Să faci afaceri în România lui 2014 este, în continuare, un adevărat sport
extrem. Poate mai mult ca oricând, trebuie să îţi alegi cu mare atenţie
partenerii, să gândeşti business-ul pornind de la realităţi şi nu de la
promisiuni, indiferent de la cine vin, şi să îţi salvezi bani pentru "zile
negre", pentru că acestea vor continua să vină, spun analiştii de la compania de
business information şi credit risk management KeysFin. Dovadă că business-ul
scârţâie în continuare în România - dincolo de statisticile oficiale privind
creşterea economică - sunt datele de la Oficiului Național al Registrului
Comerțului (ONRC). Ultimele informaţii, disponibile pentru perioada
ianuarie-aprilie 2014, arată că 8889 de firme au intrat în insolvenţă,
declarându-se incapabile să mai funcţioneze în condiţii normale. În perioada
similară din anul trecut declaraseră insolvenţa 10.379 firme (+14,36%). Iar pe
ansamblu, în ultimii 2 ani şi 4 luni, s-au înregistrat 65.283 de firme în
insolvenţă (26.807 în 2012 şi 29.587 în 2013). "România este ţara cu cea mai
mare pondere a insolvenţelor în totalul firmelor, cu procente de zeci de ori mai
mari chiar şi comparativ cu Polonia sau Ungaria", afirmă specialiştii. Potrivit
experţilor KeysFin, cele mai multe firme care au intrat în insolvenţă sunt
victimele blocajului financiar care ajunge, în unele cazuri, la 6-8 luni....Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale a fost iniţiat de Guvern iar Senatul este prima Cameră sesizată. Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă modificarea unor acte normative, în sensul eliminării sau comasării unor taxe şi tarife nefiscale.
Potrivit expunerii de motive, actul normativ are ca scop reducerea costurilor administrative, eliminarea birocraţiei, reducerea poverii fiscale, astfel încât să se asigure un echilibru între încasările la bugetul de stat, stimularea mediului de afaceri şi simplificarea accesului la serviciile publice', se arată în raportul Comisiei pentru buget-finanţe.Potrivit expunerii de motive, prin proiect se realizează o reducere de 12 taxe şi tarife, din care 5 prin eliminarea lor şi 7 prin comasare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu