Directorul Orange, Stephane Richard, a fost arestat preventiv luni dimineata, in cadrul anchetei privind arbitrajul contestat care a pus capat contenciosului dintre Bernard Tapie si Credit Lyonnais in 2008, a declarat o sursa apropiata anchetei, citata de Le Figaro.
Acest fost director de cabinet al lui Christine Lagarde, pe vremea cand aceasta era ministru al Economiei, este acuzata in acest dosar de arbitraj ca l-a favorizat pe Bernard Tapie, in cadrul anchetei privind cesiunea Adidas.
Jean-Francois Rocchi, fost director al CDR, structura insarcinata cu gestionarea pasivului Credit Lyonnais, a fost si el arestat preventiv. Arbitrajul a permis omului de afaceri sa obtina in iulie 2008 indemnizatii in valaore de 403 milioane euro. Judecatorii incearca afle daca acest arbitraj a fost marcat de nereguli si analizeaza in principal modul de selectie a arbitrilor, precizeaza AFP. La finele lui mai, unul dintre cei trei judecatori ai tribunalului atribtral fusese pus sub acuzatie pentru escrocherie in forma ogranizata. Fostul director de cabinet al lui Christine Lagarde urmeaza sa fie anchetat in detaliu asupra rolului ministerului Economiei si al presedintiei franceze. Richard a afirmat in mai multe randuri, pentru AFP, ca nu au existat "nici ordine, nici intructiuni, nici presiuni particulare" din partea Palatului Elysee pentru a se ajunge la arbitraj. Dar a sustinut contrariul pentru Canard Enchaine, evocand o "instructiune" transmisa de secretarul general al Palatului Elysee, Claude Gueant, in timpul unei intalniri, in 2007, cu el si cu Jean-Francois Rocchi.
Din 2008, Christine Lagarde a revendicat tot timpul responsabilitatea pentru acest arbitraj. Ea a fost plasata recent sub statutul de martor asistat.
Statutul de martor asistat este intermediar celui de martor si celui de inculpat.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu