au trimis grupurilor parlamentare care susţin consultarea pentru autodeterminare (Partidul Socialiştilor, Iniţiativa şi Candidatura Unităţii Populare), propunerea de declarare a suveranităţii pe care o va vota Parlamentul catalan în prima sa sesiune, pe data de 23 ianuarie. Declaraţia specifică faptul că toate încercările Cataloniei de a găsi un limbaj comun cu statul spaniol au eşuat, şi invocă în special sentinţa Curţii Constituţionale cu privire la Statutul Cataloniei. "Comportă un refuz radical faţă de evoluţia democratică a voinţei colective a poporului catalan în interiorul statului spaniol şi creează bazele pentru o involuţie în procesul de autoguvernare care se exprimă astăzi cu totală claritate în aspectele politice, concurenţiale, financiare, sociale, culturale şi lingvistice". Alegerile din noiembrie - în care CiU a pierdut 12 fotolii, dar ERC şi-a dublat reprezentarea - au fost, conform declaraţiei, confirmarea faptului că mandatul democratic al cetăţenilor este "iniţierea procesului pentru constituirea Cataloniei ca nou stat". Urmând structura textului pe care l-a propus CiU, Declaraţia marchează şase aspecte pe care trebuie să le presupună referendumul: suveranitatea, subliniind caracterul suveran al Cataloniei; legitimitatea democratică a consultării; transparenţa, promiţând să le ofere toate informaţiile cetăţenilor; dialogul cu statul şi cu instituţiile europene şi respectarea valorilor fondatoare ale Uniunii Europene. Ultimul punct îl reprezintă legalitatea: textul evidenţiază faptul că se vor utiliza "toate cadrele legale existente" pentru realizarea consultării.
Formaţiunile CiU şi ERC prevăd prezentarea textului luni în Parlament şi sunt deschise la introducerea de modificări care să nu schimbe substanţial sensul textului.

marți, 15 ianuarie 2013

Moneda unică europeană s-a apreciat faţă de dolar, vineri, pe pieţele internaţionale, urcând la cel mai ridicat curs din aprilie 2012 până în prezent, pe fondul optimismului generat de viitoarea politică monetară a Băncii Centrale Europene (BCE).  La data de 10 ianuarie, BCE a decis să menţină dobânda de referinţă la minimul record de 0,75%, iar preşedintele băncii, Mario Draghi, nu a dat vreun indiciu că aceasta va relaxa politica monetară în viitorul apropiat.   Euro a urcat cu 0,5%, vineri, pe piaţa din New York, la 1,3343 dolari, după ce joi, a câştigat 1,6% - cel mai mare avans din ultimele cinci luni. În cursul zilei de vineri, moneda unică a ajuns la 1,3364 dolari, cel mai ridicat curs din 3 aprilie 2012 până la momentul actual.  Moneda împărţită de 17 state din UE s-a apreciat cu peste 8%, în raport cu dolarul, după data de 26 iulie, când preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că instituţia pe care o conduce este gata să facă tot ceea ce este necesar să salveze uniunea monetară. Ulterior, în luna septembrie, banca a anunţat un program nelimitat de achiziţii de obligaţiuni ale ţărilor puternic îndatorate din zona euro, care, deşi nu a fost activat, a impulsionat moneda unică.
În opinia analiştilor "Goldman Sachs Group" Inc., în perioada următoare euro va urca la nivelul maxim al ultimelor 14 luni, respectiv 1,37 dolari.

luni, 14 ianuarie 2013

 Fostul premier Milos Zeman (stanga) si actualul ministru de externe Karel Schwarzenberg (dreapta) s-au calificat, sambata, pentru al doilea tur al alegerilor prezidentiale din Cehia, cu 24,21% si respectiv 23,40% din voturi, potrivit rezultatelor definitive, citate de AFP.
Zeman, fost social-democrat si sef al Guvernului in perioada 1998-2002, si Schwarzenberg, liderul unuia dintre partidele ce fac parte din coalitia guvernamentala se vor confrunta in al doilea tur de scrutin la 25 si 26 ianuarie.
Deschis vineri dupa-amiaza, scrutinul de doua zile s-a desfasurat fara incidente, cu exceptia unui accident rutier minor provocat de derapajul unei masini care a lovit, vineri, la Sykorice, in apropiere de Praga, limuzina care il transporta pe Schwarzenberg, scrie Medifax. "Nimeni nu a fost ranit", a declarat purtatoarea de cuvant a politiei locale, Jana Zackova.
Aproximativ 8,4 milioane de alegatori cehi au fost chemati la urne, in primele alegeri prezidentiale prin vot universal direct, sa-l aleaga pe cel care il va inlocui pe euroscepticul Vaclav Klaus, care isi incheie cel de-al doilea mandat de cinci ani la 7 martie. Prezenta la vot a fost de 61,31%.

duminică, 13 ianuarie 2013

Angela Merkel ( ovreica asta de Angela Kasner - Merkel - in timpul școlii și al facultății a fost membră activă a organizației de tineret socialiste Freie Deutsche Jugend (FDJ), ulterior ofiter STASI, va reusisă obţină un al treilea mandat consecutiv la alegerile legislative ce vor avea loc în toamnă. Partidul său, Uniunea Creştin Democrată (CDU), devansează net Partidul Social Democrat (SPD) în sondaje, iar actualul cancelar a atins recorduri de popularitate nemaintâlnite în cazul vreunui şef al guvernului german de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Dar ea este acuzată de adversarii săi că gestionează problemele ţării de pe o zi pe alta, fără să aibă un program şi o viziune politică. Gerhard Schroder a lansat o reformă vastă şi dureroasă a pieţei muncii, ceea ce l-a constrâns în anul 2005 să convoace alegeri anticipate, pe care le-a pierdut.
'Stilul politic al doamnei Merkel nu ar fi permis niciodată aplicarea unei agende 2010', cum a fost denumită lista reformelor sociale promovate de fostul cancelar, conchide acesta din urmă, care a criticat recent şi lipsa reformelor economice în Franţa.
Împovărată de o birocraţie infernală şi rigidizarea progresivă a structurilor economice, Uniunea Europeană nu mai poate rezista mult timp în forma sa actuală. Autorităţile europene nu au reuşit până în prezent decât să păstreze status-quo-ul din sistemul financiar, acoperindu-l cu un val de lichiditate fără precedent.
În raportul "Actualizare din anul 2012 a tabloului de bord privind ajutoarele de stat" al Comisiei Europene se arată că ajutoarele acordate sectorului financiar în 2011 au totalizat 714,7 miliarde de euro, echivalentul a 5,7% din PIB-ul UE. În perioada 2008 - 2011, instituţiile financiare din UE au fost susţinute cu 1,616 trilioane de euro, din care 1,174 trilioane au fost alocate prin programe de lichiditate, iar 442 miliarde de euro au fost utilizate pentru recapitalizarea băncilor. Surpriza raportului o constituie, însă, lista ţărilor care au acordat cele mai mari ajutoare: Marea Britanie (cu 19% din total), urmată de Irlanda (16%) şi Germania (16%).  Creşterea accelerată a tensiunilor sociale în ţările de la periferia zonei euro, marcate tot mai des de autoimolări, va face şi mai dificil de justificat apelul politicienilor pentru sacrificiul populaţiei printr-o austeritate fără sfârşit, în condiţiile în care "ajutoarele" acordate sistemului financiar se numără cu trilioanele.   Acum se încearcă "suspendarea" crizei până la alegerile din Germania. Dar poate guvernul de la Madrid să-şi facă datoria de bun cetăţean european?.....Într-un articol recent de la Bloomberg se arată că "ordinul invizibil al lui Rajoy măreşte datoria publică extrabilanţieră a Spaniei". Premierul spaniol a eliminat, în ultimele ore din 2012, plafonul de garantare a pierderilor "generate" de producătorii de energie.
Bloomberg scrie că datoriile statului faţă de producătorii de energie se ridică la circa 20 de miliarde de euro, dar acestea nu sunt incluse în datoria publică oficială.
De unde vin cele 20 de miliarde? Din politica înţeleaptă a ultimilor zece ani: populaţia nu a plătit preţul integral către furnizorii de electricitate, astfel fiindu-i ascunse adevăratele cos-turi ale tranziţiei către energia verde. Diferenţa a fost "reportată", dar acum a venit şi scadenţa.
De ce este ordinul invizibil? Pentru că a fost ascuns într-o lege al cărei subiect este stabilirea drepturilor pentru o anumită categorie de pensionari.  Abisul din finanţele publice nu pare să înspăimânte, însă, prea tare piaţa obligaţiunilor guvernamentale ale Spaniei. Aşa să fie oare? Nici pe departe. Dincolo de aparenţa unei relative stabilităţi se află achiziţiile masive ale obligaţiunilor spaniole de către Fondul de Rezervă al Asigurărilor Sociale.   Despre raidul asupra acestui fond declanşat de autorităţile spaniole a scris recent Wall Street Journal. Informaţiile prezentate de cotidianul financiar american arată că "cel puţin 90% din cele 65 de miliarde de euro ale fondului au fost investite în obligaţiuni guvernamentale", iar guvernul a început să retragă şi direct sume importante pentru o serie de plăţi urgente.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Falanga germana ( popor de barbari predestinati ucigasi) incearca de ani buni - cam la 20 de ani sa - si extinda puterea in Europa ....20 de ani de la "weimar" = razboi, 20 de ani de la unificarea germaniei = al 4-lea Reich ! Nu se intreaba nimeni de ce aceasta incercare de distrugere a celui mai ortodox (crestin) popor al europei? (Grecia).... si nici de ce Spania- catolica prin excelenta ca si Portugalia de altfel sunt sub asediul barbarilor germanici? ...stie careva vre-un stat "protestant" sub asemena asediu economic????...de ce Ungaria si Cehia (tari protestante = barbarice si ele) nu sunt supuse scrutinului "comunitatii Europene"?...v-ati fript iobagilor din momentul in care ati adus ardeleni (singurii iobagi - slugi - din neamul romanesc) la putere, care v-au vindut grofilor si stapinilor anglo-saxoni ...cit despre basescu ....am ceva indoieli asupra loialitatii acestui tilhar fata de oricine - este posibil ca tot ce face sa fie " o aparenta" de supunere oarba, daca nu cumva il au astia la mina cu ceva grav, sau isi apara gingavele retardate ca orice parinte !
Reteta germana ? ...o gasiti in pactul ribbentrop - molotov = toata europa trece sub cizma germana iar resursele si capacitatile energetice in turbinca ruseasca - vezi pactul euroasiatic incheiat recent de putin si acolitii sai (reintegrarea URSS ) ...de fapt euro a fost inventat pentru a facilita preluarea resurselor si capacitatilor energetice de catre rusi, indatorarea tarilor crestine si preluarea administrativa  a europei de catre nemti (neam necrestin si barbaric) - deuchland uber alles ! arbeit macht frei ...va urez "succesuri" multiple !!!!

vineri, 11 ianuarie 2013

 "Bombele" fiscale ale Guvernului care explodeaza in doar zece zile. Masuri fiscale cu impact major si care nu au fost discutate in prealabil cu medioul de afaceri au fost anuntate astazi de Guvern prin proiecte de ordonanta. Acestea au fost supuse dezbaterii publice, dar ar urma sa intre aproape sigur in vigoare, in conditiile in care au fost incluse in proiectul de buget facut public astazi de Guvern. Termenul de la care prevederile ar urma sa fie implementatet este 1 februarie, scrie EVZ.

Ce hopuri au de trecut concesiunile celor patru autostrazi noi. Peste cinci ani, Romania ar trebui sa aiba construiti nu mai putin de 700 de kilometri de autostrazi in concesiune. Vazuta de Guvern ca un soi de panaceu la lipsa cronica de bani la buget, concesionarea concomitenta a patru tronsoane importante de autostrazi va fi insa dificila. Nu mai putin de patru proiecte importante de autostrazi ce urmeaza a fi realizate in sistem de concesiune (concesionarul finanteaza, construieste, apoi colecteaza timp de 30 de ani taxele de autosᅡtrada) au fost scoase la licitatie in ultimele doua luni de catre conducerea Companiei Natioᅡnale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania cu binecuvantarea Ministerului Transporturilor, informeaza Romania Libera.

Bugetul de stat pe anul 2013: Guvernul porneste aspiratorul de bani. Veniturile bugetare sunt estimate sa creasca in acest an cu aproape 6 miliarde de lei. Banii in plus vor fi obtinuti prin aplicarea unor taxe noi, urgentarea incasarilor din accize si impozitarea veniturilor din agricultura. Abia acum, cand proiectul bugetului de stat iese la lumina, putem intelege de ce premierul Victor Ponta a prezentat recent ''Bugetul cetateanului'' fara sa indice sursa veniturilor. De fapt, Guvernul pregatise un pachet de masuri fiscale prin care introduce si taxe noi, si impozitarea in agricultura, iar accizele care se majoreaza de regula la 1 iulie vor creste, in 2013, de la 1 aprilie. Practic, toate acestea vor functiona ca un aspirator de bani. Integral in Adevarul.
Zona euro ramane va ramane un pol de incertitudine din punct de vedere macroeconomic si in 2013, potrivit analistilor, in contextul in care cresterea economica nu va depasi 0,5%, iar cererea externa va fi slaba.

Ca urmare, Romania va fi vulnerabila avand in vedere ca Uniunea Europeana este principalul partener economic. Cererea externa redusa va avea impact asupra mecanismului exporturi. investitii in industrie (motorul economiei in Romania), precizeaza analistul Broker Cluj Andrei Radulescu.

Rozalia Pal, economistul sef al Garanti Bank, avertizeaza ca securitatea financiara a zonei euro este un alt risc care trebuie luat in calcul.

"Acoperirea nevoilor de finantare a tarilor problematice din zona euro care sunt cazuri inca nerezolvate si care ar putea afecta si finantarea noastra externa",

joi, 10 ianuarie 2013

PENTRU A DISTRUGE DEFINITIV ECONOMIA ROMANIEI, in sedinta din 7 ianuarie 2013, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat sa mentina rata dobanzii de politica monetara la nivelul de 5,25 la suta pe an, se arata intr-un comunicat emis luni de BNR. De asemenea, CA al BNR a mai decis gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar si mentinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit. Decizia nu este o surpriza, fiind asteptata de jucatorii din piata.
"BNR va monitoriza atent evolutiile interne si ale mediului economic international, astfel incat, prin utilizarea adecvata a instrumentelor de care dispune, sa asigure realizarea si mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu si a stabilitatii financiare", mai precizeaza comunicatul BNR
Teoretic, dobanzile practicate de bancile comerciale ar trebui sa fie mai mari cu 1, 2, sau 3 trei procente decat rata dobanzii de politica monetara stabilita de Banca Nationala. Desi banca centrala poate controla ratele dobanzilor pe termen scurt, economia reala este influentata cu precadere de ratele dobanzilor pe termen mediu si lung practicate de bancile comerciale. Nivelul acestora din urma depinde de cel al ratei dobanzii de politica monetara, dar si de asteptarile privind inflatia, perspectivele privind cresterea economica etc.
In general, dobanzi mai reduse stimuleaza investitiile si consumul in defavoarea economisirii, in timp ce dobanzi mai ridicate stimuleaza economisirea, inhiband pe termen scurt consumul si investitiile. Astfel este influentata cererea agregata din economie. Oferta agregata are o capacitate de ajustare la nivelul cererii agregate limitata la un orizont scurt de timp. Pe termen lung, oferta depinde in principal de dinamica factorilor fundamentali precum capacitatile de productie, forta de munca si gradul de inzestrare tehnologica si prin urmare se ajusteaza mai lent si pe termen mai indelungat, neputand fi influentata prin intermediul politicii monetare. In aceste conditii, pe termen scurt/mediu, politica monetara poate afecta numai decalajul dintre nivelul efectiv al activitatii economice si cel sustenabil pe termen lung.
Dintre canalele de transmisie a politicii monetare, cele mai importante sunt: canalul ratelor dobanzilor practicate de institutiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avutie si bilant; canalul anticipatiilor agentilor economici privind inflatia.(sursa hotnews)

miercuri, 9 ianuarie 2013

Economia românească nu s-a adaptat încă la nevoile pieţei locale.
Politica guvernamentală trebuie să-şi focalizeze preocupările de a acoperi nevoile interne cu oferte interne. În primul rând, în sectorul agro-alimentar nu avem nicio justificare pentru deficitul de 1 până la 2 miliarde euro pe care-l înregistrăm. Nu putem produce bumbac, măsline, portocale, dar să importăm mărar, pătrunjel, produse de seră este ruşinos, anti economic, anti naţional, nu avem nicio scuză. Fondurile europene ar trebui să stimuleze producţia unor astfel de produse.
Apelul meu pentru guvernanţi este să aibă, între priorităţi, atât creşterea volumului de export, dar mai ales reducerea importurilor.
Reporter: Care sunt factorii care au stat la baza rezultatelor înregis-trate în sectorul exporturilor?
Mihai Ionescu: După ce timp de doi ani exportul româ-nesc a fost campionul Europei, refăcând cel mai rapid pierderile din peri-oada de criză, s-a ajuns la o limită a capacităţii de export. Nu înseamnă că doar atât poate exporta România - în jur de 45 miliarde euro. Trebuie avut în vedere că în 2012 ne-am fi putut clasa cu un volum mai mare de export, atingând chiar ţinta de 50 miliarde euro, dacă nu s-ar fi întâmplat câteva lucruri semnificative. Retragerea companiei "Nokia" a însemnat 1,5 miliarde euro mai puţin la export, "Ford" nu a venit cu ceea ce speram cu toţii - un volum de producţie de circa 600.000 de unităţi (probabil vor realiza doar jumătate din acest volum). Erau anunţate şi alte capacităţi de producţie care aveau destinaţie cu prioritate exportul şi care au fost amânate. Toate acestea s-au întâmplat nu din vina politicului sau a Guvernului, sunt lucruri care se petrec la nivel global şi care ţin de politica societăţilor multinaţionale, care au constatat că piaţa nu acceptă o ofertă mai mare de mărfuri şi şi-au amânat proiectele.
Un alt factor care a contribuit la evoluţia exporturilor îl constituie rezultatele producţiei agricole. Dacă în 2011 agricultura a reuşit să aibă un aport substanţial în balanţa de comerţ exterior, în 2012 exporturile au fost trase în jos de sectorul agricol.
Dacă nu se înregistra un plus din partea celor care au rămas pe piaţă şi care fac export, aceste tipuri de gă-uri negre ar fi condus la o scădere a exporturilor.
Pe de o parte, este meritoriu că nu s-a diminuat exportul şi că există chiar posibilitatea să avem o creştere de peste 1 miliard de euro faţă de 2011.
Pe de altă parte, anul 2012 a fost cel mai nefavorabil din ultimul deceniu, excluzând anul de criză 2009 când a fost înregistrată o reducere masivă a exporturilor, cu 4 miliarde euro. Spun "cel mai nefavorabil an din ultimul deceniu" întrucât de-a lungul acestei perioade exporturile au înregis-trat, de regulă, creşteri anuale măsurate cu două cifre. În 2012, însă, pentru prima

marți, 8 ianuarie 2013

Experţii AIE arată că între 2017 şi 2020 Statele Unite vor deveni primul producător mondial de petrol, depăşind Arabia Saudită. Pentru gaz, evoluţia va fi mai rapidă şi vor devansa Rusia încă din 2015. Potrivit unui raport anual al World Energy Outlook, prezentat în noiembie, SUA vor fi capabile în 2030 să asigure consumul intern de carburanţi şi să devină un exportator net de petrol, „redesenând harta" energetică mondială. Lansată în urmă cu decenii, exploatarea gazelor de şist a explodat în SUA în mijlocul anilor 2000, ţara situându-se pe locul doi cu cele mai mari resurse ale planetei - 25.000 miliarde metri cubi tehnic exploatabili.
Din Dakota de Nord până în Texas, din California până în Pennsylvania, ţara s-a acoperit de foraje, gazele de şist urmând ca în zece ani să pună capăt în primul rând importurilor americane de petrol din Orientul Mijlociu. Una din marile întrebări este dacă China va putea exploata propriile rezerve de gaz de şist, caz în care Beijingul se va putea alătura marilor producători, modificând datele geostrategice.
Spre deosebire de vecinul american, în Canada exploatarea de şist este embrionară. Nu există reglementări federale, dar această exploatare este respinsă de populaţie. Mexicul deţine locul patru al celor mai vaste resurse mondiale, după China, SUA şi Argentina. Până acum neexploatat din motive economice, acest gaz interesează guvernul, care vrea relansarea producţiei de hidrocarburi.
În Europa nu există nici o politică generală privind gazul de şist, iar Parlamentul European refuză să îl interzică. Franţa deţine cele mai importante rezerve de pe continent, însă în iulie 2011 a votat o lege care interzice principala tehnică de exploatare, fracturarea hidraulică. În Polonia, urmare a estimărilor optimiste ale EIA, au fost efectuate peste 30 de foraje, dar rezervele au fost reevaluate negativ, gigantul ExxonMobil anunţând retragerea. Ungaria, România şi Bulgaria deţin împreună tot atâtea zăcăminte ca Polonia (540 miliarde de metri cubi). În Germania, guvernul a suspendat cercetările în aşteptarea concluziilor unui grup de lucru.

luni, 7 ianuarie 2013

Preţul mediu al petrolului Brent a urcat în acest an la 111,5 dolari pe baril, de la 110,9 dolari pe baril în 2011, când a fost stabilit recordul anterior. Referinţa a închis la cel puţin 100 dolari pe baril în aproape toate şedinţele de tranzacţionare din acest an, cu excepţia câtorva zile în timpul verii.
În luna ianuarie, ministrul saudit al petrolului, Ali Naimi, a declarat că Arabia Saudită, cel mai mare producător de ţiţei din lume, vrea să menţină preţurile peste 100 de dolari pe parcursul întregului an.
Preţurile record şi creşterea producţiei OPEC la începutul anului a asigurat venituri istorice pentru producătorii din cadrul organizaţiei, de 1.052 miliarde dolari în termeni nominali, în urcare cu 2,5% faţă de 2011, potrivit Energy Information Administration, agenţia de statistică din cadrul Departamentului american pentru Energie. Acum 10 ani, veniturile anuale ale OPEC nu depăşeau 200 miliarde de dolari.
Veniturile uriaşe au fost însă distribuite inegal în interiorul cartelului. Iranului i-a revenit o parte mult mai redusă din câştig din cauza sancţiunilor economice impuse de Statele Unite şi aliaţii din Europa de Vest, în urma cărora producţia de petrol a ţării a scăzut la minimul ultimilor 32 de ani. În primele 11 luni, Iranul a încasat 6,5% din veniturile totale nete ale OPEC, faţă de 9-10% în deceniul trecut.
Criza din Iran a ajutat Arabia Saudită, Irakul, Kuweitul şi Emiratele Arabe Unite să vândă mai mult petrol. Libia a reuşit de asemenea să revină la normal în privinţa exporturilor de petrol, după războiul civil de anul trecut.
Fondul Monetar Internaţional estimează că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au nevoie ca preţul petrolului să se menţină peste pragul de 80 dolari pe baril pentru a-şi putea finanţa bugetele. Acum 10 ani, aceste state îşi puteau asigura cheltuielile cu preţuri de numai.

duminică, 6 ianuarie 2013

Ca urmare a scăderii cotaţiilor la petrol şi produse petroliere Gazprom intenţionează să scadă preţul cu care vinde gaze în Europa. Teoretic, acest lucru ar fi benefic pentru România având în vedere că aproximativ un sfert din necesarul de gaze al României este asigurat de ruşi. În practică, însă, gazul se scumpeşte cu 8% anul acesta, prin decizie a Autorităţii de Reglementare în Energie pentru că România trebuie să liberalizeze treptat piaţa de gaze până la momentul în care preţul gazului intern va converge către cel de import. În momentul de faţă, Romgaz vinde gazul pentru populaţie la un preţ situat între 130 şi 150 de dolari în timp ce Gazprom ne cere un preţ de circa 430 de dolari pe mia de metri cubi, care urmează să scadă până la circa 370 de dolari pe mia de metri cubi.
Preşedintele ANRE este categoric: Nu vor exista ieftiniri timp de mulţi ani de acum înainte. Cel puţin până în 2017 când, conform angajamentelor asumate în faţa UE şi FMI, trebuie să se finalizeze deschiderea totală a pieţei.
“Până acum preţul gazului a fost ţinut politic jos. Profitul pe care-l face Romgaz provine de la vânzarea gazului către marii consumatori industriali, nu către populaţie. Dacă ar rămâne doar cu ceea ce vinde către populaţie, Romgaz ar face pierderi. Preţul gazului din intern trebuie să crească. Chiar dacă, prin absurd, Gazprom ar ieftini gazele cu 50%, preţul gazului la populaţie tot ar urca pentru că asta presupune liberalizarea pieţei”, a explicat Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE.
În completare, Havrileţ a mai precizat că este firesc ca un bun naţional să se vândă la un preţ cât mai mare pentru că „banii se întorc în PIB”. Mai mulţi bani pe gaz înseamnă mai mulţi pentru investiţii”, afirmă oficialul citat.
România are ca termn 2017 pentru liberalizarea completă a pieţei de gaze. Până atunci vor fi scumpiri graduale pentru populaţie şi altele mai severe pentru consumatorii industriali.
Totuşi, şi Bulgaria urmează un calendar propriu de liberalizare a pieţei însă acest lucru nu a împiedicat guvernul bulgar să decidă o ieftinire de 10% a gazului de la 1 ianuarie.
Ţara noastră are un consum intern de circa 12-13 miliarde de metri cubi de gaze din care 3 miliarde provin de la ruşi. Gazprom este, practic, singurul furnizor extern de gaz pentru România. Prin conducta Arad-Szeged vin anumite cantităţi de gaze din Ungaria însă foarte mici.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Valoarea activelor deţinute de cei mai bogaţi 100 de oameni din lume a fost calculată de Bloomberg în funcţie de cotaţiile bursiere şi datele disponibile la 31 decembrie. Cele mai bune sectoare pentru sporirea averii au fost anul trecut retailul şi telecomunicaţiile, cu creşteri medii de circa 20%. Dintre cei 100 de bogaţi incluşi în indicele Bloomberg pentru anul 2012, doar 16 au înregistrat scăderi ale averilor.
"Anul trecut a fost foarte bun pentru miliardari. În 2013 vor continua să caute oportunităţi de investiţii la nivel global, nu neapărat în SUA, care să le asigure un avantaj", a afirmat miliardarul John Catsimatidis, proprietar al companiei Red Apple Group.  Spaniolul Amancio Ortega, fondatorul retailerului Inditex, a înregistrat cea mai mare creştere a averii, de 22,2 miliarde de dolari, sau 63%, la 57,5 miliarde de dolari. Evoluţia a fost susţinută de creşterea acţiunilor Inditex cu 66,7% anul trecut.
Top zece este completat de Warren Buffett, cu 47,9 miliarde de dolari (+12%), Ingvar Kamprad (IKEA), cu 42,9 miliarde de dolari (+16,6%), Charles Koch, cu 40,9 miliarde de dolari (+20,9%), David Koch, cu 40,9 miliarde de dolari (+20,9%), Larry Ellison (Oracle), cu 39,3 miliarde de dolari (+19,4%), Bernard Arnault, cu 28,8 miliarde de dolari (+39%), şi Alwaleed bin Talal Al Saud, cu 28,7 miliarde de dolari (+65,2%).
Cinci dintre primii zece cei mai bogaţi oameni din lume - Bill Gates, Warren Buffett, Charles Koch, David Koch şi Larry Ellison - sunt americani. Printre cei care au pierdut în 2012 se află şi fondatorul Facebook Mark Zuckerberg. Averea şefului Facebook a coborât cu 5,2 miliarde de dolari anul trecut, în contextul unui declin de 30% al acţiunilor companiei care operează reţeaua de socializare.

vineri, 4 ianuarie 2013

Viitorul preşedinte Xi Jinping ar – ce va prelua funcţia in acest an..

PIB-ul Chinei va creşte până la 8,1%, faţă de 7,7% în 2012. În acelaşi timp, cresc şi riscurile implicate de majorarea creditelor acordare de instituţiile financiare alternative şi de băncile „subterane”, un default al acestora putând provoca „pierderi majore” economiei, arată un studiu Standard Chartered Plc. Alt pericol îl reprezintă şi faptul că, luaţi de valul creşterii economice, autorităţile locale ar putea cădea în autosuficienţă şi vor întârzia adoptarea măsurilor necesare relansării consumului intern şi a restructurării companiilor de stat ineficiente. „Dacă China va încerca să susţină creşterea prin adăugarea de datorii suplimentare şi prin investiţii ineficiente, totul se va dovedi un balon de săpun”, spune David Loevinger, analist al TCW Group Inc, o firmă de investiţii ce manageriază active de 135 mld. dolari. Preşedintele Xi şi echipa sa moştenesc o economie mai îndatorată de cea pe care o preluae Hu Jintao în 2003. Datoriile guvernamentale, ale companiilor şi ale populaţiei au crescut anul trecut cu 15% până la 206% din PIB, faţă de 150% din PIB cât erau în 2003. Totuşi încrederea în economia chineză este la cele mai înalte cote pe fondul optimismului generat de speranţele că noul lider va impune măsurile necesare unei creşteri sănătoase. Consumul a crescut în luna noiembrie cel mai mult în ultimele nouă luni, vânzările de autoturisme au crescut la maximul ultimilor doi ani în Decembrie, iar profiturile companiilor chineze se vor majora cu în jur de 10% pe măsură ce economia prinde viteză. Cei care au pariat împotriva Chinei, mizând pe o încetinire a economiei asiatice, au pierdut, spune Ken Courtis, preşedinte fondator al Next Capital Partners şi fost vicepreşedinte pentru Asia al Goldman Sachs Group. „Această economie are încă în ea capacitatea de a obţine performanţe notabile pentru câţiva ani de acum încolo”, spune Courtis.(sursa capital)

joi, 3 ianuarie 2013

Guverne adevarate - cu binele poporului in inima si suflet !!!

Ungaria a redus de la 1 ianuarie preturile gazelor naturale, electricitatii si energiei termice livrate populatiei cu 10%, iar o masura similara urmeaza sa fie aplicata cel tarziu in aprilie, a declarat joi o sursa guvernamentala citata de publicatia Magyar Hirlap, transmite Mediafax.

Obiectivul masurii, aprobata de Parlament in decembrie 2012, este ca fiecare gospodarie sa plateasca mult mai putin pentru energie, a aratat oficialul.

Initial, costul masurii ar fi trebuit suportat de furnizorii straini de energie, dar potrivit modificarilor aduse legislatiei costurile sunt impartite de un grup mai mare de operatori din industrie.

Potrivit unei analize a Portfolio, informatia publicata de Magyar Hirlap este surprinzatoare avand in vedere ca nici reducerea actuala de 10% a pretului energiei nu este justificata economic, intrucat nu a avut loc o scadere a costului materiilor prime.

In aceste conditii, o a doua decizie de acest fel ridica intrebarea daca nu va fi pusa in pericol aprovizionarea cu energie, in conditiile in care tendintele de pe piata mondiala nu indica o scadere a preturilor.

Premierul Viktor Orban si mai multi membri ai Parlamentului au declarat inainte de reducerea pretului energiei din ianuarie ca masura este "doar un prim pas". Orban a afirmat, cu prilejul mai multor reuniuni, ca Guvernul estimeaza ca este posibila o reducere a pretului energiei pentru populatie de 20%-40%.

Analistii avertizeaza insa ca aceste reduceri ar putea avea loc, de exemplu in cazul furnizarii de electricitate, in detrimentul segmentului de clienti corporatisti.

Reducerile, care pot fi considerate drept masuri de protectie sociala, ar putea alimenta asteptarile privind intentia guvernului de a nationaliza companiile furnizoare de energie, avand in vedere ca le vor fi erodate veniturile.

Si in Bulgaria gazele si energia termica s-au ieftinit de la 1 ianuarie cu 9,8%, respectiv 3-7%, potrivit Comisiei de stat pentru reglementarea in domeniul energiei si apei, citata de Novinite.com. Ministrul bulgar al Economiei, Energiei si Turismului, Delyan Dobrev, a promis in decembrie ieftinirea gazelor naturale de la 1 ianuarie 2013, datorita scaderii costurilor productiei interne si negocierii unui contract mai avantajos de livrare cu grupul rus Gazprom, care prevede o reducere cu 20% a pretului.
Negocierile dintre Pro TV şi Romtelecom au eşuat. În urma expirări în această noapte a contractului de retransmisie dintre cele două părţi, Romtelecom a dat următorul comunicat:
"Ca urmare a cererilor financiare nerezonabile exprimate de ProTV S.A. către Romtelecom, de creștere de 3 (trei) ori a costurilor de difuzare a celor 11 canale ale grupului (ProTV, ProTV International, ProTV HD, Acasă TV, Acasă Gold, Acasă HD, ProCinema, Sport.ro, Sport.ro HD, MTV Romania, VH1) pe platformele TV ale Romtelecom, negocierile dintre cele două părți au eșuat. Astfel, Romtelecom este forțata, începând de astăzi, 3 ianuarie, să retragă cele 11 canale din grila TV a abonaților Romtelecom. Canalul ProTV va fi transmis în continuare pe platformele IPTV și CATV, conform principiului must carry. Toate canalele grupului Pro TV S.A. continuă să fie disponibile la această dată pe platforma NextGen, companie deținută de Romtelecom.
Creșterea acestor costuri de către ProTV S.A., care nu sunt în concordanță cu realitățile pieței, ar fi implicat în mod automat costuri mai mari pentru abonamentele clienților Romtelecom, compromis pe care compania nu este de acord să-l accepte. Romtelecom și-a arătat toată deschiderea în timpul acestor negocieri, propunând grupului ProTV S.A. inclusiv constituirea unui pachet separat pentru aceste canale, disponibil pentru un cost suplimentar, însă și această variantă a fost declinată.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, a declarat că va prezenta o nouă organigramă a ministerului şi că vor fi organizate concursuri pentru toate posturile. "22 decembrie a fost prima zi în care am intrat în minister. Au fost patru zile în care am muncit. Am avut bucuria de a descoperi oameni foarte competenţi, dar am avut şi dezamăgirea de a găsi oameni cărora n-o să le dau numele acum de sărbători, dar care nu înţeleg ce caută acolo. În minister este o organigramă stufoasă, cu mulţi oameni pe care dacă îi întrebi ce fac nu-ţi pot spune", a afirmat Relu Fenechiu. Acesta a mai declarat că a constatat existenţa unor mari deficienţe în ceea ce priveşte resursa umană în domenii precum cel al controlului şi al fondurilor europene. "Nu poţi face performanţă cu oameni slabi. Toţi aceştia vor fi daţi afară. După ce voi veni cu noua organigramă, organizez concursuri pentru toate poziţiile de conducere", a declarat ministrul Transporturilor.
Fenechiu a mai afirmat că una dintre priorităţile sale este reorganizarea ministerului şi întărirea Corpului de Control al instituţiei.
Codul Rutier va fi modificat, începând din ianuarie 2013, conform Legii numărul 203/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Dintre modificările care vor fi aduse se numără: obligativitatea vizitei medicale la reînnoirea permisului auto, obligativitatea obţinerii de permis pentru mopede, scutere şi ATV-uri, posibilitatea conducătorilor auto de a face recurs împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care instanţa soluţionează plângerile împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiilor de circulaţie şi sancţionarea încălcării regulilor de circulaţie pe biciclete.
  

marți, 1 ianuarie 2013

Anul nu începe deloc sub auspicii generoase....

Vreme de cinci ani, politicienii care conduc astăzi ţara, au refuzat în mod programatic să recunoască realitatea crizei economice şi au promovat public o mitologie politico-economică în care o conspiraţie pusă la cale de fosta putere a deposedat populaţia de drepturile băneşti cuvenite, a închis şcoli şi spitale şi a tăiat salariile bugetarilor, pensiile şi alocaţiile pentru mame pentru beneficii personale şi de grup, nu pentru a răspunde constrângerilor crizei pentru că dacă nu există criză, nu există nici constrângeri. Această mitologie a servit bine USL, care a câştigat zdrobitor alegerile. În 2013, guvernul USL se va lovi dur de zidul realităţii economice şi va avea revelaţia (sensul originar al cuvântului grec "apocalypsis") crizei globale.

Anul nu începe deloc sub auspicii generoase. Cea mai mare economie a lumii, Statele Unite, este pe cale să se arunce de pe "stânca fiscală" pe care singură s-a suit şi, chiar dacă administraţia Obama şi liderii republicani din Congres vor ajunge la un acord de ultim moment, neîncrederea investitorilor va persista şi redresarea economică americană va fi firavă. Perspectivele de creştere ale economiei SUA nu depăşesc 2% pentru 2013, o performanţă sub aşteptări pentru America, obişnuită în trecut cu ritmuri de creştere de peste 5%. Or, dacă Statele Unite nu îşi revin repede, nici restul lumii nu o va face. Pentru că o fi prestaţia economica a americanilor lamentabilă din punct de vedere istoric, dar în comparaţie cu celelalte economii dezvoltate şi, în special cu Uniunea Europeană, este excelentă. Criza euro fiind departe de a se fi se fi încheiat, prognoza de creştere pentru 2013 a zonei euro este de numai 0,5%, cu o Germanie în vădită pierdere de viteză şi o Franţă care abia anul viitor va resimţi efectele experimentului Hollande de alungare a bogaţilor din ţară. Cum nici din China nu se aşteaptă veşti bune, unde, potrivit raportului Departamentului Economic şi al Afacerilor Sociale al ONU (DESA), 2013 va marca o scădere semnificativă a creşterii, perspectivele economice globale sunt proaste spre catastrofale. Potrivit DESA, creşterea globală de anul viitor va fi de numai 2,4%, dar şi aceasta este o cifră déjà revizuită în jos. Cum unele dintre cele mai slabe performanţe se aşteaptă din partea ţărilor europene cu care România are cele mai strânse legături economice - Germania, Franţa, Italia, Spania - anul 2013 va fi unul extrem de greu pentru economia românească. Cât de greu, va depinde de actualii guvernanţi care, cu supermajoritatea pe care o au, pot face cam tot ce le trece prin cap cu economia românescă. Ceea ce nu înseamnă foarte mult.(sursa romania libera)
Uniunea Europeana şi Statele Unite ale Americii au revenit la ideea înfiinţării unei zone economice libere transatlantice în sprijinul economiilor lor greu încercate în ultimul timp. Experţii întrevăd în aceasta o încercare de a contrabalansa economiile în dezvoltare ale Chinei şi Indiei, dar apreciază că punerea în practică a acestui plan nu va fi uşoară, întrucât UE şi SUA sunt în competiţie una cu alta, comentează în ediţia sa de joi publicaţia economică rusă Vzgliad. Potrivit acesteia, într-o atmosferă de confidenţialitate absolută, UE şi SUA pregătesc un acord privind crearea unei zone economice libere transatlantice. 'Occidentul nu are de gând să predea o parte din poziţiile sale în noua economie globală ţărilor emergente, în special grupului BRICS' (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), a declarat o sursă bine informată, confirmând că se pregăteşte o iniţiativă fără precedent privind crearea unei zone economice libere transatlantice, din care vor face parte UE şi SUA. Deocamdată se ştie despre desfăşurarea unor runde de consultări destinate pregătirii unor acorduri privind comerţul agricol, investiţiile reciproce, impozitarea, recunoaşterea reciprocă a standardelor în medicină şi în alte domenii.
Viitorul nu sună deloc bine în viziunea specialiştilor de la Deutsche Bank. Schimbările accelerate ale climei vor avea implicaţii majore asupra pieţelor financiare. Dacă seceta va continua în Statele Unite, Rusia şi Brazilia, aşa cum au prognozat meteorologii, preţurile alimentelor vor sări în aer. Taifunurile şi uraganele vor atârna şi ele greu în evoluţia economiei mondiale. Perspectivele sumbre asupra anului viitor nu aparţin doar analiştilor financiari. Însuşi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că în Europa urmează vremuri grele. "Pentru anul viitor, aşa cum a spus şi preşedintele Băncii Centrale Europene, vom avea rate foarte scăzute de creştere, vom vedea chiar creştere economică negativă în unele state şi ne putem aştepta ca nivelul ridicat al şomajului să crească în continuare", a declarat Angela Merkel. Printre previziunile specialiştilor de la Deutsche Bank pentru anul viitor se mai numără căderea guvernului britanic, dar şi descoperirea de către Grecia a unor zăcăminte fabuloase de gaze naturale, în valoare de 600 de miliarde de dolari.