vineri, 11 mai 2012

Grecia va părăsi, cel mai probabil, zona euro luna viitoare

Grecia va părăsi, cel mai probabil, zona euro luna viitoare pentru că guvernul de la Atena va rămâne fără bani, iar instituțiile europene nu-i va mai împrumuta bani, spune John Taylor, de la fondul de investiții speculative FX Concepts LLC, citat de Bloomberg.
"Europenii nu le vor mai da bani, FMI nu le va mai da OK-ul. În luna iunie vor rămne fără bani", spune șeful fondului de investiții, care arată că în vara aceasta Grecia va părăsi zona euro.

Din datoria totală a Greciei de 266 de miliarde de euro, aproximativ 194 de miliarde (adică 73%) este la Banca Centrală Europeană, FMI și guverne din zona euro, scrie Bloomberg. În 2010, Grecia avea o datorie de 310 miliarde de euro, dar toată era către sectorul privat..... Acţiunile băncilor greceşti, majoritatea prezente în România, înregistrau pierderi dramatice pe bursa din Atena la începutul acestei săptămânia, ca reacţie la rezultatul alegerilor din Grecia, unde în parlament au intrat în premieră neo-naziştii. De fapt, cea mai mare îngrijorare vine din faptul că în urma rezultatului alegerilor, riscul ca Grecia să părăsească zona euro a crescut brusc la peste 75%, potrivit economiştilor Citi Group.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Zona euro a decis, miercuri seara, să blocheze un miliard de euro din cele 5,2 miliarde pe care urma să le plătească ieri Greciei, respectiv să amâne acest rest de plată până în iunie, din cauza incertitudinilor politice din ţară.
Oficialii europeni au decis să plătească în 10 mai (ieri) 4,2 miliarde euro către Grecia, considerând că restul de un miliard nu este necesar mai devreme de luna iunie.

Anonim spunea...

Guvernul Spaniei a naţionalizat parţial "Bankia" SA, a patra instituţie de credit din ţară, urmărind astfel să înlăture temerile referitoare la capacitatea statului de a stabiliza sectorul financiar.
Statul va deţine 45% din "Bankia", ca urmare a preluării controlului companiei-mamă a băncii, BFA, prin conversia în acţiuni a unui ajutor de stat de 4,47 miliarde de euro acordat anterior, conform anunţului băncii centrale de la Madrid. Banca Spaniei trebuie să aprobe conversia.
Ministerul Economiei din Spania a apreciat că naţionalizarea "Bankia" a fost primul pas necesar pentru asigurarea solvabilităţii acestei bănci şi pentru liniştea deponenţilor.
"Bankia" controlează 10% din depozitele constituite în sistemul bancar al Spaniei, fiind cea mai mare dintre cele opt bănci salvate de guvernul de la Madrid, în ultimii ani.

Anonim spunea...

Asia: Pretul petrolul in scadere datorita cifrelor privind comertul din China (96,14 dolari)


6:27 Ancheta Consiliului National de Etica in cazul Ioan Mang incepe vineri


6:19 Bursa din Tokyo deschide practic nemodificata (+0,11%), se recomanda insa precautie in fata Greciei


5:55 Wall Street inchide fara directie, mai optimist dar precautia persista in randul investitorilor


2:43 Business Report: Ponta: Proiectul Rosia Montana trebuie decuplat total de lobby-ul si interesul politic; Cat castiga un african care lucreaza pentru cel mai bogat roman; Cine trebuie sa depuna situatiile financiare pana pe 29 mai; De ce primesc milionarii scrisoare de la Fisc


2:10 Subiectele Zilei: Viata nevazuta a Centrului Vechi. Cine face legea in locul in care dintotdeauna a dictat doar banul; Vartan Arachelian, intre monarhie si nostalgia comunismului; Dosarele X. Experimentul lui Coanda din Muntii Ciucas; Ghid complet. Cat vor castiga pensionarii din luna mai; Viteazul din Maramures care l-a uimit pe Garibaldi


2:06 EurActiv.ro VIDEO: In premiera, un grup de initiativa lanseaza provocarea ca Romania sa aiba un cuvant de spus in Strategia Europeana de Cloud


1:53 Val de acuzatii de plagiat la adresa ministrului Educatiei, Ioan Mang: Consiliul National de Etica si Academia Romana, sesizate sa verifice lucrarile


1:33 Politic Show: Sorin Oprescu, primul clasat in topul politicienilor la capitolul incredere; Irinel Columbeanu deschide buletinul de vot la Primarie. Vezi pe ce locuri se afla ceilalti candidati; Videanu,despre declaratiile Elenei Udrea: Sa-mi fie continuate proiectele, nu Arena sa-mi poarte numele

Anonim spunea...

La finalul misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks a declarat ca reducerea TVA pentru anumite sectoare sau produse nu are efecte benefice pentru consumatori, intrucat duce adeseori la evaziune, iar FMI nu incurajeaza, ca principiu, cotele diferentiate de TVA.

"Ca principiu general, noi la FMI recomandam sa nu fie niveluri speciale de TVA. O astfel de masura duce la evaziune si nu ajuta sectoarele. Nu recomandam reduceri ale TVA pe anumite sectoare sau produse", a spus Franks.

Cota redusa de TVA la alimente este sustinuta de Guvernul Ponta, care a anuntat ca a inceput sa faca "toate presiunile" asupra ministrului de Finante, pentru introducerea incepand cu anul viitor a unei scheme in care 15% din TVA platita la alimente sa fie restituita producatorului care vinde in mod legal.

Victor Ponta a declarat ca masura reducerii TVA la alimente este necesara si ca aceasta se va regasi "cel tarziu" in proiectul bugetului de stat pe anul 2013.