joi, 26 decembrie 2013

Efectul amânării majorării accizelor la carburanţi va fi analizat după primele trei luni, însă eventualele pierderi la buget nu pot fi reglate decât prin rectificare, care poate fi efectuată numai în semestrul al doilea, rectificare bugetară care, în aceste condiţii, poate fi negativă, a apreciat premierul Ponta.
"O să facem calculele după primele trei luni şi o să vedem dacă este vorba de venituri suplimentare, preşedintele României aprecia că o să avem venituri suplimentare din alte taxe. Dacă se va constata că nu există venituri suplimentare, prima rectificare este în luna iulie şi doar atunci pot fi realocaţi banii", a spus Ponta.
Domnia sa a reiterat că şeful statului a transmis că nu va fi creat un gol de venituri în buget prin amânarea majorării accizelor deşi lui, ca premier, cifrele îi indică exact contrariul.
"Să sperăm că are dânsul dreptate. Eu, pe cifre, mi-a rezultat că se creează, dar preşedintele, care le ştie pe toate mai bine, să sperăm că de data asta a avut dreptate. A fost, însă, o miză strict politică, nu are nicio legătură cu cifrele pentru preşedinte. Dar nu există decât două variante după 1 iulie: ori constatăm încasări suplimentare sau cheltuieli mai mici, ori facem o rectificare negativă", a afirmat Ponta.  Fondul Monetar Internaţional (FMI) consideră că sunt necesare măsuri care să compenseze veniturile pierdute de stat prin amânarea creşterii accizei la carburanţi, arată sursele de presă. Astfel, o misiune a Fondului va veni în Capitală, în luna ianuarie, pentru discuţii cu autorităţile, vizând combinarea primelor două evaluări ale acordului stand-by.
     "Pentru a asigura atingerea ţintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesară adoptarea unor măsuri care să compenseze veniturile pierdute în urma amânării cu trei luni a majorării accizei la carburanţi. Autorităţile au cerut discutarea unor astfel de măsuri în luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizată combinarea primelor două evaluări ale programului economic susţinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizită la Bucureşti în luna ianuarie", potrivit unei declaraţii de presă transmisă azi de reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, informează sursele de presă. FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de către preşedintele Traian Băsescu, considerată "un pas binevenit".
Ponta, întrebat de unde va acoperi banii pierduţi prin amânarea majorării accizei: "De la Preşedinţie" - Veniturile pierdute prin amânarea creşterii accizei la carburanţi vor fi acoperite din bugetul Administraţiei Prezidenţiale, potrivit premierului Victor Ponta, care argumentează măsura prin faptul că preşedintele Traian Băsescu a afirmat că există bani prin care amânarea accizei să fie compensată. Întrebat cum va acoperi golul de venituri rezultat din amânarea majorării accizei la carburanţi, conform recomandării FMI, premierul a răspuns: "De la Administraţia Prezidenţială, că domnul preşedinte a spus că sunt bani", transmit sursele de presă. Legea bugetului pe 2014 a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Premierul Victor Ponta a anunţat că introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014.
 
15 comentarii:

Anonim spunea...

Judecatoria Sectorului 3 a hotarat, in urma rechizitorului Parchetului, precum si "condamnarea inculpatului Iacov Constantin Dumitru" la 3 luni inchisoare (art. 217, alin. 1), la 2 ani de inchisoare (art. 192, alin. 2) si la 3 luni inchisoare (art. 180, alin. 2), sentinta transformata in executarea pedepsei de 2 ani de inchisoare, dispunand totodata suspendarea conditionata a pedepsei pe o durata de 4 ani!

Anonim spunea...

Deficitul bugetar a crescut in luna noiembrie cu 2,2 miliarde de lei, de la 7,6 miliarde de lei in luna anterioara la 9,8 miliarde de lei, respectiv 1,56% din PIB, nivel cu aproape un punct procentual sub tinta de 2,5% convenita pentru acest an cu Fondul Monetar International, scrie Mediafax.

Dupa primele zece luni, deficitul bugetului general consolidat reprezenta 1,21% din PIB. Executia bugetara s-a incheiat cu excedent in luna octombrie.

Autoritatile romane au negociat cu FMI in luna noiembrie o noua tinta de deficit pentru acest an, in crestere de la 2,3% la 2,5% din PIB, diferenta care sa se refledcte exclusiv in cheltuieli suplimentare pentru co-finantarea proiectelor realizate din fonduri europene.

Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 182,6 miliarde lei (29,2% din PIB) in primele 11 luni si au fost cu 4,1% mai mari in termeni nominali fata de aceeasi perioada a anului precedent, potrivit Ministerului Finantelor.

Incasarile din impozitul pe profit au urcat cu 1,2% fata de perioada similara din 2012, iar cele din impozitul pe venit cu 7,9% datorita cresterii veniturilor salariale ca urmare a reintregirii salariilor personalului bugetar, a cresterii punctului de pensie si a majorarii salariului minim de la 1 februarie 2013 si respectiv 1 iulie 2013.

Veniturile din TVA au crescut cu 4%, in timp ce veniturile din accize au fost mai mari cu 3,4%, influentate de majorarea accizei la motorina, bere si tigarete, precum si de cursul de schimb luat in calcul la plata taxelor.

Cresteri semnificative au fost inregistrate la veniturile din dividende (+194,64 milioane de lei), taxa pe utilizarea bunurilor (+907,8 milioane de lei lei, in principal datorita incasarii taxelor de licenta pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecventelor radio), precum si din sumele din vanzarea certificatelor de emisie (+125,6 milioane de lei).

Incasarile din contributiile de asigurari sociale au fost mai mari cu 5%, sustinute de cresterea veniturilor salariale.

La nivelul administratiilor locale s-au inregistrat, de asemenea, cresteri fata de anul precedent la veniturile din impozite si taxe pe proprietate (+6,2 %) si la venituri nefiscale (+4,2%).

Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate au continuat evolutia ascendenta si au fost cu 13,2% mai mari fata de cele din luna precedenta.

Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 192,4 miliarde lei (30,8% din PIB), au crescut in termeni nominali cu 3,3% fata de primele 11 luni din anul precedent, dar ca pondere in PIB au scazut cu 0,9 puncte procentuale.

Cheltuielile de personal au crescut cu 13,6%, ca urmare a reintregirii salariilor personalului bugetar si a platii obligatiilor stabilite prin hotarari judecatoresti.

Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut, de asemenea, cu 11,3%, ca urmare a masurilor legislative si a resurselor alocate in scopul platii arieratelor de catre administratiile locale, precum si pentru plata arieratelor la spitale.

Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 25,3 miliarde lei, respectiv 4,05% din PIB.

Anonim spunea...

Decizia Standard & Poor's (S&P) de a retrograda cu o treapta ratingul de credit pe termen lung al Uniunii Europene (UE), de la nivelul de top "AAA" la "AA+", este gresita, intrucat statele membre sunt angajate prin tratate sa pastreze un buget comunitar echilibrat, potrivit Comisiei Europene (CE), scrie Mediafax.

pub 2. Reducere 5.000€! 2Camere 83mp utili > 58.200€; 3Camere 98mp utili > 69.000€
S&P a retrogradat vineri pentru prima data calificativul atribuit UE. Agentia a invocat tensiunile in crestere in negocierile asupra bugetului. Revizuirea negativa vine dupa decizii similare in cazul mai multor state membre in ultimele luni.

"Comisia nu este de acord cu S&P ca obligatiile statelor membre pot fi puse sub semnul intrebarii intr-o eventuala situatie dificila. Toate statele membre au transmis contributiile la buget in totalitate si la timp, inclusiv in perioada crizei financiare", a declarat comisarul pentru Afaceri Economice si Monetare, Olli Rehn, citat de AFP.

Anonim spunea...

Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au dispus în acest an condamnarea publicistului Gheorghe Stanca la un an de închisoare cu suspendare pentru plagiat. În 2010, Stanca a fost trimis în judecată de procurori pentru că şi-a însuşit traducerea cărţii "Jurnal", scrise de Lev Tolstoi, publicată de cotidianul Adevărul sub titlul "Memorii". Judecătorii au constat că Stanca a modificat începutul lucrării şi fiecare început de capitol pentru a ascunde plagiatul. Instanţa a dispus şi confiscarea a peste 1.000 de volume şi l-a obligat pe Gheorghe Stanca la plata unor daune în valoare de 100.000 euro. Citiţi mai jos şi ce se întâmplă în „cazul Ponta”, cel mai cunoscut caz de plagiat din România.
Curtea de Apel Bucureşti a respins pe 11 noiembrie apelul formulat de Gheorghe Stanca faţă de sentinţa de condamnare dată în 2011 de Tribunalul Bucureşti. Astfel, judecătorii au menţinut condamnarea la un an de închisoare cu suspendare a scriitorului. Sentinţa mai poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă

Anonim spunea...

joi, 26 Dec 2013, 16:55 • Externe
19 afişări

Share on facebookShare on twitterShare on emailShare on printMore Sharing Services

Corespondentul AGERPRES, Ivan Radev, transmite: Peste 3.000 de bulgari protestează joi la Sofia, revendicând demisia guvernului socialist al premierului Plamen Oreșarski. Manifestații de protest au loc și în alte 30 de orașe din țară, dar în majoritatea locurilor numărul protestatarilor nu depășește câteva zeci.

Foto: AP FLUX / Valentina Petrova

O parte semnificativă din cei care protestează sunt bulgari care trăiesc peste hotare și au revenit în țară pentru sărbătorile de iarnă. Sloganul protestului de joi este "Ne-am întors pentru demisie".

Ziua de 26 decembrie este cea de-a 196-a zi consecutivă de proteste antiguvernamentale. Nemulțumirea a fost declanșată la 14 iunie când, la propunerea premierului, parlamentul l-a aprobat pe controversatul mogul de presă Delian Peevski la șefia agenției pentru securitate națională. Potrivit organizatorilor protestelor, deși și-a revizuit relativ repede decizia cu privire la nominalizarea lui Peevski, guvernul nu mai are dreptul să rămână în funcție deoarece a dovedit că servește intereselor mafiei. AGERPRES (editor: Mariana Ionescu)

Anonim spunea...

Prietenul de orgii pe iaht al lui ponta - noul director general adjunct la fondul national de garantare - din presa :Judecatoria Sectorului 3 a hotarat, in urma rechizitorului Parchetului, precum si "condamnarea inculpatului Iacov Constantin Dumitru" la 3 luni inchisoare (art. 217, alin. 1), la 2 ani de inchisoare (art. 192, alin. 2) si la 3 luni inchisoare (art. 180, alin. 2), sentinta transformata in executarea pedepsei de 2 ani de inchisoare, dispunand totodata suspendarea conditionata a pedepsei pe o durata de 4 ani!