BUXELLES - Romania va trebui să ramburseze circa 141,48 milioane euro Comisiei Europene, sumă cheltuită fără respectarea reglementărilor europene în derularea unor contacte finanţate de Uniunea Europeană, arată un raport de audit prezentat, vineri, de Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.
Domnia sa a prezentat, vineri într-o conferinţă de presă, susţinută la Satu Mare, câteva din rezultatele controlului de audit realizat pentru perioada 2009 - aprilie 2012, precizând că unele aspecte legate de utilizarea fondurilor europene urmează să fie verificate şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă.
În total, Comisia Europeană a solicitat corecţii de 141,48 milioane euro, cheltuieli neeligibile sau plăţi nejustificate, bani cheltuiţi în cadrul proiectelor cu finanţare europeană, fără respectarea prevederilor legale specifice privind achiziţiile publice.
Conform proiectului Raportului de Audit nr.2011/RO/REGIO/J2/995/1, Comisia Europeană a solicitat corecţii financiare pentru mai multe proiecte cu probleme.

2 comentarii:
Valoarea totala a cheltuielior pentru inovare in anul 2010 a fost de 3,77 miliarde lei, iar ponderea cea mai mare a cheltuielilor de inovare a reprezentat-o cheltuielile cu achizitii de masini, echipamente, software de 69,1%, se arata in analiza INS - "Inovarea in industrie si servicii in perioada 2008-2010". Ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare in total cheltuieli de inovare a inregistrat o crestere in anul 2010 comparativ cu anul 2008. Astfel, daca in anul 2008 ponderea cheltuielior de cercetare-dezvoltare in total cheltuieli de inovare a fost de 14,1%, in anul 2010 s-a inregistrat o crestere cu 15,4 puncte procentuale, ajungand la o pondere de 29,5%. Principalele activitati inovatoare desfasurate de intreprinderi au fost activitati de cercetare proprie, activitati de cercetare preluata de la alte intreprinderi sau institutii, achizitionarea de masini, echipament si produse software, achizitionarea de alte cunostinte exterioare intreprinderii (licente, brevete, know-how, etc) precum si formarea profesionala pentru activitati inovatoare, introducerea pe piata a rezultatului inovarilor, activitati de design si alte activitati pregatitoare. Cheltuielile pentru inovare si repartizarea acestora sunt in stransa legatura cu strategia intreprinderii. Unele intreprinderi aloca sume mari pentru desfasurarea unor activitati de cercetare proprie sau externalizata, in timp ce alte intreprinderi, investesc in introducerea de tehnologie noua sau alte tipuri de achizitii. Toate aceste activitati conduc la inovare.
Angela Merkel and François Hollande pledged on Friday "to do everything to protect" the European Union's single currency, papering over deep divisions between them over how to tackle the Spanish and Italian debt crisis.
Trimiteți un comentariu