Ministerul Economiei vrea să obţină, în luna noiembrie, 600 de milioane de euro din vânzarea pe bursă a 15% din acţiunile societăţii Romgaz Mediaş, arată surse de presă. Şeful Direcţiei de privatizare din Departamentul Energie al Ministerului Economiei, Gabriel Dumitraşcu, a menţionat: "În noiembrie suntem hotărâţi să lansăm listarea Romgaz. Lucrurile sunt ceva mai simple, pentru că pe piaţa de capital este percepută ca un foarte bun plasament. Suma de 600 milioane de euro pentru 15% este puţin cam mare pentru posibilităţile pieţei de capital, de aceea analizăm o listare duală, la BVB şi alternativă fie la Londra, fie la Varşovia". Romgaz a anunţat, săptămâna trecută, că a finalizat o investiţie la Cojocna, judeţul Cluj, unde va fi pus în producţie un grup de sonde pentru a valorifica gazele naturale prin alimentarea a două grupuri electrice cu puteri de 1,4 MW.
Grupul Rompetrol, prin subsidiara sa din Franţa şi Spania, Dyneff, a deschis recent două noi benzinării (Rompetrol şi Dyneff) şi a finalizat dezvoltarea în parteneriat cu grupul Total a unui terminal petrolier în Port la Nouvelle (Marea Mediterană), investiţiile totale ridicându-se la peste 50 milioane dolari, se arată într-un comunicat trimis redacţiei. Cătălin Dumitru, director general Dyneff Franţa şi Spania, a declarat: "Parte a Grupului Rompetrol din 2006, Dyneff continuă tradiţia antreprenorială a companiei de a crea şi oferi clienţilor servicii şi produse inovatoare, de a fi printre principalii actori în segmentul de distribuţie carburanţi în regiunea de sud a Franţei şi un partener strategic pentru reţelele de hypermarketuri. Compania asigură prin activele sale din Franţa şi Spania cadrul necesar dezvoltării KazMunayGas (unicul acţionar al Grupului Rompetrol) în Europa de Vest, susţinând astfel obiectivul KMG de a fi până în 2020 între primele 30 de companii petroliere din lume". "Noile staţii de distribuţie reprezintă două concepte diferite, staţia premium Rompetrol, care face parte din reţeaua de benzinării situate pe autostrăzi şi cea sub brand Dyneff specifică zonelor urbane", se mai arată în comunicat. În ceea ce priveşte terminalul petrolier din Port la Nouvelle (Marea Mediterană), structura tehnică a acestuia permite importul, stocarea şi comercializarea tuturor tipurilor de carburanţi şi componente bio. Lucrările au vizat modernizarea şi extinderea facilităţilor existente deţinute de cele două companii. Conform comunicatului, această colaborare este bazată pe experienţa şi competenţele celor două companii în vederea creşterii volumelor vândute, menţinând în acelaşi timp eficienţa costurilor operaţionale şi logistice. Valoarea totală a investiţiei realizată până acum este de aproximativ 41 milioane dolari, proiectul urmând a fi extins în următorii ani.
12 comentarii:
Grupul austriac OMV, liderul consorţiului Nabucco, a alocat 55 milioane euro pentru acoperirea pierderilor legate de Nabucco Vest.
Acţionarii consorţiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa).
Consorţiul spera să convingă consorţiul Şah Deniz II, care dezvoltă zăcământul uriaş de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, să selecteze Nabucco Vest ca rută de transport al gazelor spre Europa.
Consorţiul Şah Deniz II a ales însă o altă conductă, respectiv Trans-Adriatic Pipeline (TAP), cu destinaţia în Italia, ca rută de export către Europa.
Trasngaz este controlat de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Fosta companie aeronautică Dac Air a început executarea unor popriri în valoare de peste 19,3 milioane de dolari, asupra activelor Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), potrivit declaraţiilor oficialilor instituţiei, date pentru ECONOMICA.NET. Popririle blochează o parte din conturile AAAS, dar şi pachete de acţiuni la 65 din companiile din portofoliul acesteia. Dac Air este o companie, inactivă în domeniul său, controlată direct, până nu demult, de omul de afaceri George Constantin Păunescu, celebru în anii '90 pentru afacerile cu statul.
Franţa şi Germania au prezentat astăzi propuneri şefului diplomaţiei europene, Catherine Ashton, pentru a întări cooperarea militară în cadrul Uniunii Europene (UE), înaintea unui summit major privind apărarea ce va avea loc în luna decembrie, arată AFP.
Într-o scrisoare comună, miniştrii francez şi german de externe, Laurent Fabius şi Guido Westerwelle, şi omologii lor de la apărare, Jean-Yves Le Drian şi Thomas de Maiziere, apreciază că Europa este chemată să-şi asume un rol crescut în materie de pace şi securitate.
"Într-o lume care se schimbă, cu noi centre de putere şi ameninţări asimetrice crescute ca securitatea cibernetică sau terorismul, Europa este chemată să-şi asume o mai mare responsabilitate", au scris responsabilii francezi şi germani în scrisoare.

Am mai povestit aici postura cinică în care se găseşte economia României, a cărei singură şansă de-a supravieţui crizei este ca Fed şi BCE să tipărească bani fără număr.
Toate efectele nocive din ţările gazdă nu contează prea mult: în economiile marginale, banii “răi” se transformă ca prin magie în bani “buni”.
Ei bine, distracţia s-a cam terminat. În SUA – cel puţin – Ben Bernanke (pus deja pe făraş de Barack Obama) a anunţat că va pune frână programului de relaxare cantitativă, adică de finanţare directă a deficitului bugetar cu bani tipăriţi.
Încă nu se întrevede vreun consens despre cât a ajutat şi cât a încurcat politica “inflaţionistă”, nici dacă e cazul să mai continue. Un lucru însă devine destul de cert. Cu dobânzi aproape de zero şi un deficit bugetar imposibil de echilibrat, pentru SUA este din ce în ce mai greu să atragă bani reali. Mai ales că banii reali abia dacă mai există.
Dacă nu cumva Fed se răzgândeşte, consecinţele vor fi severe: creşte preţul banilor în toată lumea şi scade preţul a aproape orice altceva: acţiuni, mărfuri, imobiliare etc. Iar Europa va fi forţată să intre în licitaţie.
Pentru statele marginale, ca România, asta înseamnă o creştere de dobânzi asemănătoare cu cea care a trimis economia în ruină la începutul anilor ‘80. Socoteala este simplă – dacă banii sunt puţini iar SUA şi ţările “sigure” din zona Euro oferă dobânzi bune, de 3-4%, de ce să împrumuţi România la 5%? De ce s-o împrumuţi, indiferent de dobândă? De pe fundul prăpastiei fiscale, nu va mai putea returna nimic.
În România sunt mai mulţi securişti pe cap de locuitor chiar decât în SUA. Oare n-are nici unul pic de caracter? Sau le-a fost închisă gura înainte de-a apuca să zică ceva? Sau serviciile româneşti nu fac nimic ilegal? Sau poate doar freacă duda în cel mai mare secret?
Păi jaful din banii publici ar fi un subiect de interes. Sau listele de impostori “acoperiţi” din politică şi justiţie. Sau cum e maimuţărită legea când e vorba de interceptări. Sau secretele neguroase ale istoriei recente.
România are, teoretic, nu una ci două şanse ca o parte sau toate aceste lucruri să iasă la suprafaţă.
Una este exact caracterul: puţinii care au sunt acolo ca să “servească patria” ştiu deja că au sfârşit în slujba unui cartel de tâlhari şi că singurul mod în care îşi pot face datoria este să spună adevărul.
Cealaltă este chiar ticăloşia: cei mulţi care sunt acolo să-şi “facă un rost” şi care văd că nu mai e pic de carne pe os, se vor grăbi să pună mâna pe “secrete”, ca pârghie de şantaj sau măcar ca poliţă de asigurare.
Mark Mobius are dreptate, insa numai la nivel statistic-macroeconomic!Nu se vorbeste nimic de starea de pauperizare accentuata la nivelul cetateanului, salarii mizere...50% din angajati au 800 ron brut...somajul real care trece de 20%...lipsa infrastructurii...un aparat bugetar hyperdimensionat, cel putin 500,000 angajati inutili!!!!...Masurile corecte ar fi in viziunea mea:
1.Diminuarea drastica a apartului bugetar, in 2-3 ani, se vor putea face economii de 4-5 miliarde de euro!
2.Privatizari doar prin BVB-transparenta si corectitudine!!
3.Reluarea unui program ambitios de investitii prioritizate!!!
4.Combaterea evaziunii fiscale, evaluate la 10-12 miliarde euro anual!!!!
Dacă vă supăraţi când pierdeţi o bancnota de 10 lei, imaginaţi-vă ce ar însemna să pierdeţi 33 de miliarde de dolari şi odată cu ei, titlul de "unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei".
Este povestea unui magnat brazilian din industria petrolului care a căzut din vârf într-un timp scurt. Pentru Eike Batista viaţa era frumoasă, pe a opta poziţie din lume ca avere şi la un moment dat chiar şi-a propus să îl depăşească şi pe Carlos Slim (cel mai bogat om din lume), scrie Huffington Post.
Nu a durat foarte mult şi Batista a pierdut circa 33 de miliarde de dolari din averea toală de 34 de miliarde în decurs de 16 luni, conform Bloomberg.
Care a fost problema?
Conglomeratul de firme deţinut de brazilian a pierdut 90% din valoare în decurs de un an. Batista a mai rămas cu o sumă de 200 de milioane de dolari, dacă includem şi restul de datorii către investitori.
"Îmi voi achita toate datoriile", spune Batista, un personaj cunoscut pentru optimism şi jovialitate, care, chiar şi în faţa unei astfel de pierderi, a rămas senin.
1. Posibile probleme si recomandari
(mesaj trimis de Pandele în data de 30.07.2013, ora 13:01)
1. sistemele informatice care gestioneaza aplicatii online de proiecte se dovedesc fragile in momentul deschiderii. de nenumarate ori s-a dat vina pe sisteme precum: actionweb (posdru) si sistemul de la OI IMM (poscce) pentru blocaje. va rugam sa faceti un test tehnic pentru un numar de utilizatori (estimativ cati potentiali aplicanti aveti) si publicati rezultatele. " dragi solicitanti, am testat sistemul. el s-a comportat onorabil pentru un volum de 1000 de useri (voi reveni la acest numar) care introduc date in paralel" .
in felul acesta:
- va asigurati ca nu se blocheaza sistemul la un volum rezonabil de useri
- asigurati aplicantii de faptul ca inregistrarea va decurge normal ... pentru un volum rezonabil. daca, si nu este putin probabil, vor fi "stakeholderi" care vor incerca blocarea
prin atacul sistemului cu useri virtuali, puteti dovedi acest fapt. " am testat pentru 1000, am fost spamati de 20000". Lucrul asta s-a intamplat in repetate randuri, sunt firme care practica aceasta tactica in momente de imbulzeala pe o platforma electronica.
2. formularul de inscriere online, toate detaliile (nr maxim de caractere/ casuta text; formatul acceptat pe fiecare casuta; eventuale chei de control ale sistemului- de ex verificare concordanta sume) ar trebui publicate cu un timp rezonabil inaintea deschiderii.
in felul acesta:
- nu veti surprinde pe nimeni cu detalii ce pot ingreuna inscrierea.
- ii puteti asigura ca pot si incuraja pe beneficiari sa faca aceasta introducere singuri, fara ajutorul consultantilor. intarzierile in introducere si depunere vor genera
multe probleme. daca acest proces si-l asuma direct beneficiarii (aplicantii) eliminati multe probleme. de exemplu, cele generate de scuzele uzitate de consultantii
care gresesc "au facut ei ceva sa ne intarzie pentru ca au deja liste.." etc.
3. programati ora de test cu potentialii beneficiari. depunerea e intr-o luni. cu o saptamana inainte puteti invita toti potentialii beneficiari sa testeze formularul online. in comunicare puteti insista asupra importantei acestui test. unul dintre obiective fiind fixarea parametrului pentru testul tehnic (de la punctul 1). daca testul este promovat pin aceleasi canale prin care a fost promovat apelul, numarul estimat de aplicanti in baza vizitatorilor la ora de test este o solutie cat se poate de eficace .
foarte important ar fi sa subliniati importanta ca "beneficiarii finali sa faca acest test pentru cate un proiect, participarea individuala la test asigurand sanse egale ". pentru ca altfel consultantii vor face ei introducerea pentru mai multe proiecte (ceea ce nu e deloc convenabil).
4. organizarea depunerii la ghiseu e foarte importanta. asigurati aplicantii ca nu vor fi blocaje si ca nu este o solutie sa se aseze la coada de la ora 7, blocand accesul in asteptarea dosarelor sau depunerea unui numar mare de cereri de catre o singura persoana. acestea pot fi rezolvate prin:
-asigurarea ordinii publice
-introducerea cerintei ca inregistrarea sa se faca avand o procura de la administrator si o persoana poate depune un numar maxim de dosare.
5. de ce blocati apelul la acoperirea a 100%? sigur vor fi multe neeligibile. Daca ati bloca la 130% de exemplu, ati avea o lista de rezerva si nu ar mai trebui sa organizati o etapa. E adevarat, 23% vor fi respinsi. Dar acesta nu e un procent deloc mare si sunt respinsi din cauze administrative, nu din motive ce pot fi considerate subiective.
* Procedura de acordare a ajutoarelor de minimis presupune parcurgerea următoarelor etape:
- publicarea pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a duratei sesiunii şi a datei de la care pot fi înregistrate cereri de acord pentru finanţare;
- înregistrarea online a cererii de acord pentru finanţare;
- depunerea sau transmiterea prin poştă sau alte servicii de curierat, la registratura generală a MFP, a cererii de acord pentru finanţare, însoţită de documentele justificative;
- evaluarea cererii de acord pentru finanţare;
- soluţionarea cererii de acord pentru finanţare;
- primirea acordului pentru finanţare sau a scrisorii de respingere de către întreprinderea solicitantă;
- demararea investiţiei, în cazul primirii acordului pentru finanţare;
realizarea totală sau parţială a investiţiei, potrivit acordului pentru finanţare;
- solicitarea plăţii ajutorului de minimis aferent cheltuielilor eligibile efectuate;
- verificarea la faţa locului de către reprezentanţii MFP a cheltuielilor eligibile efectuate, pentru care se solicită plata ajutorului de minimis;
- plata ajutorului de minimis de către Ministerul Finanţelor Publice;
- menţinerea investiţiei pe o perioadă de trei ani de la finalizarea acesteia;
- revocarea acordului pentru finanţare şi recuperarea corespunzătoare a ajutorului de minimis plătit, în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei în vigoare privind schema de minimis.
*
Reprezentanţii Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi
Turism ne-au spus că au fost făcute teste la softul de înregistrare. Potrivit surselor citate, "în cazul blocării site-ului, acesta este asigurat cu un back-up prin mai multe servere astfel încât înscrierea să nu fie perturbată".
Printre modificările aduse de ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism Maria Grapini se numără eliminarea celor trei indicatori - solvabilitate, lichiditate şi profitabilitate - în selecţia proiectelor, plata ajutorului de minimis la 30 zile de la primirea documentelor, înscrierea online în program şi introducerea ca eligibile a mijloacelor fixe şi halelor de producţie.
1. Posibile probleme si recomandari
(mesaj trimis de Pandele în data de 30.07.2013, ora 13:01)
1. sistemele informatice care gestioneaza aplicatii online de proiecte se dovedesc fragile in momentul deschiderii. de nenumarate ori s-a dat vina pe sisteme precum: actionweb (posdru) si sistemul de la OI IMM (poscce) pentru blocaje. va rugam sa faceti un test tehnic pentru un numar de utilizatori (estimativ cati potentiali aplicanti aveti) si publicati rezultatele. " dragi solicitanti, am testat sistemul. el s-a comportat onorabil pentru un volum de 1000 de useri (voi reveni la acest numar) care introduc date in paralel" .
in felul acesta:
- va asigurati ca nu se blocheaza sistemul la un volum rezonabil de useri
- asigurati aplicantii de faptul ca inregistrarea va decurge normal ... pentru un volum rezonabil. daca, si nu este putin probabil, vor fi "stakeholderi" care vor incerca blocarea
prin atacul sistemului cu useri virtuali, puteti dovedi acest fapt. " am testat pentru 1000, am fost spamati de 20000". Lucrul asta s-a intamplat in repetate randuri, sunt firme care practica aceasta tactica in momente de imbulzeala pe o platforma electronica.
2. formularul de inscriere online, toate detaliile (nr maxim de caractere/ casuta text; formatul acceptat pe fiecare casuta; eventuale chei de control ale sistemului- de ex verificare concordanta sume) ar trebui publicate cu un timp rezonabil inaintea deschiderii.
in felul acesta:
- nu veti surprinde pe nimeni cu detalii ce pot ingreuna inscrierea.
- ii puteti asigura ca pot si incuraja pe beneficiari sa faca aceasta introducere singuri, fara ajutorul consultantilor. intarzierile in introducere si depunere vor genera
multe probleme. daca acest proces si-l asuma direct beneficiarii (aplicantii) eliminati multe probleme. de exemplu, cele generate de scuzele uzitate de consultantii
care gresesc "au facut ei ceva sa ne intarzie pentru ca au deja liste.." etc.
3. programati ora de test cu potentialii beneficiari. depunerea e intr-o luni. cu o saptamana inainte puteti invita toti potentialii beneficiari sa testeze formularul online. in comunicare puteti insista asupra importantei acestui test. unul dintre obiective fiind fixarea parametrului pentru testul tehnic (de la punctul 1). daca testul este promovat pin aceleasi canale prin care a fost promovat apelul, numarul estimat de aplicanti in baza vizitatorilor la ora de test este o solutie cat se poate de eficace .
foarte important ar fi sa subliniati importanta ca "beneficiarii finali sa faca acest test pentru cate un proiect, participarea individuala la test asigurand sanse egale ". pentru ca altfel consultantii vor face ei introducerea pentru mai multe proiecte (ceea ce nu e deloc convenabil).
4. organizarea depunerii la ghiseu e foarte importanta. asigurati aplicantii ca nu vor fi blocaje si ca nu este o solutie sa se aseze la coada de la ora 7, blocand accesul in asteptarea dosarelor sau depunerea unui numar mare de cereri de catre o singura persoana. acestea pot fi rezolvate prin:
-asigurarea ordinii publice
-introducerea cerintei ca inregistrarea sa se faca avand o procura de la administrator si o persoana poate depune un numar maxim de dosare.
5. de ce blocati apelul la acoperirea a 100%? sigur vor fi multe neeligibile. Daca ati bloca la 130% de exemplu, ati avea o lista de rezerva si nu ar mai trebui sa organizati o etapa. E adevarat, 23% vor fi respinsi. Dar acesta nu e un procent deloc mare si sunt respinsi din cauze administrative, nu din motive ce pot fi considerate subiective.
Varga Gabor (UDMR) a fost demis de la conducerea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), potrivit surselor de presă.
Domnia sa a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, la începutul lunii iulie, la un an și 6 luni închisoare cu suspendare condiţonată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Decizia de eliberare din funcţie a fost semnată, astăzi, de premierul Victor Ponta.
Varga conducea OSIM din toamna anului 2010.
Trimiteți un comentariu