Banca Centrală Europeană (BCE) înceacă în prezent să determine de câți bani au nevoie băncile grecești pentru a se recapitaliza, a precizat vineri Daniele Nouy, președintele noii agenții de supervizare bancară (SSM) din cadrul BCE. "În Grecia, băncile au trecut printr-o criză și bineînțeles au fost slăbite. De acea au nevoie să fie recapitalizate pentru a fi la fel de puternice cum erau înainte", a declarat Daniele Nouy. "În prezent derulăm o analiză amănunțită a băncilor grecești pe baza unor teste de stres pentru a stabili de ce sume au nevoie și ne așteptăm ca procesul să se finalizeze luna viitoare sau în noiembrie", a mai spus Daniele Nouy, anunță Dow Jones Newswires, citat de Agerpres. Un grup de lucru, care include membrii ai Guvernului grec și reprezentanți ai creditorilor (UE, FMI, BCE), va fi înființat în vederea examinării opțiunilor pentru o recapitalizare rapidă a băncilor grecești după alegerile din 20 septembrie, a anunțat marți seară Ministerul Economiei. Situația băncilor elene s-a înrăutățit în ultimii ani pe fondul declinului economiei și al majorării valorii creditelor neperformante, astfel încât acestea vor avea nevoie de a treia recapitalizare, începând din 2010 până în prezent, când Grecia a avut nevoie de asistență financiară pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. 25 de miliarde de euro din ultimul program de asistență acordat Greciei de creditorii internaționali, în valoare de 86 de miliarde de euro, a fost alocată pentru recapitalizarea băncilor elene până la finele acestui an.
miercuri, 16 septembrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu