Grecii aleg, pe 25 ianuarie, între faliment şi austeritate. Sondajele de până acum sugerează că elenii ar prefera soluţiile propuse de partidul de extremă stânga, Syriza, care doreşte renegocierea pachetului de sprijin financiar, prin care troika formată din Uniunea Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a pus la dispoziţia Greciei bailout-uri în valoare de 250 de miliarde de euro. Nemulţumirile sunt legate de măsurile de austeritate cerute, la schimb, de partenerii internaţionali, măsuri care au împiedicat falimentul statului, dar au deteriorat standardele de viaţă ale cetăţenilor. Pe de altă parte, în absenţa acestor bani, Grecia riscă din nou falimentul, având o datorie publică foarte mare şi neavând resurse pentru a-şi onora creditorii. Inedită este şi poziţia Germaniei care susţine că perioada în care Europa era nevoită să ajute Grecia, de frica unei contagiuni în zona euro, a trecut. În weekend, presa germană a publicat un articol controversat potrivit căruia cancelarul german Angela Merkel ar fi pregătită să lase Grecia să iasă din zona euro dacă stânga radicală va repune în discuţie măsurile de austerite.
miercuri, 14 ianuarie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu