România intenționează să pregătească, până în iulie, o emisiune de eurobonduri, în urma succesului Slovaciei, care a obținut randamente record, a declarat Diana Popescu, director general adjunct în cadrul Trezoreriei statului, transmite Bloomberg. Guvernul vrea să extindă maturitatea bondurilor sale prin vânzarea de eurobonduri cu scadența mai mare de 10 ani, a explicat Diana Popescu, fără a preciza ce sumă speră să obțină România din prima vânzare de euroobligațiuni din 2015. "Intenționăm o tranzacție în primul semestru al anului. Planul nostru este să extindem scadența la mai mult de 10 ani", a afirmat oficialul român. România vrea să împrumute anul acesta 2,5-3 miliarde de euro de pe piețe internaționale în 2015 pentru a acoperi datoriile scadente și a finanța deficitul bugetar. În 13 ianuarie, Slovacia a vândut obligațiuni de 1,5 miliarde de euro, la un randament minim record de 1,422%. A fost primul stat din Europa de Est care a vândut eurobonduri în acest an. Randamentul obligațiunilor românești denominate în euro cu scadența în 2024 a urcat cu două puncte de bază, la 2,16%, conform datelor Bloomberg. România beneficiază de un rating "Baa3" din partea Moody"s și de un calificativ "BBB minus" de la Standard & Poor"s și Fitch. Analiștii apreciază că obligațiunile României sunt parțial protejate de creșterea încrederii investitorilor în gradul de îndatorare al țării, mai scăzut decât în multe alte state din UE.
marți, 27 ianuarie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu