Preşedintele PPE Wilfried Martens a susținut, miercuri la Palatul Parlamentului,
că popularii europeni nu vor tolera atacuri împotriva valorilor europene şi
statului de drept și și-a exprimat speranța că echilibrul economic nu va fi pus
în pericol prin măsuri populiste. Liderul
PPE și-a exprimat, de asemenea, încrederea că reformele dureroase, dar necesare,
impuse de guvernarea PDL, vor avea efecte pozitive pentru oameni pe termen
lung.
“Sunt
foarte fericit că putem ţine acest congres în România pentru a apăra valorile pe
care le susţinem, liberatea, democraţia şi statul de drept, responsabilitatea şi
solidaritatea. România şi-a găsit locul său în Uniunea Europeană datorită unor
eforturi mari ale poporului român şi datorită muncii remarcabile a unor oameni
de stat români şi datorită unor instituţii pe parcursul ultimilor ani. Aceasta
este o realizare istorică şi nu trebuie pusă în pericol de niciun fel de actor
politic. La fel ca şi instituţiile europene, PPE nu va tolera atacuri împotriva
valorilor europene, împotriva standardelor democratice şi împotriva statului de
drept”, a susţinut Wilfried Martens, la Congresul PPE, recomandând tuturor
reprezentanţilor politici în România “să respecte competenţa instituţiilor
statutului, aşa cum poetul naţional român Mihai Eminescu a spus cândva
"Echilibrul este pentru stat, dar sănătatea este pentru fiinţa umană”, citează
NewsIn.
2 comentarii:
Berlinul a îngropat posibilitatea ca mecanismul de salvare european să poată înghiţi o parte din banii publici pe care Spania îi va injecta în bănci şi care urcă până la valoarea de aproximativ 40 de miliarde de euro (echivalentul creşterii pensiilor cu inflaţia actuală, pe durata a circa 10 ani). Poate că este doar o poziţie de negociere - obişnuitul nein (nu), nein, nein -, dar cancelarul german, Angela Merkel a asigurat că aceasta nu este o opţiune, scriu spaniloii de la El Pais.
Nu este prima dată când Germania refuză să pună banii pe masă, însă temerile că nemții nu mai au bani pentru salvat țări europene după ce au cheltuit miliarde de euro pentru Grecia se înmulțesc pe zi ce trece. Temerile vin în special de la spanioli, cei implicați în mod direct într-un eventual plan de salvare, și de la britanici, critici tradiționali ai modului în care Germania face business în Europa.
Germania a preluat garanţii colaterale în valoare de 2 trilioane de euro
Schäuble a tratat cu dispreţ contra-propunerile venite din partea preşedintelui UE, Herman Van Rompuy, inclusiv cea privind un prim pas către unificarea datoriilor, prin emiterea în comun de "euro-certificate". Termenul "Fiskalunion" are la Berlin un înţeles aparte: mai multă putere de control asupra afacerilor statelor debitoare. El nu înseamnă împărţirea în comun a datoriilor sau o trezorerie comună a UE.
Michael Link, ministrul german pentru afaceri europene, a declarat că planurile domnului Van Rompuy sunt moarte din faşă. "Când faci propuneri care sunt pur şi simplu inacceptabile pentru anumiţi membri, dai impresia de dezbinare. Poţi să-i spui cum vrei - "bonuri de tezaur", "fonduri de răscumpărare a datoriilor", "euro-obligaţiuni" - acest tip de asigurare a datoriilor nu va avea trecere la guvernul nostru. Am spus-o întotdeauna răspicat."
Acest comentariu a primit o replică usturătoare din partea omologului francez, Bernard Cazeneuve: "Ei bine, pentru noi este "da", la fel de răspicat". Asemenea prăpastie între Germania şi Franţa, în ajunul unui summit, este lucru rar, scrie The Telegraph înaintea summitului de săptămâna trecută.
Berlinul şi-a îmblânzit totuşi tonul faţă de împrumutul de salvare a Spaniei, sugerând că Madridul ar putea accesa o linie de credit preventiv, cu "condiţionalitate limitată", în loc să-l forţeze să accepte regimul Troicii UE-FMI-BCE.
Trimiteți un comentariu