Cele 10 intrebari ale lui Roubini privind relaxarea cantitativa1.Prin contrast cu abordarea "austriaca" de spargere a bulelor de credit si active, ce conduce la recesiune, exista riscul de a amana prea mult masurile de retragere din aceste bule si de restructurare, cu transformarea in zombie (morti vii) de institutii financiare, intreprinderi si chiar guverne. De aceea, relaxarea cantitativa trebuie restransa treptat si eliminata in timp.
2.In conditiile unor canale de transmisie blocate catre economia reala, chiar si relaxarea cantitativa devine ineficienta. Canalul obligatiunilor nu mai merge cand randamentele sunt deja prea mici; canalul creditelor nu functioneaza cand bancile tezaurizeaza lichiditatile si viteza de rotatie a banilor se prabuseste.
Cei care isi permit sa se imprumute nu vor sau nu au nevoie, iar ceilalti (firme puternic dependente de sustinerea financiara si gospodariile mai putin solvabile) nu pot, din cauza disponibilitatii reduse de creditare.
Mai mult, canalul bursier de refacere a cotatiilor dupa o relaxare cantitativa (prescurtata QE in engleza) va fi activ doar pe termen scurt, daca reluarea cresterii intarzie sa se materializeze. Diminuarea ratelor reale de dobanda pe fondul unei relaxari cantitative cu final cunoscut risca sa duca la o stopare a expectatiilor privind inflatia.
3. Pe canalul valutar, slabirea implicata de QE este ineficienta daca mai multe banci centrale aplica aceasta masura simultan. Practic, efectul este un joc cu suma nula, deoarece cotatiile monedelor nu pot sa creasca sau sa scada simultan. Ceea ce poate conduce la un soi de 'razboi valutar'.
4. QE practicata in economiile avansate conduce la fluxuri de capital excesive catre pietele emergente. Acestea se vad puse intr-o pozitie delicata. Sterilizarea influxului sporit de capital conduce la rate inalte de dobanda si alimenteaza intrarile. Dar nesterilizarea excesului din surse externe si/sau reducerea ratelor de dobanda duce la o lichiditate excesiva, ce poate alimenta inflatia interna si bulele de credit.
Amanarea interventiilor si permisivitatea fata de aprecierea propriei valute erodeaza competitivitatea externa si conduce spre deficite externe periculoase. Totusi, impunerea unor restrictii in intrarile de capital este dificila si, pe alocuri, incompleta.Controlul macroprudential asupra cresterii creditului este util, dar ineficient in stoparea bulelor de active, cand ratele reduse ale dobanzilor stau la baza unei lichiditati generoase.
5. Masurile persistente de relaxare cantitativa pot duce la cresteri nesustenabile ale pretului activelor, atat in tarile unde sunt implementate, cat si in tarile asupra carora se manifesta efectele conexe. Asemenea bule se pot dezvolta in piete de actiuni, pietele imobiliare (Hong Kong, Singapore), pietele de marfuri, pietele de obligatiuni ( cu zvonuri privind dezvoltarea de bule in SUA, Germania, Marea Britanie si Japonia) si piete ale creditului ( unde marjele in anumite piete emergente si randamentele pe datoriile corporatiilor sunt tot mai aproape de niveluri excesive).
Desi masurile de tip QE pot fi justificate prin fundamentele slabe ale economiei, mentinerea la nivel prea redus a ratelor de dobanda pe un termen indelungat poate sa alimenteze bulele. Este ceea ce s-a intamplat in perioada 2001 ￢ 2006, cand Federal Reserve a redus dobanda de politica monetara la 1% dupa recesiunea din 2001 si a pastrat-o jos, ceea ce a alimentat criza creditelor imobiliare subprime.
6. QE poate creea hazard moral prin reducerea stimulentelor pentru guverne in a intreprinde reforme economice. De asemeni, poate intarzia nevoia de austeritate fiscala, prin monetizarea unor deficite fiscale insemnate. Prin rate reduse de dobanda se descurajeaza si impunerea de disciplina pe piata.
7. Iesirea din politica de relaxare cantitativa este plina de capcane. Daca se face prea incet si prea lent, se pot reaprinde inflatia si bulele. Totodata, daca se face prin vanzare activelor achizitionate in timpul aplicarii QE, o crestere rapida in ratele dobanzilor poate sufoca relasarea economiei si poate conduce la pierderi financiare considerabile pentru detinatorii de obligatiuni pe termen lung.
Daca iesirea are loc printr-o crestere a ratelor de dobanda la rezervele in exces ( pentru a steriliza efectul impovarator al 'baltirii' banilor asupra cresterii creditului), pierderile consemnate in bilanturile bancilor centrale pot fi semnificative.
8.O perioada extinsa de dobanzi reale negative implica o redistribuire a veniturilor si avutiei dinspre creditori si cei care fac economii catre cei care au luat credite. Dintre toate formele de ajustare care conduc la fenomenul de deleveraging ( crestere, economii, restructurare ordonata a datoriilor sau taxarea averilor), monetizarea datoriilor ( cu corolarul cresterii inflatiei) este cea mai putin democratica. Ea afecteaza puternic pe cei care au economisit si au efectuat plasamente, inclusiv pensionarii si fondurile de pensii.
9. QE si alte masuri neconventionale de politica monetara pot avea consecinte nedorite importante. Inflatia excesiva poate erupe sau cresterea creditului poate incetini in loc sa accelereze, daca bancile, confuntate cu marje foarte scazute de dobanda, decid ca riscurile nu permita sa fie asumate relativ la posibilele castiguri.
10. In fine, exista un risc de a pierde din vedere calea catre politicile monetare conventionale. Anumite tari renunta la regimul de tintire a inflatiei si intra pe un teritoriu neexplorat, unde ar putea sa nu existe nici o ancora pentru expectatiile de crestere a preturilor. SUA a trecut de la QE1 la QE2 si acum la QE3, care este potential nelimitata si legata de tinta de reducere a somajului. Se iau deja in discutie avantajele unor rate negative de politica monetara. Iar factorii de decizie s-au deplasat in directia unora masuri de usurare a creditarii, pe masura ce impactul favorabil al QE se estompeaza.
Pe scurt, politicile economice devin tot mai putin conventionale, pe fondul unor neclaritati in ceea ce priveste efectele pe termen scurt si a impactului nedorit pe termen lung. Aceste politici, precum QE, au beneficii importnate pe termen scurt dar, daca raman in vigoare un timp prea indelungat, efectele adverse pot fi severe iar costurile pe termen lung foarte ridicate
Mario Draghi este un personaj destul de controversat, el detinand timp de cativa ani functia de vicepresedinte pe Europa al Glodman Sachs, una din firmele implicate in restructurarea datoriilor unor State ca Grecia. Ulterior, Draghi a fost guvernatorul Bancii Elvetiei (de aici).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu