Impozitul pe profit colectat de fisc în luna mai a acestui an a scăzut cu 26,2% (indice nominal) față de aceeași lună a anului 2012, fenomen care crește distanța dintre contribuțiile companiilor și cele ale salariaților la bugetul de stat. Astfel, ANAF a încasat – potrivit cifrelor făcute public de instituție – 334,6 milioane de lei în luna mai 2013, cu 118 milioane de lei mai puțin decât în aceeași lună a anului trecut. Potrivit unei mențiuni făcute de ANAF, circa un sfert din scăderea încasărilor la impozitarea profitului provine din bănci, care au raportat pierderi pe primele luni din 2013. Scăderi consistente de încasare (11,1%) s-au înregistrat și la accize, deși acestea au crescut, potrivit calendarului convenit cu Uniunea Europeană. Astfel, pe accize s-au încasat 1,697 miliarde de lei, cu circa 200 de milioane de lei mai puțin decât în luna mai 2012. Explicația autorităților este că scăderea provine îndeosebi de la tutun, unde sumele declarate/plătite de marii producători ar fi fost mai mici din cauza măsurilor acestora de creștere a stocurilor.
sâmbătă, 15 iunie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu