După luni de speculaţii în presa olandeză, grupul financiar SNS Reaal NV a fost naţionalizat. Grupul include banca SNS Bank, aflată pe locul patru în clasamentul instituţiilor financiare considerate de importanţă sistemică în Olanda.
Capitalul băncii s-a redus până aproape de zero sub povara pierderilor generate de portofoliul de credite şi investiţii imobiliare, iar negocierile cu investitori privaţi nu au condus la niciun rezultat.
În presa olandeză au apărut ştiri privind şi interesul primelor trei bănci din sistemul bancar olandez - ING Groep NV, ABN Amro şi Rabobank NV - pentru achiziţionarea unor părţi din SNS. Autorităţile europene au interzis însă ING şi ABN să participe în salvarea SNS, deoarece au beneficiat de susţinerea guvernamentală, după cum scrie Associated Press.... Toate marile bănci din Olanda trebuie să facă faţă reducerii substanţiale a calităţii portofoliului de credite în condiţiile unei dependenţe foarte ridicate faţă de finanţările de pe pieţele internaţionale. În T3 2012, raportul dintre credite şi depozite era de 122% pentru ING, 126% pentru ABN Amro şi 143% pentru Rabobank.
În 2014, aceste bănci trebuie să contribuie cu un miliard de euro la susţinerea SNS Bank pentru a limita costurile suportate de contribuabilii olandezi, conform unei decizii guvernamentale. Primele estimări de la ING şi ABN Amro arată că cele două bănci vor contribui cu până la 350 de milioane de euro, respectiv 250 de milioane la constituirea acestui fond.
După naţionalizarea SNS Reaal NV, sistemul bancar din Olanda este dominat de patru bănci, din care două aparţin statului, în condiţiile în care ABN Amro a fost naţionalizată în 2009.
Dacă aceasta este condiţia sistemului financiar într-una dintre puţinele ţări europene care mai beneficiază de un rating AAA, oare ce surprize ne mai pregăteşte flancul sudic al zonei euro?
Deocamdată, în Italia, scandalurile se extind, iar în Spania cresc provizioanele. Scandalul din jurul băncii Monte dei Paschi a determinat autorităţile italiene să trimită procurorii în vizită şi la alte bănci. Conform surselor judiciare citate de Reuters, sunt vizate şi Banca Nazionale del Lavoro, membră a grupului bancar BNP Paribas, UniCredit, Intesa SanPaolo şi Credem.
Santander, cea mai mare bancă din Spania, şi-a crescut provizioanele până la 18,8 miliarde de euro în 2012, cu 6,6 miliarde peste nivelul din anul precedent, în condiţiile în care autorităţile le-au cerut băncilor să recunoască mai rapid pierderile de pe urma creditelor ipotecare.
Astfel de ştiri au umbrit rambursarea anticipată a creditelor din programul LTRO al BCE, care trebuia să arate cât de rapid se îmbunătăţeşte situaţia sistemului financiar din Europa. sursa bursa.ro

2 comentarii:
Eurodeputatii PNL Ramona Manescu si Cristian Busoi, precum si Corina Cretu de la PSD, au cerut luni seara, in sesiunea plenara a Parlamentului European de la Strasbourg, incetarea monitorizarii Romaniei prin Mecanismul de Cooperare si Verificare, cei trei criticand ultimul raport publicat saptamana trecuta de Comisia Europeana, informeaza Mediafax.
"Avand in vedere reglementarea ambigua a MCV, influenta politica, dar si faptul ca durata stabilita initial de trei ani de la momentul aderarii a expirat, solicit Comisiei Europene sa incheie procedura monitorizarii Romaniei prin MCV", a declarat Ramona Manescu in Parlamentul european, in sectiunea alocata discursurilor de un minut de la finalul sesiunii plenare de luni seara.
Liberalul Cristian Busoi a cerut Comisiei sa corecteze "aspectele neconforme cu realitatea" din ultimul raport si "sa ofere un calendar clar de inchidere a MCV pentru Romania".
La randul sau, Corina Cretu a punctat ca MCV "este profund nedrept la adresa Romaniei si Bulgariei, iar acest dezavantaj trebuie sa inceteze, fie prin instituirea unui instrument valabil pentru toate tarile membre, fie prin desfiintarea MCV".
Europarlamentarii USL au afirmat ca MCV a devenit tot mai politizat, indepartandu-se de la abordarea tehnica initiala si au acuzat faptul ca in ultimul raport se face "o recomandare pentru adoptarea de masuri de cenzurare a presei si de limitare a libertatii de expresie a acesteia pe subiecte legate de justitie", recomandare care "umbreste credibilitatea raportului si pune la indoiala principiile ce stau la baza evaluarii Comisiei Europene", a subliniat Corina Cretu.
Eurodeputatul PSD a argumentand si ca "dintr-un mecanism de cooperare juridica, se tinde spre un instrument de control politic si se incearca o conexare a MCV cu alte dosare cum sunt Schengen si fondurile europene".
"Cei care au scris raportul trebuie sa stie ca CSM este o institutie independenta de actiunea politica sau guvernamentala, ca ANI nu da sentinte irevocabile, ci doar decizii administrative care pot fi confirmate sau infirmate de justitie, ca imunitatea parlamentarilor in Romania este mult mai putin protectiva decat in multe alte tari ale UE. Nu exista trei ministri acuzati de coruptie, nici macar doi cum a revenit Comisia Europeana, niciunul nu e acuzat de coruptie. Sunt alte acuzatii care trebuie confirmate de justitie", a declarat Cristian Busoi
Romanii vor putea compara oficial pe internet care sunt cele mai avantajoase planuri tarifare la telefonia fixa, mobila si internet in prima jumatate a acestui an
13:21 Destramarea iluziei de imperiu. Sumar informativ din Marea Britanie
13:01 Finantele vor analiza, la propunerea mediului de afaceri, doua variante de modificare a sistemului de plata a TVA la incasare
12:45 Europarlamentarii USL au cerut in plenul Parlamentului European incetarea Mecanismului de Cooperare si Verificare
12:42 Victor Ponta, despre propunerile USL privind revizuirea Constitutiei: Referendum in septembrie, presedinte ales direct, sanctionarea migratiei parlamentare
12:34 Oltchim: Trei sute de oameni protesteaza la Ramnicu Valcea
12:34 Jones Lang LaSalle administreaza galeria comerciala din Carrefour Militari incepand cu 1 ianuarie 2013
12:28 Liverpool - Debrecen (Champions League, 2009) - una din partidele suspectate de implicare in mafia pariurilor
12:27 Hidroelectrica lasa grupul Andritz Hydro fara lucrari de retehnologizare de 71,5 milioane euro
12:20 Cat de multe stiu parintii romani despre ce fac copiii lor pe Internet
Trimiteți un comentariu