
România se numără printre ţările Europei Emergente cu vulnerabilitate moderat-scăzută la şocurile din zona euro potrivit unei analize a agenţiei de rating Standard&Poor's (S&P) care include 19 ţări din Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente. În conformitate cu hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) din data de 22.02.2012, începând de mâine, va intra în vigoare extinderea gamei activelor eligibile acceptate de către Banca Naţională a României pentru operaţiunile de politică monetară, precum şi pentru operaţiuni de furnizare de lichiditate şi de garantare aferente sistemului de plăţi, potrivit unui comunicat de presă. Nivelul marjei care se deduce din valoarea de piaţă a activelor eligibile pentru a se obţine valoarea ajustată a acestora aplicabil noilor instrumente eligibile va fi de 9%, pentru operaţiunile băncii centrale cu scadenţa de maxim o lună.
Gazele descoperite de OMV Petrom şi Exxon Mobil în Marea Neagră ar putea face ca România să nu mai depindă de importurile de gaze, a declarat miercuri directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu