Uniunea Europeană (UE) ar putea avea nevoie de modificarea tratatului, pentru crearea unei autorităţi unice de reglementare bancară, a declarat şeful Eurogroup, olandezul Jeroen Dijsselbloem, relatează sursele de presă.
Dijsselbloem a precizat că UE poate aplica cea mai mare parte a strategiei de uniune bancară în cadrul actualului tratat, însă ar putea fi nevoie de o modificare în cazul autorităţii de reglementare.
"Ştiu că putem pune în practică cel puţin 80-90% din proiect, iar decizia finală pentru o autoritate unică de reglementare bancară ar putea avea nevoie de o modificare de tratat", a declarat Dijsselbloem la Washington.
Banca Centrală Europeană şi Michel Barnier, comisarul UE pentru servicii financiare, au cerut înfiinţarea unei Autorităţi Europene de Reglementare care să intervină în cazul băncilor lovite de criză.
Barnier urmează să prezinte proiectul de lege în luna iunie.
Dijsselbloem a arătat că există o diferenţă de opinie în legătură cu autoritatea unică de reglementare, Germania solicitând modificarea tratatului, în timp ce Comisia Europeană consideră că există deja o bază legală.

Un comentariu:
Barcelona a fost umilita la Munchen de Bayern (4-0), in prima mansa din semifinalele Champions League. Nemtii au fost superiori la aproape toate capitolele, iar victoria a fost una pe deplin meritata. Calatanii nu au putut sa tina pasul in fata uneia dintre cele mai in forma echipe de pe "Batranul Continent" (Lionel Messi a fost inexistent). Finala de pe "Wembley" este mai aproape ca niciodata pentru trupa lui Jupp Heynckes.
Trimiteți un comentariu