Până nu de mult, piaţa monetară era pur şi simplu la îndemâna BNR, banca
centrală fiind cea care controla nivelul lichidităţii, astfel încât aceasta să
fie „adecvată” sau „fermă” şi Ministerul de Finanţe să aibă de unde să se adape
pentru setea sa de bani. De altfel, și cursul de schimb euro/leu era controlat
atent până acum de BNR, nu neapărat prin schimbarea tendinței, ci prin limitarea
variațiilor bruște. Rezultatul alegerilor parlamentare, văzut de investitori ca
un semn de stabilitate, și coroborat cu perspectiva unui nou acord cu FMI, a
făcut ca leul să devină cea mai atractivă monedă din regiune, grație
randamentelor ridicate la titlurile de stat. În acest fel, după alegerile
parlamentare, România a fost lovită de un tsunami de lichiditate din partea
străinilor care a inundat piața monetară și a luat banca centrală prin
surprindere. Totul a culminat cu includerea obligațiunilor guvernamentale
românești într-un indice al JP Morgan pentru piețe emergente, anunțat care a
atras după sine aprecierea leului până la cel mai bun nivel din ultimele 12 luni
și scăderea costului de împrumut pentru România până la cel mai mic nivel din
istorie! "BNR tocmai ce a pierdut controlul pieței monetare. Ordinele din piață
sunt uriașe, piața e făcută de jucătorii din Londra și New York. MFP nu mai
poate să controleze din ofertă, ci joacă de acum după cum voi cei de afară,
având de acoperit deficite mari. Devenind principalii finanțatori, ei vor dicta
tonul, nu FMI și CE, cum a fost până acum", a declarat un dealer pentru
Capital.După mai multe licitaţii cu titluri de stat care au atras puternic
interesul investitorilor străini, BNR a pierdut controlul pieţei monetare,
aceasta fiind acum la îndemâna jucătorilor din Londra şi New York, spun
dealerii. Astfel, guvernul va juca de acum după cum vor cânta aceşti
investitorii strănii, şi nu, ca până acum, după notele FMI şi CE. Şi asta pentru
că MFP a ales să se înfrupte din greu din banii tot mai ieftini şi mai mulţi ai
marilor bănci occidentale. Cu o piață “confiscată”, cursul de schimb va merge
după sentimentul investitorilor străini.
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea a declarat, vineri, ca ANI a fost de acord cu modificarile aduse Statutului parlamentarilor privind conflictul de interese si incompatibilitatile, iar Parchetul General a agreat modificarile referitoare la cererile de arestare, retinere sau perchezitie, potrivit Mediafax. Acesta mai spune ca i-a trimis proiectul de Statut lui Basescu pentru a nu-l intoarce in Parlament dupa vot si recunoaste ca nu l-a informat in timp util pe Crin Antonescu.
Profesorul universitar Andrei Tudorel, conducator de doctorate la Academia de Studii Economice, specializarea Statistica si Cibernetica Economica, a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea Institutului National de Statistica printr-o decizie semnata vineri, anunta Mediafax. Din octombrie 2007, Andrei Tudorel este si cercetator stiintific asociat la Institutul de Previziune Economica al Academiei Romane. In 1998 a fost statistician la Banca Mondiala, pentru analiza unor aspecte legate de reforma finantarii sistemului de invatamant, iar in 2006-2007 a lucrat la Comisia Nationala de Prognoza, ca membru in proiect Phare.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat vineri seara eliberarea unui cetatean roman care se afla in complexul gazifer din Algeria in momentul atacului comandoului terorist. Acesta se afla in prezent "in custodia Ambasadei Romaniei la Alger", intr-o stare buna de sanatate.
UPDATE 22:40 Inca doi romani eliberati, anunta B1 TV. MAE infomeaza ca in cursul serii de vineri au fost confirmate date privind inca doi cetateni romani eliberati de pe platforma de la In Amenas, acestia aflandu-se in prezent sub protectia fortelor algeriene, iar starea lor de sanatate fiind buna.
Preşedintele Traian Băsescu a respins propunerile de numire a lui Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie pentru funcţia de procuror general şi, respectiv, cea de şef al DNA. Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Băsescu a decis, vineri, să respingă propunerile privind numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Tiberiu-Mihail Niţu, şi, respectiv, de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Ioan Irimie, trimise de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.
"Motivaţia principală care a stat la baza deciziei domnului preşedinte Traian Băsescu este lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie", se arată în comunicat.
Banca americană de investiţii "Morgan Stanley" a obţinut un profit peste aşteptări în ultimul trimestru din anul trecut, în baza veniturilor din activităţile de brokeraj.
Câştigul net al băncii a însumat 507 milioane de dolari sau 25 de cenţi/acţiune, comparativ cu o pierdere de 250 de milioane de dolari sau 15 cenţi/acţiune în ultimele trei luni din 2011. Dacă se exclud anumite modificări contabile, profitul băncii a însumat 45 de cenţi/acţiune, faţă de 27 de cenţi, cât preconizau analiştii.
Vânzările băncii au ajuns la 7,48 miliarde dolari, de la 5,46 miliarde dolari în anul precedent.
"Morgan Stanley" elimină 1.600 de locuri de muncă pe segmentul de investment-banking, după ce, în primele nouă luni din 2012, a tăiat aproape 4.200 de posturi.
ULTIMA ORA Victor Ponta: Cinci cetateni romani luati ostatici in Algeria, unul dintre ei a fost ucis. Ultimul roman aflat in zona de conflict a fost eliberat de armata algeriana
de Redactia HotNews.ro
15:20 Actualitate | Esenţial
Un cetatean roman a fost ucis in criza ostaticilor din Algeria, a anuntat sambata premierul Victor Ponta, intr-o conferinta de presa la sediul MAE. Seful Executivului a precizat ca cinci romani au fost luati ostatici la complexul In Amenas, al cincilea fiind eliberat de armata algeriana. MAE a confirmat vineri seara ca trei ostatici romani au fost eliberati
"Se pare ca primul obor a fost in cartierul Batiste, in apropierea scaunelor macelarilor; de aici s-a mutat spre rasarit, pe terenul unde se va ridica apoi crucea lui Mogos si biserica Oborul Vechi; iar de aici, cind orasul se va intinde din nou, se va muta si mai departe, spre nord-est, pe locul actualei Hale Obor si a parcului adiacent. Zilele de tirg erau, potrivit poruncii din 1786 a lui Mavrogheni, care nu facea decat sa constate o veche datina, martea si vinerea", scrie Costantin C. Giurescu in "Istoria Bucurestilor".
In afara acestor zile de targ aici se mai desfasura, in sambata Rusaliilor, Targul Mosilor, dedicat pomenirii mortilor. Acest targ era prilej de intalnire si distractie. "Cantau tarafurile de lautari, se auzeau cimpoiul si cavalul; jucau "calusarii", cu palariile impodobite si zdranganeii in picioare, stravechiul si impresionantul joc al calusului; se faceau hore. Erau si alte distractii; mai inainte vreme, aparea "geamalaua", un fel de momaie uriasa, inalta de vreo 5-6 metri (...). Erau apoi papusarii (...); de asemenea "ursarii" tigani, jucandu-si ursii in sunetul dairalei. Mai tarziu au aparut tot felul de "comedii" (...)", mai povesteste scriitorul Costantin C. Giurescu, in "Istoria Bucurestilor". Targul Mosisilor a fost imortalizat de acuarelele lui Amadeo Preziosi din 1867.
In 1981, Calea Mosilor intre Piata Obor si Bd. Carol este demolta si largita, se construiesc blocurile.
Viata pe Podul Targului de Afara
"Pe acest "pod" erau dusi, intr-un car cu boi si cu sentinta atarnata de gat, cei osanditi la moarte, executia prin spanzuratoare avand loc la Targul din Afara. Asa a fost purtat, in 1693, Stanciu Merisanul, care umblase dupa domnie, parand pe Brancoveanu la imparatie, la marele vizir, de unde venise insa "in obezi si in catuse" (...). Tot pe acest pod, plin de lume, erau purtati, mai mult decat prin altele, cei condamnati a fi "dati prin targ", vinovatii proveneau mai ales dintre negustorii care vindeau lipsa: brutari, macelari, carciumari etc. Cel prins "cu ocaua mica" era dezbracat pana la brau si, cu mainile legate, tras de o funie prin oras de un arnaut al spatariei, pe cand un al doilea il lovea cu o nuia peste spatem strigand in gura mare "cine o face ca dansul, ca dansul sa pliteasca"", scrie Costantin C. Giurescu, in "Istoria Bucurestilor".
Trimiteți un comentariu