joi, 24 ianuarie 2013

Unsprezece tari din Uniunea Europeana au obtinut marti aprobarea celorlalte state membre pentru a aplica o taxa asupra tranzactiilor financiare, a anuntat ministrul francez al Economiei, Benoit Hamon, citat de AFP."O cooperare intarita a fost adoptata" in cadrul reuniunii ministrilor de Finante ai celor 27 de state membre, care a avut loc la Bruxelles, a spus Hamon.
Aceasta era ultima aprobare de care aveau nevoie cele 11 state pentru a aplica noua taxa, dupa cel al Comisiei Europene, in octombrie, si cel al Parlamentului European, in noiembrie.
Hamon, care a afirmat ca doreste aplicarea taxei "cat mai repede posibil", a precizat ca asteapta acum "un text practic si rapid" din partea Comisiei Europene. "Este un fapt pozitiv ca exista 11 state in UE care vor introduce o taxa ce incepe sa deseneze ce este lumea post-Lehman Brothers", a subliniat ministrul francez.  Este vorba despre prima cooperare intarita intre tarile europene in domeniul fiscal. Franta, Germania, Belgia, Portugalia, Slovenia, Austria, Grecia, Italia, Spania, Slovacia si Estonia sunt cele 11 state implicate in aceasta procedura.  Potrivit propunerii initiale inaintate de Comisie celor 27 de tari membre in urma cu un an si jumatate, dar care ar putea fi modificata, se are in vedere taxarea tuturor tranzactiilor intre institutiile financiare (banci, burse, societati de investitii, companii de asigurare, hedge funds). Schimburile de actiuni si obligatiuni ar urma sa fie taxate cu 0,1% iar contractele derivate cu 0,01%. Taxa se aplica in momentul in care cel putin o institutie financiara care participa la tranzactie este din UE, chiar daca tranzactia are loc in afara Uniunii.

8 comentarii:

Anonim spunea...


SUA ridica suspendarea generalului John Allen pentru functia de sef al NATO


Acum o zi Adriean Videanu ar fi dispus sa candideze la presedintie din partea PDL, daca partidul i-o cere


Acum o zi Crin Antonescu nu doreste renuntarea la mandatul de 5 ani pentru presedinte


Acum o zi Noua organigrama si planul de reorganizare al TVR prevede concedierea a 698 de angajati de la 1 februarie


Acum o zi Oltchim Ramnicu Valcea a invins nationala Romaniei, scor 37-22, intr-un meci amical


Acum o zi Ce este prietenia? Un text superb de Ioana Parvulescu


Acum o zi Traian Basescu: In criza ostaticilor din Algeria, noi nu am avut o problema de informatie, ci de corecta procesare


Acum o zi Spitalele CFR din tara trec in subordinea Ministerului Sanatatii; casa de asigurari a Ministerului Transporturilor, desfiintata - proiect


Acum o zi Aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen depinde de raportul MCV de la sfarsitul lunii - ministrul irlandez al Justitiei


Acum o zi Fostul secretat de stat de la Finante, Gratiela Iordache, si fosti sefi ai Galaxy Tobacco, achitati intr-un caz de evaziune fiscala

Anonim spunea...

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, la emisiunea "Sinteza zilei" (Antena 3) ca nu este foarte multumit de activitate aguvernului si de buget, dar sustine ca e u buget realist care ne va feri de imprumuturi mari de pe piata internationala.Seful Guvernului anunta ca nu vor exista reduceri de pensii si salarii in 2013, dar a anuntat introducerea de noi impozite si taxe. Un astfel de impozit este anuntat pentru agricultura si zootehnie, care va fi usor diminuat dar se va aplica tuturor. Ponta a mai anuntat ca salariul minim pe economie va fi majorat in doua etape-februarie si iulie-urmand sa ajunga la 800 de lei. Pensiile vor fi indexate de asemenea cu 4%.

Anonim spunea...

Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat, miercuri, punerea în aplicare a noii scheme organizaţionale a instituţiei, care va deveni operaţională de la 1 februarie şi care va conţine 2.450 de locuri de muncă, în timp ce 698 de angajaţi vor fi concediaţi, potrivit Mediafax.


Potrivit unui comunicat cu titlul "TVR - un nou început", Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a aprobat, în şedinţa de miercuri, 23 ianuarie, punerea în aplicare a noii scheme organizaţionale.

"Noua organigramă a SRTv va deveni operaţională începând cu data de 1 februarie 2013 şi va conţine 2.450 de locuri de muncă, cuprinzând şi un număr de 55 de cazuri sociale", se spune în comunicat.

Potrivit comunicatului, hotărârea de suplimentare a numărului angajaţilor SRTv a fost adoptată cu 8 voturi "pentru" şi 5 "împotrivă", "fără a dezechilibra parametrii economici previzionaţi în Programul de redresare economică a SRTv aprobat prin Hotărârea CA nr. 110 din 2012".

Surse au declarat miercuri seară că "pentru" au votat Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, Claudiu Brînzan, Cristian Niţulescu, Lucia Hossu Longin, Nagy Zoltan Levente, Raico Cornea, Gabriel Tufeanu şi Nicoleta Nicolicea, în timp ce "împotrivă" au votat Ada Meseşan, Radu Carp, Romina Gabriela Surugiu, Valentin Nicolau şi Sorin Burtea.

Anonim spunea...

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, în replică la propunerea lui Traian Băsescu de a demisiona simultan cu cei 588 de parlamentari, că e de acord să-şi dea demisia cei care au intrat "fraudulos" în Legislativ, fără să câştige colegiile.

Anonim spunea...

Guvernul a redus drastic cuantumul taxelor care vor fi percepute operatorilor de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale şi a decis ca plata să fie impusă tuturor firmelor din domeniu, fără excepţie, după ce companiile au reclamat că taxa le va afecta activitatea.

Anonim spunea...

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, la Focsani ca, atat in cazul Rosia Montana cat si in cazul gazelor de sist, trebuie tinut cont de impactul asupra mediului, anunta Agerpres.

"Pana nu exista aviz de mediu, nu exista proiectul Rosia Montana", a afirmat ministrul Economiei, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul PNL Vrancea.

Referindu-se la Rosia Montana, Vosganian a aratat ca, in cazul in care va fi emis avizul de mediu, atunci ar putea avea loc o renegociere a contractului, atat in ceea ce priveste procentul participarii cat si durata exploatarii.

"Cred ca Ministerul Mediului nu se grabeste sa dea avizul de mediu", a afirmat ministrul Vosganian.

In ceea ce priveste gazele de sist, acesta a precizat ca, in acest moment, a permite exploatarea ar insemna ''compromiterea imaginii litoralului''.

Insa ministrul a explicat ca atunci cand tehnologia o va permite iar impactul asupra mediului nu va fi atat de puternic, va trebui reanalizata varianta exploatarii gazelor de sist

Anonim spunea...

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, la Focsani ca, atat in cazul Rosia Montana cat si in cazul gazelor de sist, trebuie tinut cont de impactul asupra mediului, anunta Agerpres.

"Pana nu exista aviz de mediu, nu exista proiectul Rosia Montana", a afirmat ministrul Economiei, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul PNL Vrancea.

Referindu-se la Rosia Montana, Vosganian a aratat ca, in cazul in care va fi emis avizul de mediu, atunci ar putea avea loc o renegociere a contractului, atat in ceea ce priveste procentul participarii cat si durata exploatarii.

"Cred ca Ministerul Mediului nu se grabeste sa dea avizul de mediu", a afirmat ministrul Vosganian.

In ceea ce priveste gazele de sist, acesta a precizat ca, in acest moment, a permite exploatarea ar insemna ''compromiterea imaginii litoralului''.

Insa ministrul a explicat ca atunci cand tehnologia o va permite iar impactul asupra mediului nu va fi atat de puternic, va trebui reanalizata varianta exploatarii gazelor de sist

Anonim spunea...

Guvernul grec a rechizitionat joi metroul din Atena pentru a pune capat unei greve de opt zile impotriva taierilor de salarii, declansand furia sindicatelor si a unei parti a clasei politice, scrie AFP.

Ordinul de rechizitie, care antreneaza concedierea grevistilor, a fost anuntat de ministrul Dezvoltarii, Costis Kadzidakis, la captul unei reuniuni cu premierul conservator Antonis Samaras.

"Nici guvernul, nici societatea nu pot fi luate ostatici de interesele corportatistilor", a declarat ministrul, in cea de-a opta zi a unei greve declarate de justitie "ilegala si abuziva" si care a provocat ambuteiaje enorme in Atena.

"Rechizitionarea inseamna junta" a reactionat un reprezentant al sindicatului, Antonis Stamatopulos, inconjurat de zeci de angajati in principalul depozit din capitala, in cartierul Sepolia.

Sindicatele care reprezinta soferii de autobuze si conductorii trenului electric (care leaga cartierele din nord de portul Pireu) au anuntat ca nu vor munci pana finele dupa-amiezii.

Adunari generale au fost convocate in toate companiile de transport din capitala.

Micul partid de stanga moderata Dimar, membru in coalitia de guvernare, si-a exprimat "dezacordul" fata de rechizitie, o masura exceptionala in Grecia.

Beneficiind pana acum de avantaje salariale, personalul din metrou contesta includerea lor in grila generala de salarii, impusa in sectorul public printr-o aliniere generala in jos, in cadrul masurilor de austeritate.

Principalul sindicat a cerut miercuri un dialog si mentinerea pentru moment a regimului de salarizare.