joi, 28 august 2014

Politicile de austeritate din zona euro, destinate soluţionării crizei datoriilor din regiune, au fost "un eşec sumbru", în condiţiile în care creşterea economică s-a împotmolit, consideră profesorul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie. Prezent la o conferinţă în Lindau, Germania, Stiglitz a declarat că rata mare a şomajului şi mersul slab al economiei subliniază deficienţele răspunsului dat turbulenţelor care au lovit blocul european. "Acum vedem preţul enorm pe care îl plăteşte Europa. Să sperăm că realitatea acestei politici eşuate se va încheia", a spus Stiglitz, citat de postul TV Bloomberg. Stiglitz a criticat ritmul creării uniunii bancare europene, pe care îl consideră "prea încet" şi a făcut apel la mutualizarea datoriilor din zona euro (posibilitate respinsă de Germania şi de alte state din regiune). "Europa are nevoie de ceva mai mult decât ceea ce s-ar numi o uniune fiscală", a spus Stiglitz, subliniind: "Dacă Europa s-ar putea împrumuta ca un întreg, ar obţine credite cu dobânzi similare celor din Statele Unite ale Americii". Amintim că economiile Germaniei, Franţei şi Italiei - cele mai mari din zona euro - nu au crescut în trimestrul al doilea din 2014, ceea ce ameninţă redresarea uniunii monetare şi pune presiuni pe Banca Centrală Europeană (BCE) în vederea extinderii măsurilor de stimulare. Stiglitz avertizează, însă, că "politica monetară nu poate fi cu adevărat un substitut pentru alte politici".
Conform cifrelor oficiale, economia Germaniei, cea mai mare din Europa, a scăzut cu 0,2% în perioada aprilie - iunie, cea a Franţei a stagnat (pentru al doilea trimestru consecutiv), iar Italia a intrat in recesiune.                                                                                                                

Un comentariu:

Anonim spunea...

Venit direct de la Chişinău, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, le-a vorbit, miercuri seară, timp de aproape o oră, diplomaţilor care reprezintă România pe întreg globul despre obiectivele diplomaţiei de la Bucureşti în actualul context de securitate regional şi internaţional "mult diferit faţă de cel din 2013, din păcate în sens negativ".

Potrivit şefului diplomaţiei, ca în fiecare an, Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte promovarea unor acţiuni care "să consolideze profilul României în familia europeană şi în cea euro-atlantică", să întărească parteneriatele strategice, în primul rând cel cu SUA sau cele speciale, de cooperare cu diferite state, unde un loc aparte îl ocupă cel cu Republica Moldova. În acelaşi timp, ministrul vrea ca diplomaţia să scoată în evidenţă "poziţia strategică a României".

La nivel regional, obiectivul urmărit de România este asigurarea stabilităţii şi securităţii regiunii, precum şi apărarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii statelor din proximitatea estică. În acest context, R. Moldova rămâne o prioritate majoră pe agendă.