Deţinătorii străini de obligaţiuni ruseşti şi ucrainene, precum şi cumpărătorii de CDS-uri, sunt, de asemenea, expuşi la deteriorarea calităţii creditului în Rusia şi Ucraina, se mai precizează în raport. Acesta continuă: "Deşi încrederea investitorilor ar fi afectată într-un sens larg, dacă, totuşi, pierderile ar fi limitate la obligaţiuni nesuverane ruseşti emise pe pieţele internaţionale şi cu scadenţa până în anul 2016 (aproximativ 18 miliarde dolari) şi CDS-uri pentru expuneri faţă de împrumuturi ruseşti nesuverane (aproximativ cinci miliarde dolari), impactul asupra pieţelor globale ar fi relativ mic". În cazul în care un eventual faliment ar duce la solicitări de plată a datoriilor înainte de scadenţă, consecinţele negative vor mai semnificative, subliniază FMI.
Probleme pot să apară şi din cauza întreruperii alimentării Europei cu gaze naturale provenind din Rusia, precizează Fondul. Majoritatea statelor din Centrul, Estul şi Sud-Estul Europei depind de Rusia pentru furnizarea de gaze naturale, ponderea gazului rusesc în consumul lor fiind între 40% şi 100%, în timp ce Austria, Finlanda şi Germania sunt, de asemenea, afectate. În privinţa consecinţelor negative pe segmentul metalelor, acestea vor putea fi observate imediat, ca urmare a creşterii preţurilor, arată FMI. Rusia asigură 40% din producţia anuală de paladiu, 12-14% din cea de nichel, 13% din cea de platină şi 8% din cea de aluminiu, potrivit Fondului, care aminteşte că, de când Rusia a anexat Crimeea, preţurile paladiului şi al nichelului au crescut cu 10%. În schimb, preţul petrolului pare să nu fie afectat puternic de sancţiunile impuse Rusiei, arată FMI, precizând că acesta a fost relativ stabil, deşi Federaţia Rusă asigură peste 10% din producţia globală. "Cu toate acestea, cotaţia petrolului brut ar putea să se aprecieze brusc, în contextul creşterii tensiunilor geopolitice, acest lucru depinzând de condiţiile de piaţă, precum mărimea stocurilor petroliere", se afirmă în documentul Fondului. Alte urmări negative ale conflictului dintre Rusia şi Ucraina se pot manifesta pe canalul comerţului internaţional, al investiţiilor străine directe (ISD) şi al remiterilor, potrivit sursei citate.(sursa hotnews)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu