„Cea mai mare problemă pentru o bancă sunt retragerile de capital. Nu există instituţie de credit care să reziste la retrageri masive iar evenimentele din Bulgaria ne-au arătat clar acest lucru. Dacă este vorba şi de o bancă mare, cu impact semnificativ în economie, a cărei eventuală cădere prezintă risc de sistem, este clar că nu îţi poţi permite să o laşi. Şi atunci intervine statul. Nu direct, ci prin diverse vehicule. Aceasta este practica europeană iar în România situaţia este cumva similară cu cea din Franţa”.
In ultimii doi ani, mai multe grupuri bancare au ales sau au fost obligate să vândă operaţiunile din România. RBS, de exemplu, a transferat mai întâi portofoliul de retail şi apoi şi pe cel de corporate către Unicredit Ţiriac, Citibank şi-a vândut operaţiunile de retail către Raiffeisen şi, recent, portughezii de la Millennium s-au retras de pe piaţa locală printr-un transfer către ungurii de la OTP. O situaţie ceva mai specială a fost în cazul preluării ATE de către Piraeus Bank. În acest caz, Piraeus a fost obligată de către statul grec să preia toate activele şi pasivele ATE, implicit şi pe cele din România. Ulterior, Piraeus a vândut licenţa de operare a ATE către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu însă a rămas în portofoliu cu toate creditele şi depozitele băncii preluate. O altă decizie care nu a avut legătură cu România dar care a schimbat structura sistemului bancar local a fost transferarea portofoliului Bank of Cyprus către Marfin Bank în urma unei tranzacţii efcetuate sub jurisdicţia statului cipriot. Teoretic, orice creditor poate să ceară şi falimentul unei bănci în condiţiile legii şi cu avizul prealabil de la BNR. Chiar am asistat câteva bănci când le-a fost cerută insolvenţa. Nici vorbă să se poată întâmpla aşa ceva pentru că băncile au la dispoziţie un fond de rezervă la BNR de unde pot trage bani în caz de urgenţă. Nu există creditor care să nu se îndestuleze prin popriri, în mod real.”
In ultimii doi ani, mai multe grupuri bancare au ales sau au fost obligate să vândă operaţiunile din România. RBS, de exemplu, a transferat mai întâi portofoliul de retail şi apoi şi pe cel de corporate către Unicredit Ţiriac, Citibank şi-a vândut operaţiunile de retail către Raiffeisen şi, recent, portughezii de la Millennium s-au retras de pe piaţa locală printr-un transfer către ungurii de la OTP. O situaţie ceva mai specială a fost în cazul preluării ATE de către Piraeus Bank. În acest caz, Piraeus a fost obligată de către statul grec să preia toate activele şi pasivele ATE, implicit şi pe cele din România. Ulterior, Piraeus a vândut licenţa de operare a ATE către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu însă a rămas în portofoliu cu toate creditele şi depozitele băncii preluate. O altă decizie care nu a avut legătură cu România dar care a schimbat structura sistemului bancar local a fost transferarea portofoliului Bank of Cyprus către Marfin Bank în urma unei tranzacţii efcetuate sub jurisdicţia statului cipriot. Teoretic, orice creditor poate să ceară şi falimentul unei bănci în condiţiile legii şi cu avizul prealabil de la BNR. Chiar am asistat câteva bănci când le-a fost cerută insolvenţa. Nici vorbă să se poată întâmpla aşa ceva pentru că băncile au la dispoziţie un fond de rezervă la BNR de unde pot trage bani în caz de urgenţă. Nu există creditor care să nu se îndestuleze prin popriri, în mod real.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu