
De la eveniment nu au lipsit liderul partidului de extremă dreapta Jobbik, extremiştii Gărzii Maghiare şi cei ai Organizaţiei 64 de Comitate.
„Uite cine participă la mitingul anti-românesc de la Târgu Mureş: Vona Gabor în persoană, cu naziştii lui cu tot”, anunţa luni seară deputatul PSD Bogdan Diaconu.
Preşedintele CNS, Izsak Balasz, organizatorul manifestării, a citit o proclamaţie în care se evidenţiază faptul că obiectivul organizaţiei este soluţionarea situaţiei juridice a Ţinutului Secuiesc prin intermediul dialogului şi colaborării. Acesta a precizat că are speranţa că noul guvern va arăta mai multă deschidere, adăugând că în scurt timp va iniţia un dialog între Guvern şi reprezentanţii Ţinutului Secuiesc pe subiectul viitorului regiunii.
"Accentuăm din nou: autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc nu lezează integritatea teritorială şi suveranitatea României, nici interesele locuitorilor români din regiune şi nici Constituţia României. Solicităm ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune de dezvoltare distinctă, solicităm garantarea prin lege a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, solicităm ca autorităţile române să înceteze de îndată lupta împotriva simbolurilor secuieşti, hărţuirea şi ameninţarea secuilor şi maghiarilor, dar şi ca guvernul să înceapă dialogul referitor la statutul Ţinutului Secuiesc", a declarat Balasz, potrivit Mediafax.
Un comentariu:
Deputații de la Simferopol au primit un ultimatul de la Kiev: Referendumul trebuie anulat miercuri, astfel autoritățile de la Kiev vor dizolva parlamentul regional din Crimeea.
Renunțarea la referendum este cerută și de cancelariile europene, care amenință Moscova cu sancțiuni.
Trimiteți un comentariu