Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe al
României --- Recentele evoluţii de pe scena politică din România
sunt expresia exerciţiului democratic parlamentar şi nu fac decât să readucă
funcţionarea instituţiilor reprezentative ale statului de drept în parametri
constituţionali. Aceste evoluţii au loc înăuntrul funcţionării democratice a
Parlamentului. Pe parcursul dezbaterilor politice nu a fost pusă în discuţie
independenţa instituţiilor, ci au fost aplicate litera şi spiritul legii
specifice pentru astfel de situaţii. Este vorba despre stabilirea legăturii
directe dintre noua majoritate parlamentară și structura de conducere a celor
două camere ale Parlamentului, aşa cum prevăd regulamentele acestora.
Configuraţia politică din Senat şi Camera Deputaţilor a stat la baza instalării
noului Executiv, astfel că era firesc ca această nouă distribuţie a
reprezentării politice în forul legislativ să îşi găsească o reflectare şi în
conducerea Parlamentului. Independenţa Justiţiei nu a fost şi nu este pusă în
vreun fel sub semnul întrebării. De asemenea, actuala coaliţie guvernamentală nu
şi-a propus să afecteze în vreun fel funcţionarea Curţii Constituţionale sau
să-i revoce pe membrii acesteia. România rămâne profund ataşată valorilor
democratice care stau la baza apartenenţei noastre la Uniunea Europeană şi NATO.
Democraţia româneasca este suficient de matură pentru a gestiona cu
responsabilitate şi înţelepciune probleme inerente procesului de raportare la o
realitate politică dinamică.
marți, 3 iulie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
In scurta interventie de marti seara, 3 iulie, la capatul unor evenimente halucinante petrecute in Parlamentul Romaniei, presedintele Traian Basescu s-a adresat lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea si Kelemen Hunor cerandu-le, in mod repetat, sa "inceteze imediat actiunile impotriva institutiilor statului roman". Nominalizarea lor, fapt mai putin obisnuit in ultimele sale interventii, pare un avertisment.
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, la Antena 3, ca presedintele Traian Basescu poate fi sanctionat in mod sigur constitutional si legal de catre Parlament, in conditiile in care seful statului a facut un gest impotriva Constitutiei. El a mai declarat ca Guvernul si Parlamentul au acceptat decizii ale instantei chiar si cand au fost dureroase personal, pentru a respecta conditionalitatile stabilite prin Mecanismul de Cooperare si Verificare pe justitie.
Trimiteți un comentariu