Euforia generată de QE3, după cum este alintată noua iteraţie a programului de stimulare monetară a economiei Statelor Unite, a fost moderată (n.a. oare a pierit încrederea în Federal Reserve?), dar laudele au fost aproape unanime, cel puţin după cum relatează mass-media. Investitorul elveţian Marc Faber a fost una dintre vocile extrem de critice. Într-o emisiune recentă a televiziunii Bloomberg, el a declarat că "Fed-ul va distruge lumea". Dar de ce ar vrea Federal Reserve să distrugă lumea? L-au mituit ecologiştii habotnici pentru a elimina ameninţarea pe care o reprezintă umanitatea pentru maica Gaia? Acestea sunt întrebări la care vor răspunde istoricii viitorului. Marc Faber a mai declarat în interviul acordat Bloomberg că este "fericit deoarece preţurile activelor din portofoliul său cresc", dar, în calitate de cetăţean responsabil, este deosebit de îngrijorat deoarece "politicile monetare ale Statelor Unite vor distruge lumea". Investitorul elveţian arată că "sub acoperirea bunelor intenţii", ultima decizie a Federal Reserve va conduce la o criză sistemică, urmată de un colaps economic. Majoritatea analiştilor de peste Ocean au fost prinşi pe picior greşit de către Ben Bernanke, aceştia fiind convinşi că o nouă relaxare cantitativă nu va fi anunţată atât de aproape de alegerile prezindenţiale. Deşi Fed-ul a precizat că decizia nu are niciun caracter politic, este greu de crezut acest lucru. Nu trebuie să uităm că Partidul Republican a anunţat că nu îi va prelugi mandatul lui Bernanke, în condiţiile în care va câştiga alegerile. Comitetul de Politică Monetară al Federal Reserve a decis, cu 11 voturi pentru şi unul împotrivă, să renunţe la orice urmă de prudenţă şi să treacă la expansiunea monetară nelimitată.
duminică, 23 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Doi polițiști de la Timișoara au fost trimiși în judecată pentru luare de mită. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat cercetările şi în cazul celor doi poliţişti de la Rutieră, prinşi în timp ce încasau o șpagă în valoare de 600 de lei.
Sursa: www.pressalert.roAgenţii de poliție Petru Jebelean şi Claudiu-Dumitru Micula sunt acuzaţi că au solicitat și primit de la un șofer implicat într-un accident ușor suma de 600 de lei.
Ei au încercat să profite de pe urma unui român stabilit în Italia și nu s-au așteptat că vor fi reclamați. În momentul în care au încasat șpaga au fost prinși în flagrant de polițiștii de la DGA.
În câţiva ani, oraşul Măgurele, situat la 12 kilometri de Bucureşti, va fi Mecca oamenilor de ştiinţă din toată lumea. Aproximativ 1.000 de cercetători în fizică şi chimie şi ingineri din centre internaţionale renumite vor veni anual în orăşelul românesc, pentru a lucra în laboratorul ELI- NP, Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics, care urmează să fie construit în spatele reactorului nuclear din localitate.
Vestea că Bruxelles-ul a aprobat fondurile pentru construcţia laserului de la Măgurele, cel mai mare din lume, s-a răspândit rapid. Institutul de Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN-HH ) din localitate, în cadrul căruia se va construi laboratorul, este vizitat zilnic de ziarişti români şi străini curioşi să vadă locul unde se va construi cel mai mare laser din lume.
Trimiteți un comentariu