joi, 9 februarie 2012

Agenţia de evaluare Standard & Poor's a anunţat astăzi că Grecia va fi probabil retrogradată la "selective default" dar numai temporar, în timp ce ţara finalizează negocierile privind schimbul de acţiuni, transmite Reuters. Curând după finalizarea negocierilor, ratingurile Greciei vor fi revizuite în creştere, dar totuşi la 'un nivel scăzut', care va depinde de modul în care va fi redusă datoria ţării la un nivel sustenabil, a explicat analistul S&P, Frank Gill. Profesorul de economie Yanis Varoufakis a declarat, la CNBC, că ajutorul extern primit de eleni de la instituțiile financiare nu pare a avea niciun rezultat. "Acest ajutor extern nu este, în mod cert, un răspuns pentru Grecia, pentru zona euro sau pentru lumea întreagă. Grecia ar trebui să intre în faliment imediat, fără nicio discuţie despre ieşirea din zona euro. Este o problemă clasică de faliment, ce durează deja de doi ani", a spus profesorul de la Universitatea din Atena.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Noul raport al Comisiei Europene (CE) privind combaterea corupţiei la Bucureşti nu a mulţumit Olanda, ţara care se opune aderării României la spaţiul Schengen. Olanda a legat aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie Schengen de rapoartele de monitorizare, deşi purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a subliniat că nu există nici o legătură între ele.



Ministrul olandez al afacerilor europene, Ben Knapen, a declarat pentru RFI: „Progresele sunt vizibile în ambele ţări (România şi Bulgaria), mai ales în România. Este un pas înainte, dar mai trebuie făcute multe”. Oficialul olandez a amintit că înainte de a lua o decizie favorabilă aderării României la spaţiul Schengen, ţara sa aşteaptă două rapoarte consecutive ale CE care să remarce progrese în domeniul justiţiei la Bucureşti. Raportul CE din luna februarie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul Justiţiei (MCV) a remarcat o îmbunătăţire majoră a situaţiei în combaterea corupţiei, dar şi o serie de întârzieri. Următorul raport al CE este aşteptat în luna iulie

Anonim spunea...

Miniştrii de Finanţe din zona euro se vor întâlni astăzi pentru discuţii pe marginea celui de-al doilea pachet de ajutor extern pentru Grecia, potrivit anunţului făcut, ieri, de ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble.
Liderii politici din Grecia au continuat, ieri, să negocieze în privinţa măsurilor de austeritate şi a reformelor cerute de instituţiile financiare internaţionale în schimbul unui nou acord de ajutor extern. Liderii din zona euro sunt tot mai nemulţumiţi de întârzierile Atenei în privinţa acordului politic privind măsurile necesare obţinerii pachetului de sprijin