BCE a menţinut joi dobânda de politică monetară la 0,75% şi a anunţat
un plan de achiziţii directe de obligaţiuni pentru reducerea costurilor de
împrumut ale statelor cu datorii mari din zona euro. În trimestrul al doilea,
economia zonei euro s-a contractat cu 0,2% faţă de trimestrul precedent, când
avansul a fost zero. "Indicatorii arată activităţi economice slabe până la
sfârşitul acestui an, într-un mediu de incertitudini sporite. Analizând dincolo
de viitorul imediat, anticipăm că economia zonei euro se va redresa foarte
lent", potrivit BCE. Instituţia a explicat că ritmul de creştere va fi afectat
de procesul necesar de echilibrare a balanţelor contabile în sectorul financiar
şi cel non-financiar, de şomajul ridicat şi de redresarea globală inegală.
Riscurile de înrăutăţire a perspectivelor economice sunt legate de tensiunile de
pe unele pieţe financiare din zona euro şi de posibila extindere în economia
reală a regiunii. Aceste riscuri ar trebui să fie ţinute sub control de acţiuni
eficiente ale tuturor liderilor din zona euro, potrivit băncii centrale. BCE a
majorat uşor estimările referitoare la inflaţie, pentru care anticipează un
nivel cuprins între 2,4% şi 2,6% în acest an şi de 1,3% şi 2,5% în
2013.
luni, 10 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
ROMANIA TREBUIE SA FIE SI SA RAMINA SUVERANA -- Noi Cetatenii Romaniei, Cerem iesirea din UE a Romaniei …NU mai vrem in UE…NU mai vrem facturi in euro…nu mai vrem sa fim delapidati de omv, mittal, e-on , enel, apa nova, gaz de suez, etc …NU MAI VREM IN U.E !!!! Sa se organizeze un referendum referitor la iesirea din UE a Romaniei sa votam asupra acestui subiect …NU MAI VREM IN U.E. !!!!!
Trimiteți un comentariu