vineri, 2 mai 2014

Volumul operațiunilor de factoring derulate de UniCredit Țiriac Bank în 2013 a atins 812 milioane euro, înregistrând o creștere de aproximativ 2% față de anul precedent, în contextul în care, după cum a comunicat și Asociația Română de Factoring, piața locală de specific a înregistrat, în aceeași perioadă, o scădere de 6%, ajungând la un nivel de 2,72 miliarde euro. Consecința directă a performanței superioare în comparație cu piața a fost creșterea cotei de piață a UniCredit Țiriac Bank pe acest segment la 30%. 
“Considerăm performanța noastră cu atât mai importantă cu cât, dat fiind contextul economic, respectiv creșterea cu 10% a numărului de firme care au intrat în insolvență, tentativele de fraudă, care au cunoscut și ele o creștere, dar și modificările de ordin legislativ, politica de risc a UniCredit Țiriac Bank a continuat să fie una prudentă și de disipare a riscului. Ne-am concentrat pe securizarea documentară a tranzacțiilor, pe menținerea acelor furnizori cu o bună disciplină în gestionarea afacerilor și cu un portofoliu variat de clienți, astfel încât, deși portofoliul de clienți s-a redus la aproximativ 300, volumul creanțelor și cel al relațiilor comerciale gestionate (peste 1000) s-au mentinut la același nivel, cu o ușoară tendință de creștere”, a explicat Alecsandra Valasuteanu, Head of Factoring UniCredit Țiriac Bank.
Serviciile de factoring ale băncii au continuat să fie disponibile pentru companii de orice talie și indiferent de industrie. O atentie speciala a fost acordata si anul trecut companiilor cu cifră de afaceri mai mică de 5 milioane de euro, volumele de factoring realizate de acestea cu UniCredit Țiriac Bank crescând cu 21% în 2013.  Industria cu cea mai mare pondere - 31,22% din volumul de creanțe gestionate - a continuat să fie și în 2013 cea a construcțiilor, urmată de segmentul auto & echipamente (13,92%), agricultură & industrie alimentară (12,57%) și transport (10,16%).
O premieră pe piața financiară a României, prima sindicalizare de factoring, de care a beneficiat compania Sensiblu, parte a grupului A&D Pharma, în valoare de 100 milioane euro, coordonată de UniCredit Țiriac Bank a contribuit la creșterea contribuției industriei farmaceutice la rulajul de factoring.
Banca a continuat să susțină schimburile comerciale și proiectele de investiții interne, acestea reprezentând 69,82% din totalul creanțelor gestionate, rămânând însă la fel de activă în susținerea tranzacțiilor internaționale. Ca o confirmare a statutului de membru cu drepturi depline al Factors Chain International (FCI), dobândit în 2012, anul trecut membri ai echipei de factoring a băncii au fost selectați pentru a face parte din Comitetul de Comunicare și din Grupul de Ambasadori ai FCI, iar rulajul de factoring de export a atins 127 milioane de euro, în creștere cu 65% față de 2012.
“În ceea ce privește strategia și asteptarile noastre pentru 2014, factoringul rămâne un produs prioritar pentru UniCredit Țiriac Bank, atât din punct de vedere al gestionării riscurilor aferente finanțărilor pe care banca le va acorda companiilor, cât și al serviciilor conexe (de colectare, de asigurare la riscul de neplată și de administrare a creanțelor), pe care le considerăm extrem de importante pentru companii în gestionarea eficientă a afacerilor. Ceea ce ne îngrijorează este domeniul legislativ. Legea 72/2013, care are ca scop combaterea întârzierilor la plată atât din partea profesioniștilor, cât mai ales a instituțiilor publice, stabilind termene maximale de plată, nu a avut un impact semnificativ, întârzierile se mențin, penalitățile nu se colectează. Un impact negativ puternic riscă să aibă propunerea de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. (C.N.A.D.N.R.), propunere ce a fost trimisă de către Guvern Comisiilor Senatului și Parlamentului spre analiză, Senatul deja adoptând-o. Prin cele două elemente principale introduse, respectiv obligativitatea antreprenorului general de a ipoteca în favoarea subcontractorilor creanțele sale față de C.N.A.D.N.R. și obligativitatea sa de a-și plăti subcontractorii pe măsura încasării de la C.N.A.D.N.R., noua lege riscă să limiteze semnificativ posibilitățile de finanțare pe bază de creanțe atât ale antreprenorilor, cât și ale subcontractorilor. Ținând cont de faptul că zona de construcții reprezintă cel mai important segment susținut de industria de factoring (35% la nivelul pieței), ne putem aștepta la o scădere a pieței de factoring și în 2014” a încheiat Alecsandra Valasuteanu, Head of Factoring UniCredit Țiriac Bank.
 
UniCredit Țiriac Bank este parte a grupului UniCredit, bancă europeană de top. În România, UniCredit Țiriac Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru cei aproximativ 600.000 de clienți activi, prin intermediul a 188 sucursale. Banca își propune să mentină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. 
 
Grupul UniCredit este prezent pe piața din România și prin intermediul UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) și UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

Niciun comentariu: