La început a fost negarea.... cine urmeaza??...Ce urmeaza ??

La început a fost negarea. Criza financiară declanşată de creditele subprime din SUA nu ar fi trebuit să se extindă în Europa, conform declaraţiilor oficiale din urmă cu câţiva ani. Sănătatea băncilor nici măcar nu a fost luată în considerare, la fel cum un default suveran din zona euro a fost considerat mult timp o blasfemie.  Ce repede trece timpul! Acum deciziile sau declaraţiile privind orizonturile de timp îndepărtate au o durată de viaţă similară elementului 118 din tabelul lui Mendeleev, care are o perioadă de înjumătăţire de 0,89 milisecunde.  Salvarea băncilor a trecut pe primul plan, din cauza legăturii simbiotice dintre acestea şi stat. "Pentru prima dată, am căzut de acord asupra unui bail-in semnificativ pentru protejarea contribuabililor", a declarat, după o nouă şedinţă maraton la miezul nopţii, Jeroen Dijsselbloem, ministrul de finanţe al Olandei şi preşedintele Eurogrupului.  Acelaşi Dijsselbloem ne asigura, în perioada jafului din Cipru, că ceea ce se întâmplă în insula mediteraneeană nu reprezintă un cadru de acţiune la nivel European. Şi, totuşi, cum sunt protejaţi contribuabilii, deoarece tot ei sunt şi "proprietari" ai depozitelor care vor fi confiscate parţial sau total? Să fie depozitele din sistemul bancar european constituite de extratereştri? "Uniunea Europeană a căzut de acord să forţeze investitorii şi pe cei cu economii consis¬tente să suporte costurile falimentelor bancare viitoare", scrie Reuters. Noul plan prevede că acţionarii, deţinătorii de obligaţiuni şi deponenţii cu depozite de pes¬te 100.000 de euro vor fi nevoiţi să participe direct la salvarea băncilor. Mai mult, noile reglementări "pot afecta deponenţii germani la fel cum pot afecta oricare alt investitor din lume", conform unei declaraţii a ministrului de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schäuble. Acesta a mai precizat că "avem nevoie de o cascadă clară a răspunderii: în primul rând acţionarii, apoi diferite categorii ale deţinătorilor de obligaţiuni şi apoi deponenţii - nu deponenţii asiguraţi, deoarece ei au fost excluşi totdeauna de legea europeană - apoi statele membre implicate, iar dacă statele nu pot, va urma fondul european de salvare", conform unei ştiri Bloomberg.  Nu este extraordinar faptul că "avem nevoie de o cascadă clară a răspunderii" în ceea ce priveşte creditorii băncilor, dar nu se aminteşte nimic şi despre o cascadă a răspunderii politice? Şi cât de europeni au devenit germanii, astfel încât să plătească fericiţi pentru falimentul unor bănci franceze sau austriece?  Reuters scrie că "noile reglementări distrug un tabu în Europa", referindu-se la conceptul inviolabilităţii depozitelor, deşi "ţările vor dispune de flexibilitate în deciziile de impunere a pierderilor asupra creditorilor băncilor". Oare la ce se referă această flexibilitate? Cumva la posibilitatea unor decizii arbitrare ale autorităţilor, în funcţie de naţionalitatea şi rasa deponenţilor? Nu! Nu este posibil aşa ceva într-o comunitate închegată în jurul sfintelor idealuri europene!  Un comentariu pe marginea articolului Reuters reflectă cel mai bine stadiul în care s-a ajuns: "democraţiile europene sunt acum, de drept, cleptocraţii". Poate că ar fi nevoie de un nou imn pentru UE, precum şi de un nou slogan: "Uniţi în jafuri şi-n simţiri!"  Pentru a elimina indignarea "europenilor" care se simt lezaţi de o astfel de afirmaţie, trebuie să amintim că problema uniunii bancare este departe de a fi rezolvată. Cancelarul austriac Werner Faymann a declarat, într-un interviu preluat de Reuters, că "înainte de alegerile generale din Germania, cancelarul Merkel nu va fi de acord cu o uniune bancară exhaustivă". Deci totul se reduce la înşelarea electoratului înaintea unor alegeri "democratice", urmate de decizii care nu mai au nimic de a face cu "voinţa" poporului.  Dacă germanii încă mai cred în iluzia rezistenţei în faţa crizei europene, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Franţa. Minstrul de finanţe Pierre Moscovici a ţinut să precizeze că "cererile Franţei, în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene pentru salvarea băncilor, au fost, de asemenea, acceptate". Este de înţeles nerăbdarea lui Mos¬covici, în condiţiile în care o analiză recentă de la Goldman Sachs pune două bănci franceze în fruntea listei instituţiilor financiare europene după cea mai slabă capitalizare. Raportul dintre active şi capital este de peste 35 în cazul Credit Agricole şi Natixis, conform analizei de la Goldman Sachs, iar primele două bănci germane, Deutsche Bank şi Commerzbank se află pe locurile patru şi şase în acest top al fragilităţii bancare. Dar, după cum ne-au obişnuit autorităţile europene, ultima decizie nu înseamnă aproape nimic. Nicolas Veron, expert financiar în cadrul institutului european de studii economice Bruegel, a declarat pentru Reuters că "este prematur să vorbim despre o concertare a eforturilor europene", deoarece "discuţiile importante despre modul în care se va face restructurarea încă nu au început". Ceea ce a început, însă, este construcţia unui sistem bine închegat de jefuire a europenilor, indiferent că fac sau nu parte din zona euro, în numele unui ideal care nu îi mai reprezintă. 

Nu mai avem o piaţă liberă. Preţul activelor financiare ale lumii a devenit jucăria băncilor centrale şi a fondurilor suverane ale câtorva puteri emergente.

Julian Callow de la Barclays spune că firma cumpără anual obligaţiuni ale statelor sigure, cotate AAA, în valoare de 1,8 trilioane de dolari, din totalul de 2 trilioane disponibile pe piaţă. Nu s-a mai întâmplat nicicând aşa ceva în vremurile moderne, poate chiar niciodată.

Rezerva Federală a Statelor Unite (pe scurt, Fed - n. trad.), Banca Angliei, Banca Japoniei şi altele deţin obligaţiuni în valoare de 10 trilioane de dolari. China, petro-puterile şi altele deţin alte 10 trilioane. În total, ele au investit 20 de trilioane de dolari, adică aproximativ echivalentul a 25% din PIB mondial. Ele sunt piaţa. De aceea aluziile Fed la reducerea graduală au devenit atât de nevralgice şi de aceea îi urmărim atenţi, cu toţii, pe chinezi, să întrezărim un indiciu privind politica lor.

Vom vedea mâine dacă Ben Bernanke, preşedintele Fed, va da vreun semn, după scandalurile de pe pieţe din ultimele trei săptămâni, atenuate de revoltele în cascadă din BRICS şi mini-BRICS; sau dacă va menţine cursul actual şi Fed va trece la reducerea graduală mai devreme. Investitorii cred că va da într-adevăr un semn, suficient să amâne ziua judecăţii cu alt ciclu investiţional de trei luni, ceea ce interesează fondurile de investiţii; şi dacă nu dă niciun semn, nu o va face pentru că economia îşi revine rapid. Poate că Bernanke va face din nou pe plac, ştiind că economia Statelor Unite nu a absorbit total şocul reducerilor fiscale, cele mai mari din ultima jumătate de veac. [...]

Nu ar trebui să fim surprinşi dacă Bernanke va vorbi pe un ton dur şi nu ar trebui să subestimăm implicaţiile, dacă o va face. Explicaţia a dat-o Jan Loeys, de la JP Morgan, într-o notă scrisă săptămâna trecută: "În ciclul actual, în care reducerea ratelor a fost însoţită de cumpărarea de active pe scară largă, sfârşitul perioadei banilor obţinuţi uşor este mai greu de stabilit. Sfârşitul regimului actual al banilor obţinuţi uşor va avea un impact mai mare decât precedentele. Experienţa ne-a învăţat că, cu cât durează aceste regimuri mai mult, cu atât se obişnuiesc mai mult pieţele cu ele şi devin dependente. Sfârşitul unui asemenea regim seamănă cu scuturatul unui pom, fără a şti cine sau ce va cădea." Brazilia, Africa de Sud şi Turcia au început deja să cadă. (sursele: capital, rador)