Franţa şi Germania au priorităţi diferite privind reformarea Uniunii Europene. Preşedintele Hollande vrea mai întâi uniune bancară, în timp ce Merkel, uniune fiscală şi veto pe bugetele naţionale.
Liderii Uniunii Europene s-au întâlnt, joi şi vineri, la Bruxelles, pentru prima dată după multă vreme, nu pentru o reuniune de criză, ci pentru a creiona viitorul uniunii economice şi monetare.
Nu se aşteaptă decizii importante pentru că principalii lideri europeni, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, François Hollande, au venit la summit cu păreri aproape diametral opuse privind demararea acestei construcţii. Merkel a insistat asupra unei Europe cu o integrare mai puternică a politicilor bugetare şi cooperării financiare, dar şi cu mai multe politici economice comune, în timp ce preşedintele Franţei doreşte mai întâi o uniune bancară. Acest proces ar trebui însoţit, în opinia cancelarului german de un fond special, „limitat ca perioadă", şi alimentat de taxa propusă pentru tranzacţiile financiare. Comisia şi Parlamentul European ar trebui să monitorizeze fondurile.....
Preşedintele UE, Herman van Rompuy, a prezentat un raport în care sunt prezentate opţiuni pentru o integrare fiscală şi economică mai puternică a celor 27 de ţări membre. Raportul include şi o propunere pentru punerea în comun a datoriei europene, măsură susţinută de Franţa, Spania şi Italia, dar căreia Merkel i se opune.Discuţii intense s-au dus şi pe propunerea de buget central al zonei euro. Londra vede în aceasta un argument pentru reducerea contribuţiei sale la bugetul plurianual al UE. În plus, cancelarul german Angela Merkel a apărat ideea de a acorda comisarului european pentru Afaceri Economice drept de veto asupra bugetelor naţionale ale statelor membre. Dezbateri intense s-au dus şi în privinţa sistemului unic de supraveghere a băncilor din zona euro, deoarece încă există numeroase dezacorduri, atât în privinţa calendarului, cât şi a formei acestuia. Germania doreşte o punere în aplicare treptată a acestui mecanism, în timp ce Parisul exercită presiuni pentru avansarea lui „cât mai repede posibil". Demersuri
s-au făcut şi în privinţa atragerii unor state din afara zonei euro în preconizata uniune bancară. În acest scop, pe lângă Banca Centrală Europeană ar urma să fie creat un organism special de supraveghere a sectorului financiar. În prezent, zece din cele 27 de state membre ale UE nu fac parte din zona euro, dar sunt unele care vor să se alăture, cum ar fi Polonia şi România, dar doresc şi să aibă un cuvânt de spus. Preşedintele Traian Băsescu, care este prezent la summit, declara la 14 septembrie, la Bruxelles, că România va fi parte a Uniunii Bancare.
2 comentarii:
Doar 3 la sută asigură că problemele cu care s-a confruntat zona euro sunt acum rezolvate, conform acestui studiu.
O mie de persoane au fost intervievate între 18 şi 19 octombrie.
Slăbiciunile economiei anumitor state din zona euro apasă asupra economiei germane. Conform ministerului de Finanţe, economia va încetini semnificativ în ultimul trimestru al lui 2012 sau chiar se va contracta, conform Bundesbank.
majoritate covârşitoare a germanilor (96 la sută) apreciază că criza din zona euro nu a fost depăşită, conform unui sondaj al Institutului Forsa realizat pentru revista Stern.
Trimiteți un comentariu