vineri, 29 iunie 2012

ATENTIE MAXIMA !!!!!

ATENTIE !!! ---- Potrivit informaţiilor furnizate de compania de securitate software "McAfee" şi de Guardian Analytics, peste 60 de bănci internaţionale şi instituţii financiare din lume au căzut pradă a celui mai mare jaf bancar cibernetic din istorie. Până acum s-a descoperit că au fost sustrase 60 de milioane de euro, într-un adevărat "raid" al unei reţele de hackeri prin conturile unor instituţii financiare din lume, iar atacul continuă. Dacă nu va fi oprit la timp, hackerii ar putea sustrage miliarde de euro, scrie romanai libera.  "Obiectivul infractorilor este să sustragă mari sume de bani din conturi" ale firmelor sau persoanelor fizice, în cadrul unei operaţiuni coordonate la nivel internaţional prin reţeaua de hackeri, supranumită "Operation High Roller", după cum se arată în rapoartele companiilor de securitate cibernetică, informează Sky News.  Hackerii ar putea sustrage astfel chiar şi peste 2 miliarde de euro, dacă sistemul lor de furt nu va fi identificat în totalitate şi anihilat. Sofisticatul lor program software foloseşte serverele diferitelor instituţii financiare din ale căror conturi sustrag banii, sumele furate fiind apoi automat direcţionale către conturi ascunse, aşa-numite "conturi-catâri" ("mule accounts"), unde s-a aflat că au intrat şi până la 100.000 de euro printr-o singură "tranzacţie".  Postul de televiziune Sky News a informat că multe bănci multinaţionale şi regionale, precum şi alte instituţii financiare au fost atacate în Europa, în special în Marea Britanie şi, se pare, şi în Olanda, dar şi peste Atlantic, în SUA şi America de Sud. Ceea ce au făcut ei diferit de atacurile obişnuite a fost faptul că au reuşit să pătrundă în serverele băncilor şi să construiască soft-uri care să funcţioneze automat" şi "să ocolească sistemul de alertă bancar privind desfăşurarea unei activităţi anormale", a relatat Sky News. Detaliile despre această fraudă internaţională au fost date la numai o zi după ce serviciile britanice MI5 avertizaseră asupra noilor ameninţări la adresa securităţii cibernetice a economiei naţionale. Specialiştii de la McAfee au reuşit să detecteze sistemul de fraudă la nivel global, care este încă în desfăşurare. Ei au identificat până acum 60 de servere diferite, cele mai multe în Rusia, între care unul folosit la furtul a 60 de milioane de euro.

2 comentarii:

Anonim spunea...

"Am ajuns la un acord pe un anumit număr de puncte", a declarat Van Rompuy în timpul unei conferinţe de presă de după prima zi a summitului de la Bruxelles. El a citat "agenda pentru creştere economică şi locuri de muncă" pentru care "vom aloca aproximativ 120 de milioane de euro, pentru a putea lua măsuri imediate de creştere economică.

El a precizat că acest program se bazează pe o creştere a capacităţii de împrumut a Băncii Europene de Investiţii (BEI) cu 60 de miliarde de euro, iar restul de 60 de miliarde provin din fondurile structurale neutilizate

Anonim spunea...

Voluntarismul premierului şi al preşedintelui (trăsătură de caracter comună) colateralizează poporul drept victimă.
Poporul suntem noi- tu, care citeşti şi cu mine, care scriu.
Patria e camera în care scriu, strada de sub fereastră, familia şi din nou, tu şi cu mine.
Dar băieţii aştia despre care eu scriu şi tu citeşti, n-au nici o treabă cu patria şi poporul.
N-au nici o treabă cu noi, cu tine şi cu mine.