marți, 2 aprilie 2013

Bank of Cypus, sucursala locală a băncii cipriote cu acelaşi nume, grav afectată de criza din insulă, a anunţat ieri că nu va derula timp de o săptămână operaţiuni cu publicul....S-a anunţat că se caută un cumpărător pentru sucursala locală. Românii cu conturi la această bancă pot retrage doar parţial banii, de la bancomat. Acesta este primul efect palpabil al crizei din Cipru asupra pieţei bancare de la noi. Românii au primit asigurări de la Banca Naţională că, indiferent de valoarea depozitelor pe care le ţin în băncile cipriote de la noi, deci chiar dacă acestea sunt peste 100.000 de euro, banii lor sunt protejaţi integral.
Chiar şi aşa, de ieri, aceştia sunt difect afectaţi în sensul că nu au acces la propriile economii. În plus, motivul închiderii sucursalei locale nu este foarte clar. Totodată, nu se ştie care vor fi condiţiile impuse deponenţilor şi celorlalţi clienţi ai băncii după ce sucursala se va deschide. sursa EVZ.ro

Un comentariu:

Anonim spunea...

Rata şomajului din zona europeană a atins 12 procente, cea mai înaltă cotă înregistrată de la debutul acestei estimări, în 1999.

Media ratei şomajului european, din 17 ţări membre UE, a crescut de la 11.9% în ianuarie, la 12% în februarie. Acest procent relevă faptul că în acest interval, alte 33.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă.
De-a lungul continentului, peste 19 milioane de cetăţeni europeni sunt şomeri.

Unele ţări, inclusiv Spania şi Grecia, au suferit o creştere a şomajului cu peste 26% în luna februarie.

Cele două ţări au fost zguduite de proteste violente, valul de sinucideri din Grecia ajungând la cote alarmante pe parcursul anilor 2010 şi 2011.

La polul opus, cea mai mică rată a şomajului din spaţiul european, se înregistrează în Luxemburg, Germania, Austria şi Olanda. În Germania spre exemplu, cota şomajului indică un procent de doar 5,4%, din rândul populaţiei active.

Conform unui raport Eurostat, numărul şomerilor a continuat să crească constant din ianuarie, fapt ce alimentează şi mai mult temerile asupra crizei economice din regiune.
Unii analişti din domeniul macroeconomic au previziuni sumbre asupra viitorului forţei de muncă europene.

Ultimele statistici sunt realizate până în luna februarie inclusiv şi nu s-a luat în calcul impactul situaţie deficitare din Cipru, apărută recent în prim-planul economiei UE.

Un studiu separat, publicat astăzi, indică că recesiunea din ţările Uniunii va continua în primul trimestru al anului 2013.