Guvernul de coaliţie condus de Angela Merkel a elaborat un proiect
de lege care prevede expulzarea din Germania a străinilor provenind din state UE
care nu găsesc loc de muncă în cel mult şase luni, informează Frankfurter
Allgemeine Zeitung. potrivit FAZ, citat de publicaţia italiană Libero
Quotidiano, imigranţii din state membre UE care nu găsesc loc de muncă în
Germania într-un interval de şase luni riscă expulzarea din Germania.
"Este vorba de aspecte legale care
să permită combaterea tentativelor de abuzare de sistemul de asistenţă socială
de către cetăţenii din state membre UE", explică surse citate de Frankfurter
Allgemeine Zeitung.
"Numărul
imigranţilor din România şi Bulgaria şi cantitatea de probleme sociale asociate
cu aceştia rămân la nivel acceptabil pe plan naţional, dar există semnale de
preocupare în unele regiuni. De aceea sunt căutate soluţii, înainte de a deveni
o problemă la nivel naţional", a explicat ministrul de Interne, Thomas de
Maiziere, într-o conferinţă de presă organizată alături de omologul său
responsabil de Afaceri Sociale, Andrea Nahles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu