Statele membre ale Uniunii Europene au acceptat vineri propunerea Comisiei Europene de a investi 263 milioane de euro într-o serie de proiecte cheie pentru infrastructura energetică europeană, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Cea mai mare parte dintre aceste investiţii va merge spre susţinerea construcţiei unei infrastructuri în domeniul gazelor naturale în regiunea Mării Baltice precum şi pentru sprijinirea sectorului electricităţii din întreaga Europă. Un număr de nouă proiecte, niciunul din România, au fost selectate în urma unei proceduri de depuneri de propuneri în cadrul facilităţii "Conectarea Europei". "O infrastructură energetică bine conectată este esenţială pentru realizarea Uniunii Energetice. Acest sprijin de la UE va ajuta la acoperirea golurilor existente în infrastructura energetică, ceea ce ne va permite să realizăm o piaţă energetică europeană conectată. Acest lucru este necesar pentru a întări securitatea aprovizionării energetice şi a utiliza mai eficient resursele energetice", a declarat comisarul european pentru Energie, Arias Cańete, citat de Agerpres. Din cele nouă propuneri selectate pentru finanţare, cinci sunt în sectorul gazelor naturale (care vor beneficia de un sprijin de la UE în valoare de 210 milioane de euro), iar patru în sectorul energiei electrice (care vor beneficia de un sprijin de la UE în valoare de 53 milioane de euro). De asemenea, trei dintre propuneri selectate se referă la lucrări de construcţii (sprijin de 236 milioane de euro) şi şase se referă la efectuarea de studii (sprijin de 27 milioane de euro). În sectorul electricităţii, lista proiectelor selectate include şi construcţia unei noi linii de transmisie a energiei electrice cu o lungime de 100 de kilometri între Dobrudja şi Burgas în Bulgaria. Acest proiect va întări rezistenţa reţelei de transport a energiei electrice din Bulgaria. Proiectul va beneficia de un sprijin de la UE în valoare de 29,9 milioane de euro.
miercuri, 20 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu