marți, 12 august 2014

Într-un articol publicat pe site-ul american Atlantic, editorialistul Roger Cohen de la „The New York Times“ consideră că tensiunile din Ucraina, războiul din Siria şi disputele teritoriale din Marea Chinei de Est sunt factori care ar putea declanşa un Al Treilea Război Mondial. Mai mulţi analişti tind să-i dea dreptate, potrivit Adevarul.ro.
Analistul Gérard-François Dumont, profesor la Sorbona, susţine că scenariul unui Al Treilea Război Mondial nu este imposibil, dar ar trebui ca mai multe ipoteze să se adeverească.
Prima ar fi extinderea unui conflict local. Actualul conflict din Gaza este unul de spaţiu mic, dar cu toate acestea are o rezonanţă puternică în mass-media şi în geopolitică la nivel mondial şi asta datorită faptului că cele două părţi beligerante au o diasporă importantă răspândită în toate colţurile lumii.
În cazul în care acţiunile de izolare a acestui conflict nu sunt realizate cu succes, răspândirea sa poate avea loc, mai ales pe fundalul fragilizării unor state altădată influente în zonă cum ar fi Egipt, Siria, Irak.
Într-o altă regiune a lumii, tensiunile existente reprezintă o ameninţare pentru un posibil conflict global: Taiwan . Atâta timp cât insula este independentă de China, Statele Unite păstrează controlul asupra Pacificului.
Pierre Verluise profesor şi el la Sorbona, predă geografia politică, spune că „după două Războaie Mondiale, nu este nevoie să fii un geniu să ştii că într-o zi va fi un Al Treilea Război Mondial. Sunt analişti care spun că „Al Treilea Război Mondial“, a avut deja loc, referindu-se la „Războiul Rece“ din 1947-1990.  Acesta întruneşte multe dintre caracteristicile unui Război Mondial, iar acum aşteptăm un „Al Patrulea Război Mondial“, suţin unii geopoliticieni.

Niciun comentariu: