Agenţia de evaluare financiară Egan-Jones a redus vineri rating-ul Statelor Unite la ”AA-” de la ”AA”, considerând că decizia Fed-ului de a începe o nouă rundă de cumpărare de obligaţiuni în valoare de 40 de miliarde de dolari pe lună va duce la deprecierea dolarului şi la creşterea inflaţiei, notează Bloomberg.
Raportul dintre datoria publică şi PIB-ul Statelor Unite a crescut de la 66% în urmă cu şase ani, la 104% în prezent. Agenţia Egan-Jones a mai redus rating-ul SUA în aprilie. De atunci, randamentul obligaţiunilor suverane pe termen lung, respectiv dobânzile împrumuturilor cu o maturitate de 10 ani ale statului, au scăzut cu patru puncte de bază, la 1,86%.
Programul anunţat de banca centrală americană ”va alimenta bursele şi preţurile mărfurilor, însă în opinia noastră va dăuna economiei şi, prin extensie, va avea efecte negative asupra calităţii creditelor”, se arată în raportul Egan-Jones. ”Majorarea preţurilor mărfurilor va pune sub presiune profitabilitatea afacerilor şi va majora costurile pentru consumatori, reducând astfel puterea de cumpărare”, argumentează agenţia de rating.
Fed a anunţat joi a treia cea mai mare rundă de cumpărare de obligaţiuni din 2008. Banca centrală americană intenţionează să cumpere obligaţiuni garantate prin ipoteci în valoare de 40 de miliarde de dolari pe lună. Mai mult, Fed nu a stabilit nicio limită privind suma totală pe care o va plăti pentru aceste achiziţii.
Totodată, Rezerva Federală a decis să menţină dobânda cheie de politică monetară aproape de nivelul zero ”pentru o perioadă considerabilă de timp”.
SUA are un rating de Aaa din partea Moody's, AAA de la Fitch şi AA-plus de la Standards&Poor's. Toate cele trei rating sunt cu perspectivă negativă.
Un comentariu:
NICOSIA, Cyprus—Europe's plan for a new single bank supervisor hit its first major roadblock Saturday, with a number of countries saying that a proposed Jan. 1, 2013, launch date left too little time to resolve key issues thrown up by the plan.
On the second day of a meeting of European Union finance ministers in Cyprus, at least four ministers voiced opposition to the supervisor's start date—including the German, Swedish, Dutch and Danish ministers—according to two people familiar with the discussion.
The proposal to put the European Central Bank in charge of policing the more than 6,000 banks in the euro zone is the beginning of an effort to replace the euro zone's patchwork of national banking systems and regulators with the uniform rules of a "banking union," which officials say is necessary to repair Europe's crisis-hit common currency.
But only days after the proposal was published, disagreements over the pace at which this should happen and over the scope of the ECB's role threatened the plan.
Regional leaders agreed in June that the region's bailout fund can start directly recapitalizing banks only once a single supervisor is established. Delaying the supervisor's launch would mean putting off the time when euro-zone banks can receive assistance without that aid increasing the national government's debt load.
There were also widespread concerns Saturday about other aspects of the plan, including whether the supervisor should in fact oversee all euro-zone banks and how to ensure the plans won't marginalize authorities in non-euro zone countries from key regulatory decisions.
Trimiteți un comentariu