Turcia va suspenda temporar Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după ce a anunțat instituirea stării de urgență, în urma puciului eșuat. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Numan Kurtulmus (foto). Consiliul Național de Securitate din Turcia și Cabinetul de la Ankara au aprobat, azi-noapte, recomandarea președintelui privind instituirea stării de urgență. „Scopul acestei declarații de alertă este, în fapt, să putem face pași eficienți, pentru a scăpa de amenințarea aceasta, cât mai curând posibil, fiindcă este vorba de o amenințarea la adresa democrației, a statului de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești din țara noastră”, a explicat Recep Erdogan... Vicepremierul Numan Kurtulmus a declarat, azi, că Turcia va urma exemplul Franței, care a făcut același lucru după atacurile teroriste din noiembrie anul trecut, de la Paris, conform The Independent. Anterior, președintele turc, Recep Erdogan, a declarat stare de urgență pentru trei luni, în Turcia, astfel încât „autoritățile să acționeze rapid și mai eficient împotriva celor care au pus la cale lovitura de stat.” Într-o declarație citată de NTV, Kurtulmus a spus că starea de urgență se va încheia într-o lună și jumătate. El a vorbit despre „eșecuri structurale și personale ale serviciilor secrete”, în timpul tentativei de lovitură de stat, și a precizat că restructurarea armatei este în curs. Democrația turcă este mai puternică decât oricând, după eșecul loviturii de stat de weekendul trecut, pentru că a unit turcii din tot spectrul politic, a spus vicepremierul Mehmet Simsek, citat de Reuters. „Mediul propice pentru compromisul politic este mai puternic decât oricând”, a declarat Simsek postului de radio NTV. El a precizat că economia de piață din Turcia va continua să funcționeze, așa cum a făcut-o și până acum, în ciudat șocurilor politice recente șia declarării stării de urgență.
duminică, 24 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu