miercuri, 15 februarie 2012

VOI POSTA ACEST PARAGRAF PINA ROMANII VOR LUA AMINTE CA FONDURILE EUROPENE NU EXISTA DECIT DECLARATIV

Uniunea Europeana (UE) a intocmit o ‚lista neagra’ a celor mai vulnerabile tari din spatiul comunitar. Aceste tari trebuie sa adopte rapid masuri de austeritate pentru a nu ajunge in situatia Greciei. Pe aceasta lista figureaza tari precum Italia, Spania, Cipru si Ungaria. Romania nu este pe aceasta lista. De asemenea, UE are si o lista gri, a tarilor aflate sub observatie, acestea fiind Franta, Belgia, Marea Britanie, Slovenia si Bulgaria, informeaza publicatia italiana Corriere della Sera. Aceasta citeaza un document ce urmeaza sa fie perzentat astaz de Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Monetare. Tara nu se afla nici pe aceasta lista.
VOI POSTA ACEST PARAGRAF PINA ROMANII VOR LUA AMINTE CA FONDURILE EUROPENE NU EXISTA DECIT DECLARATIV ---- Bugetul Uniunii Europene are o "lipsa" de 11 miliarde de euro datorata cererii de fonduri structurale, care a fost mai mare decât s-a prevăzut, afirmă comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, într-un interviu publicat miercuri de cotidianul Financial Times Deutschland. UE a primit la sfârşitul lui 2011 facturi de 15 miliarde de euro pentru fonduri structurale, dar nu a putut onora decât o parte din acestea, a menţionat comisarul în interviul citat de AFP şi Bloomberg. Potrivit lui Lewandowski, responsabile de această situaţie se fac statele membre, pentru că au majorat bugetul pe 2012 cu doar 1,86% în comparaţie cu anul precedent, deci mai puţin decât rata inflaţiei. “Eu avertizasem că vor fi probleme”, a adăugat comisarul european. Remarcile lui Lewandowski survin în contextul în care europenii discută despre mijloacele de relansare a creşterii şi de îmbunătăţire a competitivităţii în Europa, una din măsurile cel mai des evocate fiind o mai bună alocare a fondurilor şi ajutoarelor europene.

8 comentarii:

Anonim spunea...

11.00. Drumuri naționale închise circulației:

1. DN 1H Alesd – Nusfalău
2. DN 1P Uileacu de Cris – Spinus
3. DN 67D Baia de Aramă-Herculane
Drumuri cu restricții de circulație:

1. DN 5B Ghimpați – Giurgiu, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
2. DN 2N Bogza – Jitia, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
3. DN 2R Jitia – Vintileasca, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone



4. DN 22 Râmnicu Sărat - Băile, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
5. DN 10 Buzău – Brașov, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
6. DN 23B Stupina – Ciorăsti, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
7. DN 24C Manoleasa– Rădăuți Prut, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
8. DN 57B Oravița-Bozovici, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
9. DN 2C Pogoanele – limită județ Ialomița, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone



Citiţi mai mult: Vestul țării, sub ninsori și viscol. 4 drumuri naționale închise.VEZI CUM SE CIRCULĂ - Din ţară > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/vestul-tarii-sub-cod-portocaliu-de-ninsori-4-drumuri-nationale-inchisevezi-cum-se-circu-96669.html#ixzz1mXTPmLfJ
EVZ.ro

Anonim spunea...

Drumuri cu restricții de circulație:

1. DN 71 Bâldana-Sinaia, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
2. DN 73C Câmpulung – Curtea de Arges, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
3. DN 73C Curtea de Arges – Râmnicu Vâlcea, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
4. DN 22 Smârdan –Tulcea, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
5. DN 22A Cataloi – Săraiu, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
6. DN 22E Gărvan – I.C.Brătianu, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
7. DN 5B Ghimpați – Giurgiu, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
8. DN 2N Bogza – Jitia, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
9. DN 2R Jitia – Vintileasca, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
10. DN 22 Râmnicu Sărat, Brăila, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
11. DN 10 Buzău – Brasov, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
12. DN 3 Lehliu – Călărasi, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
13. DN 1D Albesti – Urziceni, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
14. DN 23B Stupina – Ciorăsti, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone
15. DN 24C Manoleasa– Rădăuți Prut, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone
16. DN 76 Deva-Stei, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone,
17. DN 57B Oravița-Bozovici, restricționat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone.



Citiţi mai mult: Vestul țării, sub ninsori și viscol. 4 drumuri naționale închise.VEZI CUM SE CIRCULĂ - Din ţară > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/vestul-tarii-sub-cod-portocaliu-de-ninsori-4-drumuri-nationale-inchisevezi-cum-se-circu-96669.html#ixzz1mXTh7tZn
EVZ.ro

Anonim spunea...

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţă o avertizare de fenomene periculoase imediate (nowcasting) pentru sudul judeţului Sibiu, inclusiv municipiul Sibiu şi zona montană aferentă, valabilă până la ora 13.30.

Avertizarea vizează ninsori care pot depune 10-12 cm în intervalul 10.30-13.30, fenomenele meteorologice asociate fiind intensificări ale vântului ce pot viscoli zăpada.

Accesări: 36

Publicat acum 8 minute

Anonim spunea...

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la 11 companii participante la procedura de achiziţie publică organizată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) - Administraţia Străzilor pentru atribuirea acordurilor cadru de lucrări ”Întreţinerea şi administrarea unor străzi din Bucureşti”.

alt topic spunea...

Guvernele întorceau capul în trecut la acrobaţiile făcute de cetăţenii bogaţi pentru evitarea taxelor prin societăţi off-shore. Acum, însă, strâmtorate de lipsa banilor „cash“, vânează fiecare centimă din venituri impozate.

Dat fiind faptul că evaziunea fiscală costă guvernele 3.100 mld. dolari anual, potrivit grupului de lobby Tax Justice Network, există mult de vânat. La începutul acestei luni, autorităţile americane au acuzat banca elveţiană Wegelin, pentru că a ajutat un client să evite taxe de 1,2 mld. dolari şi că a preluat clienţi de la UBS, o altă bancă elveţiană.

Legea elveţiană apără secretul bancar încă din 1934, dezvăluirea identităţii unui client fiind un act penal. Acest aspect a determinat crearea celui mai mare paradis fiscal: băncile din Elveţia au găzduit circa 2.100 mld. dolari, sau 27%, din averea firmelor off-shore în 2010, potrivit Boston Consulting Group.

Anonim spunea...

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,9% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a atins miercuri maximul ultimelor şase luni, evoluţie care i-a determinat pe unii investitori să vândă pentru a marca profituri pe creşterea de 18% înregistrată de indice de la sfârşitul lunii noiembrie.

Indicii FTSE (Londra) şi CAC 40 (Paris) au pierdut 0,9% fiecare, în timp ce DAX (Frankfurt) s-a retras cu 1,3%.

Liderii zonei euro iau în calcul amânarea parţială sau totală a celui de-al doilea acord de finanţare externă pentru Grecia, statul elen riscând astfel intrarea în faliment.

Încrederea investitorilor a fost însă afectată şi de datele dezamăgitoare privind investiţiile din China şi de avertismentul Moody's că ar putea retrograda 17 bănci de anvergură globală şi 114 de instituţii financiare europene din cauza efectelor crizei datoriilor de stat asupra sistemului financiar mondial.

Indicele sectorului bancar a deschis în coborâre cu 1,6%.

Anonim spunea...

Grecia se confruntă cu o campanie pentru excluderea ţării din zona euro, a declarat, miercuri, ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos, într-un avertisment dramatic adresat politicienilor eleni pentru a evita orice noi întârzieri pentru aprobarea celui de-al doilea pachet de ajutor financiar.

"Există acum în mod clar puteri în Europa care se joacă cu focul (...) şi care ar vrea Grecia în afara zonei euro. Nu trebuie să oferim nimănui scuza care ar conduce la implementarea acestui scenariu îngrozitor pentru Grecia şi economia mondială", a spus Venizelos, după o întâlnire miercuri cu preşedintele ţării, Karolos Papoulias, potrivit agenţiei elene Athens News.

Ministrul s-a întâlnit cu preşedintele după ce miniştrii de Finanţe din zona euro au anulat o întâlnire programată miercuri la Bruxelles, afirmând că Grecia nu a îndeplinit toate condiţiile pentru aprobarea unui al doilea pachet de împrumuturi externe, de 130 de miliarde de euro

Anonim spunea...

Chiar interesant. Cea ce am citit pe website-ul dvs. despre Blogger: PROXEMIS - MANAGEMENTUL RISCURILOR - Trimiteti un comentariu m-a impresionat. Te felicit pentru dezvoltarea risc-management-proxemis.blogspot.kr, care e un site care merita citita.