joi, 28 iunie 2012

BUCURESTI -- Guvernul s-a angajat faţă de FMI şi CE să privatizeze, în acest an şi în 2013, pachete minoritare sau participaţii majoritare la marile companii de stat.  Statul român a convenit cu FMI să organizeze oferte publice pentru 15% din acţiunile Transgaz până la 15 iunie, 15% din Romgaz până la mijlocul lunii septembrie, 10% din Hidroelectrica până la jumătatea lunii octombrie, şi să urgenteze pregătirile pentru vânzarea a 10% din titlurile Nuclearelectrica până la sfârşitul acestui an. Obiectivul privind vânzarea pachetului de acţiuni la Hidroelectrica nu mai poate fi atins în termenul prevăzut, după intrarea companiei în insolvenţă.  Totodată, 20% din acţiunile Tarom ar urma să fie listate la bursă până la finele acestui an, termen prevăzut şi pentru cedarea pachetului majoritar la CFR Marfă, potrivit scrisorii de intenţie convenită cu FMI.   Guvernul s-a mai angajat să vândă, până în prima parte a anului viitor, o participaţie majoritară la Electrica, precum şi participaţiile minoritare deţinute de stat la filialele Electrica deja privatizate.  Tot în prima parte a lui 2013, Executivul va privatiza noul producător de energie care trebuie format, până în iulie 2012, prin fuziunea centralelor Paroşeni şi Mintia şi a celor patru mine viabile ale Companiei Naţionale a Huilei.   Acelaşi termen a fost stabilit pentru privatizarea noului producător de energie CE Oltenia, creat la mijlocul lunii mai prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni. Elcen Bucureşti ar trebui de asemenea privatizată în 2013.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Institutul german pentru Studii Economice (DIW) a avertizat astăzi că locomotiva economică germană pierde viteză, în condiţiile în care Produsul Intern Brut al acestei ţări a crescut cu numai 0,2% în al doilea trimestru din acest an, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Sursa: Reuters
Directorul DIW, Ferdinand Fichter, estimează că perspectivele acestei ţări pe termen lung sunt bune, precizând însă că şi în trimestrul trei creşterea economică internă va fi redusă întrucât "criza din zona euro va afecta exporturile şi va diminua cererea pe piaţa internă".

Anonim spunea...

Cocoşii se bat la Bucureşti, România pierde. Indiferent cine prinde poza de grup la Bruxelles, Băsescu sau Ponta vor face doar figuraţie

atentie !!!! spunea...

Aproape 60 de milioane de euro au fost furate din conturile bancare ale unor instituţii financiare internaţionale în urma mai multor atacuri informatice automate, scrie Sky News.

În jur de 60 de bănci au fost păgubite. Experţii de la companiile de securitate McAfee şi Guardian Analytics susţin că hackerii par a fi acces la anumite informaţii "din interiorul" companiilor vizate. Atacurile au pornit din Italia şi s-au răspândit în Germania, Marea Britanie şi apoi America de Nord.

"Dacă toate tentativele de fraudă ar fi avut succes, valoarea totală a prejudiciului ar fi putut fi de peste 2 miliarde de euro", se arată într-un raport întocmit de cele două companii.

Programul maliţios foloseşte mai multe servere prin care erau lansate tentative de jaf care vizau atât conturile bancare ale unor persoane fizice cât şi a unor companii. Banii furaţi erau viraţi apoi într-un alt cont, în tranzacţii pornind de la câteva mii de euro şi ajungând la circa 100.000 de euro.

Experţii avertizează că atacul nu s-a încheiat încă, existând în prezent sute de alte servere care găzduiesc programul maliţios care acţionează automat.

Anonim spunea...

1:02 O strada din orasul Betleem va purta numele presedintelui rus Vladimir Putin


0:04 60 de milioane de euro au disparut din conturile bancare in urma unui atac informatic global


Acum o zi Premierul Victor Ponta a numit noi secretari de stat la Externe si Turism


Acum o zi Ioan Ghise, la TVR Info: Si Basescu si Ponta vor merge la Bruxelles, pentru ca amandoi au bani de avion/ Traian Basescu se duce ca sa faca poza de familie si sa mimeze ca el ar fi sef al statului


Acum o zi Dan Mihalache, la TVR Info: Trecerea Monitorului Oficial in subordinea Guvernului nu are o semnificatie/De acum, informatiile din MO vor fi accesibile gratuit oricarui cetatean


Acum o zi DNA despre afirmatiile ministrului Titus Corlatean privind "sifonarea" informatiilor din ancheta in cazul Nastase: Presupunerea ca vreun angajat DNA ar fi dat presei inregistrari este fara fundament


Acum o zi Andrei Marga, la TVR: Delegatia premierului va pleca maine la Bruxelles, cu o cursa de linie/ Romania nu e stat prezidential


Acum o zi O eleva a murit in timp ce incerca sa salveze portretele liderilor nord-coreeni din casa inundata


Acum o zi ANI: Judecatorii Curtii Constitutionale Augustin Zegrean si Iulia Motoc nu se afla in stare de incompatibilitate


Acum o zi ​VIDEO Google a prezentat prima sa tableta: Nexus 7. Este produsa de Asus si costa de la 199 dolari in SUA