luni, 3 septembrie 2012

Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 3-6 septembrie 2012, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, şi la sediul MAE, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR).   La ediţia din acest an vor participa trei invitaţi speciali: Lamberto Zannier, secretarul general OSCE, Grigol Vashadze, ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, şi Oleg Efrim, ministrul justiţiei din Republica Moldova.  Desfăşurată sub tematica "Diplomaţia Română după 150 de ani - viziune şi perspective 2020", reuniunea oferă cadrul realizării unui bilanţ al activităţii Ministerului Afacerilor Externe, analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă faţă în viitor, precum şi stabilirii principalelor direcţii de acţiune în activitatea diplomatică pe termen scurt şi mediu.   "Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române este un eveniment cu tradiţie al MAE, iar anul acesta are o însemnătate deosebită datorită marcării a 150 de ani de la înfiinţarea ministerului. Aniversarea punerii bazelor diplomaţiei moderne reprezintă un bun prilej de reflecţie asupra virtuţilor unirii forţelor pentru a servi interesul naţional şi pentru a promova o imagine credibilă şi coerentă a României faţă de partenerii externi", a declarat Titus Corlăţean, şeful diplomaţiei române.  Pe perioada celor două zile ale RADR, diplomaţii români vor participa şi la o serie de sesiuni de lucru pe teme de actualitate, precum diplomaţia economică - fiind organizată inclusiv o întâlnire de lucru cu oamenii de afaceri -, priorităţile strategice europene, vecinătatea estică, mize şi proiecţii de securitate, relaţiile cu statele din Asia-Pacific, America Latină, Africa şi Orientul Mijlociu, comunicarea şi diplomaţia publică sau asistenţa pentru românii din străinătate şi servicii consulare.   În marja RADR 2012 va avea loc, la Ateneul Român, şi un concert de gală dedicat aniversării a 150 de ani de diplomaţie românească, susţinut de orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijor Horia Andreescu, cu participarea corului Madrigal, dirijor Voicu Popescu.
Informaţii suplimentare : Sesiunea de deschidere a RADR se va desfăşura la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, luni, 3 septembrie 2012, între orele 09.00 și 13.00. Reprezentanţii mass-media vor avea acces la majoritatea momentelor de deschidere (Program ataşat).  La finalul sesiunii de deschidere, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va susţine o conferinţă de presă.  În perioada 3-6 septembrie vor fi organizate şi sesiuni de lucru tematice cu caracter închis dedicate corpului diplomatic român.  Accesul presei la sesiunile publice ale Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române este permis numai în baza acreditării anterioare. Accesul presei acreditate se face pe la intrarea S1 a Palatului Parlamentului, Camera Deputaţilor, la "Steaguri".  Jurnaliştii care au realizat procedurile de acreditare vor putea ridica ecusoanele luni, 3 septembrie 2012, în intervalul orar 08.00-08.45, de la secţiunea de acreditare (Palatul Parlamentului, intrarea S1, Camera Deputaţilor, la "Steaguri").  Pentru ridicarea ecusonului este necesară prezentarea legitimaţiei de presă şi a unui act de identitate.

Un comentariu:

Anonim spunea...

In vederea aderarii la spatiul Shengen, Romania a cheltuit peste 1 miliard de Euro, care in cazul aderarii trebuie rambursat de UE ...ca sa nu dea banii, ni se refuza aderarea = adevarul asta este ...ROMANIA TREBUIE SA FIE SI SA RAMINA SUVERANA -- Noi Cetatenii Romaniei, Cerem iesirea din UE a Romaniei …NU mai vrem in UE…NU mai vrem facturi in euro…nu mai vrem sa fim delapidati de omv, mittal, e-on , enel, apa nova, gaz de suez, etc …NU MAI VREM IN U.E !!!! Sa se organizeze un referendum referitor la iesirea din UE a Romaniei sa votam asupra acestui subiect …NU MAI VREM IN U.E. !!!!!