Titeiul Brent la aproximativ 50 de dolari barilul loveşte dur
Norvegia. Dar, din fericire, factorii de decizie politică de la Oslo deţin ceva
ce mulți dintre omologii lor internaționali nu au: un adevărat arsenal de
instrumente pentru a-i ajuta să iasă dintr-o eventuală recesiune, scrie
Bloomberg. În timp ce șomajul a depășit
nivelurile observate în timpul crizei financiare globale, 4,5% este o cotă încă
scăzută în comparație cu situaţia din ţările învecinate. De fapt, gradul de
ocupare al forței de muncă este în continuă creștere. Cei care și-au pierdut joburile sunt
susținuţi de un sistem de bunăstare generos, care le oferă beneficii în plăţi
reprezentând peste 62% din venitul brut din ultimii doi ani. Ei sunt, de asemenea, sprijiniţi de o rată de
economisire mare per gospodărie. Acesta înseamnă că, în timp ce Norvegia se
confruntă cu preţuri mici ale petrolului, gospodăriile au un marjă de
siguranţă, astfel încât să poată facă plățile ipotecare. Spre deosebire de Federal Reserve, Banca
Centrală Europeană sau de Riksbank din ţara vecină Suedia, Norvegia are un drum
lung de parcurs cu ratele dobânzilor înainte ca orice politică monetară
neconvențională să intre în joc. Ratele sunt în prezent de 1% și chiar cei mai
pesimişti analişti nu văd ratele coborând mai jos de 0,75%. Guvernatorul băncii centrale, Oeystein Olsen
a anunţat în Februarie că o monedă slabă este cheia pentru a face Norvegia mai
puțin dependentă de petrol. În conformitate cu indicele Bloomberg Correlation
Weighted, declinul de aproape 14% al Coroanei norvegiene în ultimele 12 luni
este cea mai slabă performanţă dintre cele 10 monede urmărite în această
perioadă. Sunt veşti bune pentru
industriile non-petroliere ale naţiunii, cum ar fi producția de hârtie și cea
de fructe de mare. În timp ce inflația
este în prezent foarte aproape de ținta băncii centrale, 2,5%, guvernatorul
Norges Bank, Oeystein Olsen a spus că va fi bine cu inflația plus minus 0,5
puncte procentuale. Asta înseamnă că este încă un pic de loc pentru ca banca
centrală să susțină economia, înainte ca prețurile să accelereze într-un ritm
inacceptabil.
sâmbătă, 12 septembrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu