În raportul privind situaţia economică şi bugetară la 6 luni, publicat odată cu rectificarea, se arată că „rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creşteri economice de cel puţin 2,8% faţă de 2,2% cât se estima la elaborarea bugetului de stat”.
Imediat după anunţarea rezultatelor referitoare la PIB din primul semestru, ministrul pentru buget, Liviu Voinea declara “ţinta pentru tot anul este o creştere economică de 2,8%. Noi avem o creştere de 2,4% pe brut şi de 2,6% ajustat, la primul semestru, chiar uşor mai mare decât cea de anul trecut, pe primul semestru, iar anul trecut s-a încheiat cu o creştere economică de 3,5%. Suntem în grafic pentru o creştere de 2,8% în 2014, pe care este construit bugetul”.
Datorită creşterii economice de 2,8%, în loc de 2,2%, PIB ar urma să fie în 2014 de 662,3 miliarde lei, în loc de 658,6 miliarde lei. In aceste condiţii, prin rectificare, deficitul bugetar a fost majorat cu 270 milioane lei deşi procentual a rămas la acelaşi nivel.
Eurostat a anunţat în urmă cu o săptămână că economia României a scăzut cu 1% în al doilea trimestru din 2014 faţă de primul trimestru al anului. Biroul European a comunicat şi date noi privind creşterea din primul trimestru care a fost revizuită în jos, de la 0,2% la -0,2% faţă de ultimul trimestru din 2013. Două trimestre consecutive de scădere înseamnă recesiune tehnică. Datele au luat prin suprindere, mai ales că INS nu anunţase că a revizuit PIB în jos pentru primul trimestru. Guvernul a încercat să contracareze reacţia publică negativă, anunţând că ţinta pentru 2014, de 2,5%, va fi realizată. Comunicatul guvernului face trimitere, însă, la programul de convergenţă, deşi rectificarea bugetară făcută ulterior a avansat o creştere de 2,8%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu