marți, 12 iunie 2012

Studiu publicat ieri de Banca centrală a SUA (Fed)

Recesiunea din perioada 2007-2010 a dus la scăderea averii americanilor, în urma scăderii masive a valorii locuinţelor, astfel că în 2010 averea medie a unei familii a revenit la nivelul din 1992, arată un studiu publicat ieri de Banca centrală a SUA (Fed), transmite Reuters.  Potrivit acestui studiu, averea medie a unei familii (valoarea tuturor activelor minus datorii) a scăzut cu 38,8% în perioda 2007-2010, de la 126.400 de dolari la 77.300 de dolari. Oficial, în SUA recesiunea a început în luna decembrie 2007 şi s-a încheiat în luna iunie 2009.  “Deşi scăderile înregistrate de valoarea activelor financiare sau afacerilor au fost factori importanţi pentru unele familii, scăderea înregistrată de averea netă medie pare să fi fost influenţată puternic de scăderea generalizată a preţului locuinţelor”, susţine Fed. “Locuinţa are o importanţă mai mare decât activele financiare pentru averea majorităţii familiilor”, subliniază Fed.  Studiul arată că cea mai mare scădere a averii s-a înregistrat în cazul familiilor tinere şi de vârstă medie (35-44 de ani), a căror avere a scăzut, în medie, cu 54% până la 42.100 de dolari. În plus, doar 47,6% din aceste familii au declarat că au reuşit să facă economii în 2010, faţă de anul 2001 când 62,3% din familiile din grupul 35-44 de ani au declarat că au reuşit să facă economii.  Proporţia datoriei în raport cu activele totale ale unei familii a crescut la 16,4% în 2010 de la 14,8% în 2007, în condiţiile în care valoarea activelor (în special a caselor) a scăzut rapid. De asemenea, proporţia familiilor care aveau întârzieri mai mari de 60 de zile la plata datoriilor a ajuns la 10,8% în 2010 de la 7,1% în 2007.....Colapsul pieţe imobiliare a fost elementul central al recesiunii din 2007-2010, în timpul căreia economia americană s-a contractat cu aproape 5,1%, iar rata şomajului a crescut cu 4,5 puncte procentuale până la 9,5%.
Sursa: Agerpres

4 comentarii:

Anonim spunea...

Cristian Preda la RFI : Lucrez alaturi de MRU la o platforma de dreapta


10:32 Scrisoare voit naiva si deschisa catre Nicolae Robu, noul primar al Timisoarei


10:13 ​Rezultate partiale prezentate de BEC la ora 10:00, dupa centralizarea a 89,75% din sectii: USL are 1.229 de primari, PDL 450, PSD singur 358


10:10 BAC 2012 Opt elevi au fost eliminati din examen in prima zi a probei orale de limba romana pentru ca au incercat sa copieze


10:03 vitMATINA Alergiile alimentare la copii. Mediul urban versus mediul rural


10:01 TVR lanseaza versiunea beta a portalului de emisiuni live si de arhiva tvrplus.ro, in parteneriat cu DirectOne


9:57 ​VIDEO Franta - Anglia 1-1, Ucraina - Suedia 2-1


9:49 VIDEO DIICOT anunta destructurarea unei grupari specializate in furtul din autocamioane aflate in miscare. Vezi imagini filmate din elicopter din momentul unui jaf


9:44 … PDL, Basescu – exista viata de apoi?


9:36 Fostul Consiliu de Etica schimbat la cateva ore inaintea unui vot in cazul Mang

Anonim spunea...

Apple a lansat MacBook Pro cu Retina display, upgrade pentru MacBook Air și noile sisteme de operare iOS6 și Mountain Lion OS X (FOTO)11:28
Afganistan: Cel puțin 80 de persoane au fost ucise într-o alunecare de teren11:26
Curtea de Apel a respins recursul Romexpo privind intrarea în insolvență: Procedura continuă pentru neplata datoriei de 180.000 de lei11:17
Informare meteorologică de ploi, descărcări electrice, grindină și vijelii: VEZI regiunile vizate11:11
Cristian Preda: Lucrez alături de Mihai Răzvan Ungureanu la o platformă de dreapta 11:06
Premierul Victor Ponta se va adresa marți Parlamentului, pe teme de politică internă și internațională11:00
Rezultate parţiale la locale: USL are 1229 de primari, PDL 450, PP-DD 358. VEZI cifrele oficiale10:46
UDMR a pierdut preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş în favoarea USL, la o diferență de 16.000 de voturi10:42
Adrian Vasilescu: Banca Națională a României este preocupată de ce se va întâmpla cu cursul de schimb10:24
Raport ONU: Copiii din Siria sunt torturaţi în detenţie, măcelăriţi în masacre şi folosiţi ca scuturi umane

Anonim spunea...

Fitch: Ajutorul pentru băncile spaniole acoperă şi cel mai pesimist scenariu
Planul european de 100 de miliarde euro pentru băncile Spaniei acoperă şi cel mai pesimist scenariu privind această ţară, potrivit agenţiei de rating Fitch, care a evaluat necesarul de recapitalizare la 60 de miliarde euro. Agenţia consideră că fondurile disponibile acoperă şi necesarul de recapitalizare din cel mai pesimist scenariu, potrivit căruia băncile spaniole ar avea nevoie de 100 de miliarde euro.
Săptămâna trecută, Fitch a retrogradat Spania cu trei trepte, de la "A" la "BBB".
Menţionăm că, în opinia economistului Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, este posibil ca ajutorul financiar pentru băncile din Spania să nu funcţioneze, întrucât este "economie voodoo", în care statul spaniol şi băncile continuă cercul vicios al susţinerii reciproce.
"Guvernul Spaniei salvează băncile spaniole, iar băncile spaniole salvează guvernul Spaniei. Este o economie voodoo. Nu va funcţiona şi nu funcţionează", a declarat Stiglitz.
Moneda unică europeană s-a apreciat ieri, faţă de cea americană, ca urmare a solicitării de sprijin extern de către Spania, însă în a doua parte a zilei, avansul a fost temperat. La ora 10.30, pe piaţa din New York, euro avea un curs de 1,2533 dolari, mai mare cu 0,1% faţă de ultima zi a săptămânii trecute.

Anonim spunea...

Randamentul titlurilor spaniole creşte din nou
* Joseph Stiglitz: E posibil ca planul pentru Spania să nu funcţioneze
Specialiştii Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Băncii Centrale Europene (BCE) şi Comisiei Europene vor monitoriza ajutorul de până la 100 de miliarde de euro destinat salvării sectorului bancar spaniol, potrivit anunţului făcut ieri de oficialii de la Bruxelles.
Amadeu Altafaj, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru economie, Olli Rehn, a declarat: "Toţi membrii Eurogrup, inclusiv autorităţile spaniole, au indicat că vor ca FMI să fie în comisia de monitorizare, ca să beneficieze de experienţa Fondului". Altafaj a menţionat că FMI nu va credita Spania, rolul său în acest caz fiind unul "minor".