Cancelarul german Angela Merkel reclama un nou tratat pentru Uniunea Europeana si incearca sa isi convinga partenerii in acest sens, potrivit editiei de luni a saptamanalului Der Spiegel, transmite AFP.
"Guvernul federal vrea sa determine avansarea integrarii europene", scrie revista, care precizeaza ca Merkel spera ca "sefii de stat si de guverne vor organiza o reuniune pentru a pune noi baze juridice pentru UE". Potrivit Der Spiegel, "consilierul pentru Afaceri Europene al cancelarului, Nikolaus Meyer-Landrut, a condus negocieri in jurul acestui proiect la Bruxelles".
"O data pentru o astfel reuniune trebuie sa fie stabilita in cadrul unei intalniri la summitul prevazut in luna decembrie", mai scrie saptamanalul, potrivit caruia una dintre ideile avansate de Berlin ar fi legata de rolul Curtii Europene de Justitie, care "ar putea, spre exemplu, sa primeasca dreptul de a supraveghea bugetele statelor membre si sa le pedepseasca pe cele care creeaza deficit".
Insa, mai arata Der Spiegel, "propunerea nu a provocat entuziasm in randul majoritatii tarilor membre". "In cursul unei intalniri informale intre zece ministri de Externe, o majoritate a respins ideea unei asemenea reuniuni, avansata de catre ministrul german Guido Westerwelle", potrivit aceleiasi surse. De mai multe luni, Angela Merkel insista asupra necesitatii de "mai multa Europa", pentru a raspunde provocarilor generate de criza euro.
"Exista de asemenea etape catre o integrare mai mare care vor necesita schimbari in Tratatul UE. Nu am ajuns acolo, dar nu trebuie sa existe tabuuri", a declarat ea la sfarsitul lunii mai, in timpul unui summit al tarilor riverane de la Marea Baltica.

Un comentariu:
2:34 Supercupa Spaniei Real Madrid - FC Barcelona 2-1, madrilenii intorc rezultatul din tur si castiga primul trofeu al sezonului
0:21 Liga Campionilor CFR Cluj, calificata in grupele Ligii Campionilor, dupa 1-0 cu FC Basel
0:05 VIDEO Jocurile Paralimpice - de la o competitie pentru veterani la un fenomen global
Acum o zi Merkel si Monti indeamna opozitia siriana la pregatiri pentru preluarea puterii
Acum o zi Politia franceza a demolat inca o tabara de tigani de langa Paris
Acum o zi Uciderea tinerei japonezei si combinatorii de pe Aeroportul Otopeni. De ce in Romania trebuie sa se discute lacunele legislative abia dupa ce moare cineva. Politia a fost sesizata in mai multe randuri ca ucigasul acosta persoane in aeroport
Acum o zi VIDEO/FOTOGALERIE Primele impresii de la volanul lui Ford B-Max. Mandrie nationala
Acum o zi Un membru al comandoului Navy Seals contrazice versiunea oficiala a mortii lui bin Laden. Teroristul era neinarmant. Un militar s-a asezat pe cadavrul acestuia, in elicopter, din cauza spatiului insuficient
Acum o zi Vasile Blaga: Nu l-as sfatui pe Traian Basescu sa ii ceara demisia lui Victor Ponta/ Sunt convins ca presedintele Traian Basescu poate coabita cu guvernul USL
Acum o zi Povestea ucigasului japonezei ucise in Corbeanca: Nicolae Vlad are un var inchis pentru trei crime comise intr-o singura noapte
Trimiteți un comentariu