marți, 2 octombrie 2012

"Cred că există un număr mare de investitori care ar vrea ca Uniunea Europeană să se destrame"


Omul din spatele Fondului Proprietatea, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group, este de părere că la nivel mondial nu se poate vorbi de o criză reală, ci de una artificială, creată de speculanţi care şi-ar dori ca UE să se destrame. Guru pieţelor emergente recunoaşte că sunt îngrijorări cu privire la euro şi la ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană, însă el spune că nu crede că lumea se confruntă cu o criză în sensul unor probleme majore. "Cred că există un număr mare de investitori care ar vrea ca Uniunea Europeană să se destrame", a arătat Mark Mobius. Întrebat de Claudiu Pândaru, invitat permanent la emisiunea "După 20 de ani", cine consideră că este în spatele crizei "fabricate", Mark Mobius a spus că este vorba despre speculanţi. " Este vorba despre oameni care nu îşi doresc reforma în primul rând şi de cei care nu îşi doresc o monedă euro puternică, sunt speculanţi. Cred că trebuie să fim foarte atenţi în tragerea unor concluzii şi luarea unor decizii greşite", a răspuns Mark Mobius, care şi-a manifestat convingerea că, drept rezultat al reformelor, Europa va deveni mai purternică."Sincer să fiu, nu cred că avem o criză. Cred că foarte multe dintre discuţiile despre o criză globală sunt inventate. Este adevărat că ritmul de creştere economică la nivelul Europei a încetinit, dar acesta este un lucru pe care l-am putut sesiza de mai multă vreme", a declarat Mark Mobius.....Pe de alta parte : Datoria publică a Spaniei va urca la 85,3% din PIB la sfârşitul anului 2012, apoi la 90,5% în 2013, cifre cu mult mai ridicate decât previziunile precedente, potrivit proiectului de buget pe 2013 prezentat ieri în Parlamentul de la Madrid, informează AFP, conform Agerpres.....Între timp... creste datoria Spaniei - aceasta era la un nivel relativ scăzut la sfârşitul lui 2011, în Uniunea Europeană (68,5% din PIB), ea va creşte semnificativ, guvernul având în vedere în special nevoile brute de finanţare de 207,173 miliarde de euro în 2012 (48,020 miliarde net) în contextul tensiunilor de pe pieţe, dornice să vadă ţara solicitând salvare financiare din partea Europei. Proiectul de buget pentru 2013 constituie calea pentru creştere economică, respectarea ţintei de deficit şi crearea de noi locuri de muncă, a explicat ministrul spaniol al Finanţelor, Cristobal Montoro, odată cu prezentarea măsurilor. Bugetul de stat pentru anul viitor porneşte de la premisa potrivit căreia scad cu 58% cheltuielile şi cresc cu 42% încasările la buget. De asemenea, proiectul prevede 63% dintre cheltuieli destinate sectorului social, menţinerea salariilor îngheţate în sectorul public, restricţii la noi angajări (care vor acumula reduceri de 3,9% ale cheltuielilor în administraţie), reduceri ale bugetelor ministerelor (un total de 8,9%), dar şi creşterea capitolelor bugetare destinate plăţii pensiilor, a dobânzilor la datoria de stat sau burselor pentru studenţi, odată cu menţinerea şi înmulţirea impozitelor sau crearea unei agenţii independente pentru supravegherea transparenţei fiscale - toate pentru respectarea ţintei de deficit de 4,5% din PIB pentru 2013, ţintă care presupune noi reduceri totale de 13 miliarde de euro.

5 comentarii:

Anonim spunea...


Un cutremur de 4,2 grade s-a produs luni seara in Vrancea


Acum o zi Exclusiv Consortiul Nabucco: Prin Nabucco vor putea fi transportate gaze extrase din mai multe zacaminte


Acum o zi Ponta: Arafat nu-si doreste postul de ministru al Sanatatii, va fi interimar pana la parlamentare


Acum o zi Candidaturile pentru parlamentare divizeaza partenerii de aliante. PSD, PNL si UNPR au probleme cu liderii locali. Incep nemultimireile si in Alianta Romania Dreapta


Acum o zi Ferguson explica de ce Manchester nu a efectuat antrenamentul la Cluj: "Toti ne urmaresc antrenamentele in deplasare"


Acum o zi Ambasada SUA anunta inceperea inscrierilor in programul Loteria Vizelor pentru anul 2014


Acum o zi Antonescu: Gordon a fost mai iute decat Voiculescu cand a vorbit de o noua suspendare a lui Basescu

Anonim spunea...

Marţi, în Capitală vremea se menţine frumoasă şi desebit de caldă. Dimineaţă sunt condiţii de ceaţă apoi norii sunt tot mai puţini, soarele domină peisajul meteorologic şi aduce în termometre maxime de 28, 29 grade.

Miercuri un aer ceva mai răcoros ajunge peste ţara noastră şi treptat urmare temperaturile maxime scad uşor faţă de cele de marţi, vorbim despre valori de la 20, 21 grade în Dealurile de vest până la 28 grade în sud-est. Norii mai groşi acoperă temporar mai toate regiunile şi aduc ploi mai multe, chiar şi averse însoţite de fulgere şi tunete în jumătatea de vest a ţării, iar spre seara şi în noaptea de miercuri spre joi local şi în celelalte regiuni, timp în care vântul nu trece de cote moderate.

Şi în Capitala, miercuri, temperatura mai scade puţin, dar vremea rămâne caldă pentru primele zile ale lui octombrie, cu 26, 27 grade după-amiază. Ziua începe cu mai mult soare, dar treptat norii se aduna şi spre seară începe să plouă.

Joi vremea rămâne mai caldă decât în mod normal în prima decadă a lunii octombrie cu maxime joi de la 19, 20 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei până la 27 grade în sudul Olteniei. Norii acoperă cerul în nord, în nord-est şi în centru unde mai plouă. Pe măsuăa ce ne apropiem de weekend e uşor mai cald decât în mod normal în sud şi în est, iar şanse mai mari de ploaie sunt doar în nordul ţării.

Anonim spunea...

Greece and Spain have the highest unemployment rates in the eurozone, around 25 percent for both.

Other countries are also pushing through reforms that are designed to make it easier for companies to hire and fire workers. However, there are doubts that governments have the willpower to continue with the tough measures in the face of widespread popular protests.

Tens of thousands of people poured into the streets of Madrid, Lisbon and Paris this weekend to protest austerity. In Spain and Greece last week, demonstrations descended into violence as protesters clashed with riot police.

"It's clearly unacceptable that 25 million Europeans are now out of work," said Jonathan Todd, an EU spokesman for employment, citing figures for the entire European Union. "The figures ... demonstrate the importance of putting into place effective reforms."

Not all countries are struggling with high unemployment. Austria's jobless rate, for instance, is 4.5 percent, although that's worse than it was a year ago. Germany's stands at 5.5 percent – and has actually improved since last August.

In general, European countries outside the eurozone are faring slightly better than those inside. Britain's unemployment rate in June – the latest available – was 8 percent.

For all 27 countries in the EU, the unemployment rate for August held steady at 10.5 percent after the July rate was also revised up slightly.

Anonim spunea...

reglementare a UE pentru reducerea speculatiilor cu instrumente derivate pe datorie, care va intra in vigoare la 1 noiembrie, ar putea afecta capacitatea de a se imprumuta a unor tari cu piete mici ale datoriei guvernamentale, precum Romania, Polonia, Ungaria, Lituania si Cehia, scrie WSJ, preluat de Mediafax.



Cuvinte cheie:
victima colateralaaccesromaniaderivateUEfinantare


"In mod ironic, consecintele ar putea fi simtite mai puternic de catre pietele care nu impartasesc problemele crizei din zona euro", potrivit unei postari pe blogul cotidianului american Wall Street Journal (WSJ).


Reglementarea trebuie implementata de toate cele 27 de state membre UE, inclusiv Polonia, Ungaria, Romania, Lituania si Cehia, tari care au piete ale datoriei suverane mai mici decat statele din Vest. Datoria guvernamentala a Poloniei se ridica la circa 240 miliarde de dolari, fata de 853 miliarde de dolari in cazul Spaniei, potrivit datelor Bancii Mondiale.

Anonim spunea...


Pentru prima data in Europa de Est, doctorii in economie au facut experimente genetice pe carduri


15:54 Crin Antonescu: Acum nu exista o discutie despre vreo remaniere, poate sa apara in seara asta la sedinta USL


15:53 Clasamentul IFFHS: Steaua, prima din Liga 1; Barcelona, lider mondial


15:53 FOTOGALERIE ​Tabloul ca un televizor stricat – arta lui Andy Denzler


15:33 Incendiu la mansarda unui bloc din complexul Confort City al fratilor Negoita, in zona targului Vitan


15:24 ULTIMA ORA Sorin Ovidiu Vintu, condamnat la doi ani de inchisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Sentinta nu este definitiva


15:15 Daniel Morar nu va candida la conducerea Parchetului General: Nu avem transparenta in procedura de selectie


15:07 Procurorul Laura Oprean, delegata in functia de sef al DNA


15:01 Rusia avertizeaza tarile occidentale impotriva unei interventii armate in Siria


14:59 Vasile Cepoi: Articolul in baza caruia sunt acuzat nu exista. E greu sa ma simt vinovat atata timp cat nu exista o baza legala


14:25 Ministerul Sanatatii a lansat un plan national de preventie si tratare a tuberculozei multidrog-rezistente