Comisia pentru control bugetar (CONT) şi Comisia
pentru libertăţi civile (JURI) din Parlamentul European au decis, ieri,
instituirea unor pedepse maxime cu închisoarea de cel puţin 10 ani pentru
persoanele care comit fraude cu fonduri europene, potrivit unui comunicat al
PE.
Sursa:
Reuters
Membrii celor două comisii au modificat prevederile unui
proiect de Directivă a CE, stabilind clar infracţiunile împotriva bugetului UE:
fraudă, corupţie activă şi pasivă, spălare de bani, delapidare şi nereguli la
contractele de achiziţii publice. Pedeapsa maximă pentru aceste infracţiuni va
fi de cel puţin 5 sau 10 ani de închisoare, în funcţie de modul de comitere a
infracţiunii, individual sau în grup organizat. Valoarea minimă a prejudiciului
de la care se va aplica pedeapsa cu închisoarea este definită în termeni
financiari: 100.000 de euro, pentru persoanele juridice. Pentru infracţiunile
comise de persoane fizice, europarlamentarii au coborât pragul minim al
prejudiciului la 5.000 de euro, faţă de 10.000 de euro propunerea Comisiei.
Eurodeputaţii din CONT şi JURI au fost de acord cu propunerea
Comisiei de a introduce ca infracţiune în Directivă frauda de la TVA. Totodată,
ei au extins definiţia "interesele financiare ale UE" incluzând acţiunile şi
obligaţiunile, precum şi activităţile de creditare şi împrumut. Proiectul de
Directivă va fi votat, în primă lectură, în Parlamentul European, în luna
aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu