Criza petrolieră actuală pune capăt şi propagandei privind impactul economic al zăcămintelor de şist, spune James Howard Kunstler, blogger economic, preluat de Zero Hedge. Petrolul de şist, spune el, se epuizează repede: nu se pot extrage niciodată mai mult de 100 de barili pe zi şi asta doar în primul an; din al doilea an producţia se înjumătăţeşte, iar după patru ani abia se mai poate scoate ceva. „Adevărul este că industria petrolului de şist nu a putut face profit nici la un petrol de 100 dolari pe baril“, scrie el. Revoluţia fracturării hidraulice a început în jurul anului 2005 şi a fost finanţată prin obligaţiuni corporative cu risc mare şi randament ridicat. Cea mai mare parte câştigurilor din anii trecuţi au venit din pasarea acestor titluri către următorii fraieri. Acum, odată scăderea cu 50% a preţului petrolului în ultimul an, nu mai sunt perspective ca acele obligaţiuni să fie plătite. Companiile petroliere au vrut să-şi păstreze dimensiunea, numărul de angajaţi şi furnizorii de servicii, fapt pentrui care „au vândut“ în pieţe povestea revoluţiei zăcămintelor de şist. Saga industriei din anii 2005-2015 fost o „cascadorie a disperării“, însă industria petrolului a căzut şi nu-şi va mai reveni. „Niciodată!“ Aceasta ne lasă în faţa unei alte realităţi: tot petrolul disponibil (de şist, maritim, arctic) este scump. Un preţ al ţiţeiului de peste 75 de dolari pe baril prăbuşeşte economia, iar un preţ sub 75 de dolari pe baril loveşte industria petrolieră, observă analistul. Consecinţa se va transfera către piramida datoriilor construită în baza unor asumări că va fi o creştere asigurată de energia abundentă. „De aceea sistemul financiar implodează: nu mai putem împrumuta suficienţi bani din viitor pentru a putea susţine jocul. Nu mai putem plăti nici măcar banii împrumutaţi până acum“, conchide Kunstler.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu