luni, 21 mai 2012

Cit de idioti sunt cei care conduc Romania...

Guvernul romaniei a "sesizat" CE, asteptin nerabdator  suspendarea fondurilor POSDRU ....cit de idiot sa fii sa ceri sa fii sanctionat ????....Comisia Europeană apreciază faptul că autorităţile de la Bucureşti urmăresc foarte atent (n.n. situaţia misiunilor de audit) şi demonstrează că vor să acţioneze dacă misiunile de audit scot la iveală nereguli însă, până la acest moment, nu a fost luată nicio decizie cu privire la suspendarea plăţilor pentru POSDRU România, au declarat pentru Adevărul Europa, reprezentanţi ai CE. Potrivit acestora, auditorii Comisiei Europene analizeză la acest moment rezultatele recentelor misiunilor de audit din România. „Pentru moment, nu au fost trase concluzii şi nu a fost luată nici o decizie cu privire la eventuala suspendare a plăţilor. În orice caz, orice decizie de suspendare se ia în câteva săptămâni pentru a le fi oferită autorităţilor române posibilitatea de a comenta constatările experţilor", a precizat Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al CE, responsabil de piaţa muncii şi afaceri sociale.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Membrii formatiei Mandinga - printre cei mai frumosi barbati de la Eurovision 2012


20:59 Cronica de teatru: Avalansa, un spectacol despre frica


20:56 Ghidul de netransparenta a actului de justitie


20:38 UPDATE ANAF a dispus blocarea conturilor TVR / SRTV: Masura duce la blocarea activitatii TVR in timpul campaniei electorale


20:32 Cum este cotat meciul Bute-Froch la pariuri


20:09 CM sah: Anand a egalat, cu o victorie in 17 mutari (4-4)


20:08 Premierul Ponta l-a eliberat din functie pe presedintele Autoritatii National Veterinare, Radu Roatis


20:08 AUDIO/INTERVIU Ion Smeeianu, directorul general al Postei Romane: Am facut un memorandum catre Guvern prin care explicam situatia dificila a societatii/Probabil in sedinta de miercuri se va lua o decizie


20:06 Un grup de 14 tari NATO, intre care si Romania, a cumparat cinci drone fara munitie


19:59 Fabricile de diplome (prima parte). O privire asupra universitatilor din Romania in ultimii 20 de ani.

Anonim spunea...

Secretarul general ONU: Există temeri că ar putea izbucni un război civil în Siria22:34
Consiliul European pune gaz pe foc în conflictul Băsescu - Ponta: România va avea un singur scaun la reuniunea informală22:05
Cea mai mare piscină din lume: Atât de spațioasă încât te poți plimba cu barca prin ea21:12
Liga I: Petrolul Ploiești - Sportul Studențesc, 0-3. FC Brașov - FCM Târgu Mureș, 2-121:11
Victor Ponta l-a eliberat din funcție pe președintele Autorității Sanitare Veterinare, Radu Roatiș Chetan20:39
ANAF a blocat conturile TVR, pentru datorii la buget de 308 milioane de lei. Activitatea TVR, blocată pe perioada electorală20:19
Lege care prevede pedepse de 10 ani închisoare pentru abandonarea copiiilor, adoptată tacit în Senat20:06
Țările NATO se vor retrage din Afganistan până în 2014: Controlul va reveni forțelor de securitate afgane19:41
Vladimir Putin a prezentat un Guvern care îi asigură controlul asupra economiei și securității naționale19:12
Legea electorală, votată în comisia juridică: Pragul electoral va fi eliminat