Discuţiile legate de eliberarea tranşei în valoare de 130 de miliarde de euro necesară pentru salvarea Greciei de la faliment au durat mai bine de 12 ore, precizează The Guardian. "Miniştrii (de Finanţe din zona euro) redactează declaraţia finală", a anunţat un oficial european, după ce a anunţat că forumul Eurogrupului a ajuns la un acord asupra acestui plan, după mai multe negocieri intense. Miniştrii de Finanţe ai zonei euro au aprobat marţi dimineaţa planul de salvare a Greciei, care cuprinde un ajutor public şi o ştergere parţială a datoriei greceşti deţinută de creditori privaţi, au anunţat mai multe surse europene, relatează AFP. Liderii europeni, printre care se numără şi cancelarul german Angela Merkel, vor să scoată moneda unică din criză pe fondul apariţiei unor semne de îmbunătăţire a situaţiei economiei globale. Privirile se întorc spre Grecia în timp ce ameninţarea colapsului economic şi ieşirea din zona euro au alimentat îngrijorarea oficialilor care sunt de părere că un astfel de scenariu ar putea să provoace haosul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Evangelos Venizelos, ministrul de finanţe grec, a declarat că statul său a întrunit toate condiţiile stabilite de către liderii săi şi că poporul elen a făcut toate sacrificiile necesare.
"Ne aşteptăm să încheiem o lungă perioadă de incertitudine care nu a fost nici în beneficiul economiei Greciei şi nici în cel al zonei euro", a declarat, luni, ministrul de finanţe elen care a mai adăugat şi că liderii europeni trebuie să trimită astăzi "un mesaj clar" conform căruia deciziile vor fi luate pe reguli de bază,"stabile", şi nu vor continua să se schimbe.
Liderii europeni, printre care se numără şi cancelarul german Angela Merkel, vor să scoată moneda unică din criză pe fondul apariţiei unor semne de îmbunătăţire a situaţiei economiei globale. Privirile se întorc spre Grecia în timp ce ameninţarea colapsului economic şi ieşirea din zona euro au alimentat îngrijorarea oficialilor care sunt de părere că un astfel de scenariu ar putea să provoace haosul.
Grecia a fost salvata cu banii pe care Romania i-a pierdut de la UE. Acum e clar de ce nu vor si nu vor guvernantii sa acceseze fondurile. PDL e in cardasie cu UE si isi cumpara sederea iar romanii mor de foame
Băncile vor şterge 107 miliarde de euro din datoria Greciei
Acordul negociat între Grecia şi băncile sale prevede o reducere de 53,5 la sută din valoarea iniţială a obligaţiunilor pe care acestea le deţineau, ceea ce înseamnă ştergerea a 107 miliarde de euro din datorie, anunţă marţi un comunicat al comitetului creditorilor privaţi ai Greciei.
La finalul unor noi negocieri maraton, creditorii privaţi au acceptat să-şi mărească participarea la cel de-al doilea plan de susţinere a Greciei, în condiţiile în care reducerea prevăzută iniţial era de 50 la sută. Pierderile reale din conturile creditorilor privaţi vor fi de peste 70 la sută
Monetare, citat de AFP.
„Planul de salvare a Greciei este bazat pe o condiţie clară: consolidarea supravegherii Greciei şi impunerea unei misiuni a Comisiei Europene prezentă permanent la Atena“, care va ajuta Grecia să-şi modernizeze aparatul de stat, a adăugat Rehn.
De asemenea, „Troika (FMI-Comisia Europeană-Banca Centrală Europeană) îşi va spori în mod semnificativ prezenţa“ în Grecia, a precizat Jean- Claude Juncker, preşedintele Eurogrupului.
Condiţiile sunt însă prea laxe, spun unii oficiali din UE. Jan Kees de Jager, ministrul olandez de Finanţe, a cerut termeni mult mai duri în cadrul negocierilor de azi-noapte. El a cerut supravegherea permanentă a statului elen de către UE şi FMI pentru a controla mai bine progresul reformelor şi implementarea măsurilor de austeritate.
Miniştrii de Finanţe au decis totodată ca o parte din împrumut să fie vitrată direct către un fond blocat, iar acestea vor fi folosite în primul rând pentru rambursarea datoriei publice. Această măsură va permite ca „fondurile împrumutate Greciei să fie mai bine urmărite şi supravegheate“, au adăugat oficialii.
Mecanismul este însă unul termporar, care va funcţiona până când Grecia va introduce în Constituţie o clauză care să garanteze că gestionarea datoriei este prioritatea statului. Atena are termen de două luni pentru a adopta clauza
Trimiteți un comentariu